RO EN
السلة فارغة

BELTRAME va vinde otelul-beton produs la Targoviste cu 900-940 euro/tona

La aproximativ sase luni de la preluarea Combinatului de Oteluri Speciale (COS) de la Targoviste, compania Donalam - AFV Beltrame prezinta rezultatele initiale, abordarea de piata si propriile estimari privind pretul otelului beton la producator (900-940 euro/tona), in contextul economic general.
Angajamentele ferme asumate de Grupul AFV Beltrame la preluarea combinatului de la Targoviste in luna martie 2022 au vizat reluarea productiei locale de otel beton si lansarea planului de investitii pentru modernizare. De asemenea, grupul va construi o unitate noua de productie, unica in lume, care se va incadra sub limitele de emisii de 50 kg CO2 / to de produs si care va conferi Romaniei pozitia de deschizator de drumuri in aceasta industrie. In acelasi timp, compania isi propune sa contribuie activ la dezvoltarea unei piete corecte din punctul de vedere al ofertei, al preturilor si care sa creeze valoare pe intregul lant, de la producator la clientul final.
In acest interval, a fost repornita activitatea laminorului de otel beton si a celui de bare de otel special, Donalam AFV Beltrame fiind, in acest moment, singurul producator de otel beton din Romania. Au fost de asemenea demarate procesele necesare obtinerii de certificari si avizari tehnice. La finalul lunii august a fost obtinut avizul tehnic necesar in vederea comercializarii produselor.
“Piata de otel beton din Romania si toti actorii implicati se confrunta cu o lipsa de predictibilitate si de repere in ceea ce priveste calitatea, serviciile, sistemul de distributie - atat din cauza absentei, pana in acest moment, a unui producator local, dar si din cauza lipsei unei abordari coerente din punct de vedere comercial. Intentia noastra este sa construim relatii comerciale de durata cu clientii nostri - oferindu-le, dincolo de produse de calitate, transparenta privind costurile si o informare corecta. In acest sens, tinand cont de contextul actual, de pretul energiei electrice, al gazului si al transportului, estimarea noastra privind pretul otelului beton ex-works Targoviste se situeaza intre 900-940 de EUR/tona. Avem convingerea ca acest tip de abordare va ajuta intreg lantul de jucatori din piata, de la productie si pana la constructori, finantatori si clientul final, astfel incat toti cei interesati sa aiba o buna intelegere a evolutiei si a trendurilor pietei locale, regionalessi europene”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Romania si Franta.
In ciuda contextului general nefavorabil, compania Donalam - AFV Beltrame ramane dedicata angajamentelor asumate si isi manifesta deschiderea si dorinta de dialog catre toate partile interesate pentru a gasi, impreuna, cele mai bune solutii pentru depasirea acestei crize care afecteaza intregul mediu de afaceri, national si international.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter