RO EN
السلة فارغة

MARTIFER: Depreciere de 4,6% a veniturilor de anul trecut

Grupul Martifer, din Portugalia, specializat in domeniile constructiilor metalice si energetic, a realizat, anul trecut, venituri de 606,1 milioane de euro, in scadere cu 4,6% fata de nivelul din 2008. Un impact negativ asupra afacerilor l-au avut instabilitatea macroeconomica si turbulentele de pe pietele financiare, care au impiedicat dezvoltarea de proiecte noi. Cu toate acestea, profitul Martifer a insumat 100 milioane de euro. Din punct de vedere al segmentelor de activitate, divizia de constructii metalice a inregistrat un declin de 2,5% (pana la valoarea de 315,5 milioane de euro), veniturile din cadrul departamentului de sisteme energetice au scazut cu 20,2%, in timp ce sectorul de productie a energiei electrice a consemnat o crestere de 6,5%. Scaderea veniturilor pe segmentul constructiilor metalice, care au un aport de 52,1% la cifra de afaceri, a fost explicata de reprezentantii companiei prin diminuarea preturilor la materiile prime, in special la otel si aluminiu. Cele mai importante venituri au fost obtinute in Peninsula Iberica (60%), diferenta fiind consemnata pe pietele externe: Europa Centrala (14%), Angola (13%), Irlanda (11%) si Australia (2%). Activitatea din constructii a fost influentata decisiv de recesiunea de pe piata de profil, inregistrata mai ales in Europa Centrala si in Spania, volumul de contracte / comenzi din cadrul diviziei fiind de 270 milioane de euro.
Grupul Martifer este prezent in Romania din anul 2006, pe segmentul energetic, dupa ce a achizitionat cinci microhidrocentrale prin intermediul companiei autohtone Eviva Hidro Roman. In prezent, concernul portughez desfasoara - la nivel national - si operatiuni in cadrul domeniului constructiilor prin subsidiara Martifer Constructii Romania (cu sediul in Bucuresti). Totodata, compania detine si o fabrica biodiesel in localitatea Lehliu, din judetul Calarasi. Informatii suplimentare, la www.martifer.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter