RO EN
السلة فارغة

ALBA: Sediul CJ, construit de o companie locala pentru 9 milioane de lei

Constructus, o companie din localitatea Petresti - Alba, a fost desemnata castigatoare a contractului de executie a noului sediu al Consiliului Judetean Alba, in valoare de 9 milioane de lei, cu finantare asigurata din fonduri publice. Conform proiectului, societatea va realiza conversia cladirii centrului militar de pe strada Mihai Viteazu nr. 11 (din Alba Iulia) intr-un imobil de birouri, care va deservi angajatii Consiliului Judetean Alba. Mai exact, Constructus este responsabila sa restaureze, sa extinda, sa consolideze si sa repuna in functiune instalatiile viitoarei cladiri de birouri. La licitatie au fost prezente cinci companii, Constructus fiind desemnata castigatoare cu oferta cea mai scazuta fata de valoarea initiala estimata pentru aceasta lucrare, de 10,9 milioane de lei. Proiectul de reabilitare a sediului CJ Alba nu este primul pe care reprezentantii autoritatilor locale il atribuie companiei Constructus, aceasta fiind si antreprenorul general al Centrului de vizitare Poarta Raiului, din Muntii Sebesului, ansamblu inaugurat in urma cu aproape un an. Investitia, de 1,4 milioane de lei, a fost finantata din fonduri europene, iar constructia propriu-zisa a constat in realizarea unui centru care sa cuprinda o sala de conferinte, birouri si un turn cu terasa, din care sa poata fi observate cele sase centre expozitionale exterioare, in care s-au reconstruit colturi din natura, unde se poate explica vizitatorilor cum s-au format, cum au evoluat si cum se pot mentine o serie de habitate naturale specifice regiunii. Informatii suplimentare, la www.cjalba.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter