RO EN
السلة فارغة

LIBERTY Galati a raportat afaceri de 492 milioane de euro in trimestrul al doilea

LIBERTY Galati, cel mai mare producator integrat de otel din Romania, a raportat o serie de rezultate foarte solide pentru al doilea trimestru al acestui an, cu EBITDA (castigul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) in crestere cu peste 60% fata de trimestrul precedent, care a reprezentat cel mai bun rezultat inregistrat din 2008 si pana in prezent. Combinatul isi ridica acum nivelurile de productie si a facut progrese suplimentare in privinta proiectelor strategice necesare transformarii unitatii, pentru a se atinge neutralitatea de carbon pana in 2030.
Compania a raportat rezultate excelente pentru trimestrul incheiat la 30 iunie 2021, cu o cifra de afaceri de 2,4 miliarde RON (492 milioane EUR) si EBITDA de 412 milioane RON (84 milioane EUR), in crestere cu 37% si respectiv 61% fata de rezultatele bune din trimestrul incheiat la 31 martie 2021. Combinatul este in prezent in curs de crestere a productiei catre nivelul de 3 milioane de tone anual, de la aproximativ 2 milioane in 2020 si a livrat catre clienti 566.000 de tone in T2, cu 7% mai mult decat in primul trimestru.
Echipa de conducere a facut progrese suplimentare in pregatirea proiectelor majore, necesare imbunatatirii infrastructurii existente a LIBERTY Galati si a calitatii portofoliului sau de produse, precum si a initiativelor strategice care vor sprijini transformarea Combinatului intr-un furnizor de otel neutru de carbon pana in 2030.
Acest progres catre CN30 va fi potentat de Memorandumul de Intelegere, semnat in luna iulie, pentru crearea unui cadru de colaborare tehnica si de cercetare cu Centrul Roman al Energiei, grupul international de inginerie MTAG Elvetia, I.C.S.I. Ramnicu Valcea – un institut de cercetare si dezvoltare - si Adrem, o companie de servicii energetice orientata spre inovatie, eficienta si durabilitate. Cadrul va promova, facilita si consolida eforturile colective ale partenerilor in cercetarea, inovarea si dezvoltarea afacerilor pentru noi tehnologii de producere de energie si combustibili in special pe baza de hidrogen.
Sanjeev Gupta, Presedinte Executiv al LIBERTY Steel Group, a declarat: „Echipa de la Galati a livrat din nou rezultate, construite pornind de la un inceput de an foarte bun, pentru ca acum sa obtina o alta serie de rezultate-record. Am asteptari din partea echipei: sa creasca si mai mult productia si sa contribuie la eforturile catre atingerea obiectivelor GREENSTEEL si a adevaratei neutralitati de carbon. In ultimele saptamani - cat am fost la Galati si la Bucuresti - m-am bucurat sa lucrez impreuna cu echipa si cu partenerii nostri, pentru a dezvolta strategia de transformare care va fi in centrul viziunii noastre globale GREENSTEEL.”
Aida Nechifor, Directorul General al LIBERTY Galati a spus: „As dori sa multumesc tuturor celor din echipa de la Galati pentru aceste rezultate extraordinare. Am imbunatatit nu numai performantele financiare si operationale ci si calitatea produselor si serviciile pentru clienti. Acum ne vom concentra pe progresul proiectelor pe termen mediu si lung din calatoria noastra catre neutralitatea emisiilor de carbon, precum si pe munca asidua de a atrage tinerii noi colegi - muncitori si specialisti - care ne pot ajuta sa ne pregatim pentru acel viitor”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter