RO EN
السلة فارغة

CEZAR PETRE: Cresterea din constructii poate genera o criza a fortei de munca

Piata de constructii isi va pastra trendul crescator in perioada imediat urmatoare, deoarece este asteptata o majorare a ratei de absorbtie a fondurilor europene, sectorul aflandu-se in pericolul de a se confrunta chiar cu o posibila criza a fortei de munca, potrivit lui ing. Cezar Petre, presedintele Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS). Printre factorii ce vor sprijini si in 2017 sectorul de constructii se mai afla cresterea garantiilor acordate prin programul Prima Casa, la 50% pentru locuintele noi, respectiv la 40% pentru cele mai vechi de 5 ani, dar si nevoia de dezvoltare a infrastructurii. "O previziune pe termen lung asupra acestei perioade de crestere este dificil de realizat, pentru ca sunt multi factori implicati, insa o data ce obiectivele propuse sunt atinse, evident ca este asteptata o perioada mai «linistita»", a precizat Cezar Petre.
 
Referitor la modificarile legislative adoptate anul trecut si menite a imbunatati activitatea din domeniu (legislatia achizitiilor publice, legea autorizarii lucrarilor, legea calitatii in constructii etc.), specialistul este de parere ca "reducerea birocratiei si modernizarea aparatului de stat prin aplicarea mediului online la o scara cat mai larga inseamna timp castigat de catre cetatean, scaderea coruptiei si, implicit, o scadere a costurilor privind procesele de avizare/ autorizare. Acest lucru incurajeaza dezvoltarea mediului de afaceri si creste transparenta din domeniu. Avand in vedere ultimele modificari aduse legislatiei, eliminarea avizului ISC este o masura buna, deoarece inspectorii trebuie să se axeze pe controlul asupra specialistilor si să mute activitatea pe santier, acolo unde se observa calitatea. Birocratia de dupa 1989 a blocat activitatea anumitor institutii si este bine ca se doreste reorientarea spre cetatean", a explicat Cezar Petre.
 
Cu privire la decizia Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de a realiza proiecte in regie proprie, Cezar Petre a precizat: "CNAIR este libera sa realizeze proiecte in regie proprie atat timp cat respecta reglementarile si legile in vigoare. Daca acest proiect va fi dezvoltat ca o inovatie, sau ca un prototip, cu pasi calculati astfel incat sa nu ofere portite catre eventuale derapaje, poate fi unul de succes. Consider ca activitatea dirigintilor de santier nu va fi afectata, insa, de aceasta masura, pentru ca in ambele cazuri (regie proprie sau licitatie cu firme private), volumul de munca este acelasi".
 
CTDS a fost infiintat in acest an, avand, in prezent, ca membri, aproximativ 1.000 de diriginti de santier, reprezentand cea mai mare parte a specialistilor care si practica aceasta meserie. Conform datelor Colegiului, in Romania sunt atestati circa 3.500 de diriginti de santier, din care doar jumatate practica in mod curent aceasta meserie. "Dorim sa corectam anumite discrepante care exista intre efortul depus de un diriginte de santier, plata acestor servicii, motivatia si calitatea muncii. Responsabilitatile dirigintelui de santier sunt mari, iar procedura de aplicat este uneori dificila, in conditiile in care remuneratia depinde de beneficiar si nu de valoarea investitiei. Lipseste instrumentul care sa armonizeze munca depusa cu valoarea contractului. Acest lucru se poate face la fel de usor in cazul in care se declara valoarea investitiei, printr-o valoare minima pe metru patrat. Ideal ar fi ca dirigintele de santier sa aiba o valoare minima a contractului, care sa poata varia in functie de valoarea investitiei", a explicat presedintele CTDS.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter