ANALIZA: Fiecare specialist are un rol bine-definit in ramura de constructii

Referindu-se, din nou, la o serie de aspecte importante pentru operatorii din domeniul constructiilor, in ceea ce priveste relatia dintre specialisti si beneficiari (din perspectiva rolului pe care trebuie sa-l aiba un expert), ing. Dan-Rodion Pogangeanu, cunoscut cititorilor publicatiei Agenda Constructiilor ca director si partener in cadrul societatii Elux Rodit, a formulat alte opinii cu privire la acest aspect.

„Este cunoscut faptul ca inginerii sunt de mai multe feluri, in functie de rolul si directia de specializare profesionala - cei din proiectare-cercetare, alaturi de cei din mediul academic, fiind in general vazuti ca mai bine pregatiti din punct de vedere teoretic decat cei implicati direct in productie. In cazul constructiilor, prin specificul activitatii, demarcatia este si mai clara, de aici derivand chiar si unele raspunderi si obligatii legale bine-definite (proiectant-verificator-executant). Aceasta nu impiedica cu nimic specialistii ca, la un moment dat, sa-si schimbe domeniul, trecand, dupa cum le dicteaza vocatia si interesele personale ori ale firmei, de la un rol la altul. Iar daca nu o fac formal, cu siguranta de-a lungul exercitarii sarcinilor curente vor gasi totdeauna util si necesar sa faca apel la propriile cunostinte si experiente, demarcatia neavand un aspect definitiv si obligatoriu. Si aceasta deoarece specialistii din executie sunt capabili oricand sa realizeze unele calcule sumare pe marginea excavatiei in desfasurare, de genul curbei formate de momentul de incovoiere datorat unei sarcini distribuite (sa zicem, necesare antecalculului sprijinirilor), in timp ce bunii profesionisti din proiectare speculeaza orice nou proiect pentru incercarea, vizitarea si testarea directa a tehnologiilor”, a precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Potrivit specialistului, ideea articolului de fata se bazeaza pe remarca auzita de la un beneficiar interesat de unele aspecte tehnice: „tocmai proiectam niste ferestre la noua casa, asa ca sunt foarte interesat de detalii suplimentare…”. „Solicitarea de mai sus se referea la calculele aferente unei proiectari judicioase a mansardei, respectiv a ferestrelor acesteia. Mentionez ca, din start, respectivul beneficiar curios se declara el insusi nespecialist, insa, la modul cel mai sincer, era foarte dornic sa-si realizeze o lucrare cat mai buna - practic, acesta ar fi trebuit sa fie rostul discutiei. Bineinteles ca solicitarea este exagerata (respectivul dorind si propunandu-si sa calculeze el insusi totul) si nu-si poate gasi rezolvarea decat printr-un calcul specific de proiectare - prin auditul energetic”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu. Specialistul mai adauga ca, „dupa cum deja s-a ghicit, cu exemplul de mai sus, de altfel autentic, urmam sa evidentiem superficialitatea generala a beneficiarilor finali, insa, pentru a nu lasa cititorului loc de nedumeriri, gasesc necesara o minima explicatie. Curiozitatea respectivului beneficiar privea o prezentare in care, tinand cont atat de caldura primita de la soare (cu efect de sera prin ferestrele mansardei), cat si de pierderile de caldura prin tamplaria respectiva, totul corelat si cu efectele datorate unei ventilatii naturale, respectiv dezordonate (doar prin deschiderea ferestrelor), se gaseau anumite solutii tehnico-arhitecturale optime; ca sa complicam si mai mult respectivele calcule, se avusesera in vedere si aspectele aferente unei iluminari adecvate a respectivei incaperi, cu atat mai mult cu cat, pentru mansarde, ferestrele de la nivelul tavanului sunt de regula singura optiune. Calculele respective, ce privesc incalzirea-racirea-ventilarea-iluminarea, sunt deosebit de vaste - cu aspectele de la arhitectura cladirii si pana la cele aferente instalatiilor de toate categoriile (prioritar, cele de incalzire si racire), care, luate la modul serios, tinand cont de cerintele tehnice actuale si nivelul tehnic la care au ajuns unele instalatii si componente, precum tamplariile de ultima generatie (pentru un pret pe jumatate se poate uneori pierde energie inzecita intr-un singur an) avand geamuri Low-E si materiale compozite foarte costisitoare - se depaseste complexitatea calculului structural ca volum matematic si chiar ca importanta economica, daca privim si la costurile energiei aflate in continua crestere”.

In exemplul prezentat anterior, dar nu numai, expertul sustine ca „inainte de orice, este remarcabila optica superficiala a beneficiarilor finali ce inca nu realizeaza ca, pentru cateva zeci de lei diferenta, isi pot genera uneori pierderi anuale de alte zeci-sute de euro. Altfel spus, la un calcul sumar (rezultatul depinzand substantial nu doar de fereastra in cauza, ci si de izolarea incaperii unde se monteaza, respectiv panta acoperisului in exemplul nostru), luand o singura fereastra de 1,2 x 0,8 m situata in zona Bucuresti, caldura anuala necesara se incadreaza intre 17 kWh si 223 kWh ori, exprimata in costuri monetare, intre 2,5 lei si 34 de lei; dupa comentariul din paranteza se observa ca evaluarea bunei utilizari a ferestrei practic depinde nu doar de ea insasi, ci in mod semnificativ de cladirea unde se monteaza: acest fapt face imposibila prezentarea si alegerea corecta a ferestrei potrivite unui anume proiect doar pe baza datelor fabricantului. Tinand cont ca nu exista doar incalzire, dar si ventilare (in sensul de aerisire), racire, iluminare - cu cerinte diferite si contradictorii, nici macar criteriul celui mai scump produs nu poate garanta reusita in absenta proiectantului - auditorului energetic. Calculand la intreaga durata de utilizare si pentru toate ferestrele, deja se poate ajunge la niste concluzii alarmante. Cei mai multi, din lipsa cunostintelor tehnice adecvate, la care se adauga popularizarea excesiva prin reclame a unor produse, chiar sunt incredintati de buna alegere facuta, gasind mai mult decat suficiente cele cateva sfaturi formale, opinii minimale ori rareori profesioniste, din partea personalului de vanzare (atunci cand acestea exista). Aici chestiunea s-ar putea inchide extrem de simplu prin mentionarea valabilitatii garantiei exclusiv pentru produsele la care este asigurata punerea in opera de catre personal calificat, conform detaliilor de proiect. Dar intr-o societate in care, de pilda, farmaciile reusesc sa ocoleasca sistematic decizia medicului (ceea ce nu se intampla in Occident), este dificil sa gandim aplicarea unor restrictii in domeniul comercializarii materialelor de constructii. Ca o similitudine, aceeasi disciplina ce priveste accesul la medicamente exista in Europa de Vest si in cazul lucrarilor din constructii, fiind improbabil ca o chiuveta ori o masina de spalat sa fie instalata de altcineva decat de un instalator autorizat”, avertizeaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Pornind de la subiectul comportamentului anumitor persoane implicate in diferitele procese ce vizeaza o cladire, asa cum au fost prezentate anterior, ing. Dan-Rodion Pogangeanu se refera, in continuare, la unele aspecte constatate la nivelul furnizorilor de materiale de constructii. „Este de remarcat faptul ca pe piata materialelor de constructii s-au afirmat unii furnizori care ofera, in paralel cu produsele lor, si cursuri de specializare. Mai mult, unii dintre acestia impun chiar si conditii clare in ceea ce priveste acoperirea conditiilor de garantie doar pentru materialele puse in opera prin personal atestat de propriul sistem de calitate. Din pacate, din dorinta de crestere a vanzarilor cu orice pret, se intampla insa de multe ori ca diverse cerinte, precum cea de mai sus, de conditionare a garantiei, sa fie sistematic escamotate si intoarse impotriva clientului, coborandu-se in acest fel nivelul calitatii produsului si furnizorului, mergandu-se, dupa cum se spune, pe risc: daca un procent oarecare de nemultumiti vor reclama la un moment dat - dupa o luna sau doi ani -, se vor gasi suficiente argumente formale pentru anularea garantiei. Dintre acestea, o lista scurta ar cuprinde: transportul defectuos, nerespectarea dimensiunilor, a timpilor de punere in opera ori si mai simplu absenta respectarii procedurilor tehnico-legale de calitate, cum ar fi folosirea de personal calificat ori chiar demonstrarea (ne)introducerii oficiale in santier de catre RTE si diriginte. In fond, un produs achizitionat nu inseamna obligatoriu si punerea sa in opera... Apare deseori argumentul cum ca aceste cerinte sunt oricum, de regula, acoperite, deoarece un produs pentru constructii este conceput pentru a preintampina posibilele abateri. Insa, la nivelul actual de conceptie a materialelor de constructii si instalatii, orice largire a plajei de abateri inseamna undeva, in lantul tehnologic al fabricantului, un cost suplimentar care pana la urma ajunge sa fie alimentat tot din bugetul beneficiarului. Este, pana la urma, situatia care explica partial si diferenta de produse pentru o anumita piata fata de o alta. In cazul ferestrelor de mansarda, majoritatea covarsitoare a beneficiarilor sunt multumiti daca reusesc sa vada prin ele lumina naturala a soarelui, montajul fiind de-a dreptul remarcabil daca asigura o buna etanseizare la apa pluviala, fara a banui sau de multe ori doar eludand problemele reale, datorita multitudinii de cunostinte greu de inteles si stapanit. Daca la achizitionarea unui telefon mobil, care are si el o valoare insemnata, clientul este obisnuit ca, pana la finalul duratei sale de utilizare, inca sa nu-i utilizeze toate functiile disponibile (a nu se confunda cu aplicatiile ce pot fi instalate si dezinstalate dupa bunul plac), in cazul unui material de constructii, acest comportament poate fi in aceeasi masura pagubos atat pentru beneficiar (prin pretul mare platit inutil), cat si pentru fabricant (prin vaduvirea de reclama celor mai importanti si numerosi agenti de publicitate - care sunt clientii finali). Acest fapt este posibil mai ales in lipsa suportului adecvat, pe parcursul unei achizitii, din partea unui consultant specializat si bine pregatit, capabil sa aleaga cu adevarat produsul potrivit si sa faca fata discutiei cu un specialist de vanzari (aici ar fi locul dirigintelui de santier ori al proiectantului, insa aceste persoane isi exprima mai greu disponibilitatea, fiind necesare, de obicei, deplasari la furnizori). In aceeasi ordine de idei, o culpa semnificativa in atitudinea beneficiarului o are aici si lipsa unui invatamant profesional adecvat, dar mai ales faptul ca, uneori, astfel de unitati de invatamant nu par a fi interesate sa tina pasul cu ultimele noutati. Cat timp lucrurile par sa se desfasoare binisor si in absenta unor lucratori calificati, apare sentimentul general fals ca totusi se poate orice, iar scoala devine o inutilitate, fara a intelege ca in acest fel se obtin finalmente lucruri si mai scumpe, si mai proaste”, apreciaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Ca o prima concluzie la cele afirmate anterior, dupa cum afirma specialistul, „vorbind de invatamantul profesional, realizarea acestuia de catre unitati de invatamant de sine statatoare si fara nicio relatie contractuala si colaborare tehnico-profesionala cu unitatile de productie pare sa fie lipsita de finalitatea practica dorita. Exista cazuri in care si specialistii direct implicati in productie (nu vorbim doar de cei romani, ci de pretutindeni) sunt nevoiti sa intre in discutii cu furnizorii, proiectantii din tara ori din strainatate, pe de-o parte, pentru a obtine desfasurarea si finalizarea in bune conditii a proiectelor ce le deruleaza, iar pe de alta parte, pentru ca toate cerintele pe care le exprima sa le fie si bine intelese, si in concordanta cu normele locale, romanesti. Nu vorbim aici doar de instalatii industriale complexe, precum turbinele eoliene, pentru care uneori fabricantii isi trimit specialistii (ingineri, dar si personal de executie) la cursuri proprii chiar si in tara de origine: luand doar cazul multitudinii de tipuri de sisteme de cofrare ori ancore de prindere in structura/ beton (cu cataloage, dimensiuni si conditii bine precizate)! Tocmai aceasta realitate ne face sa avem o imagine a nevoii unei colaborari mai stranse ca oricand intre invatamantul profesional si productie. In plus, o relatie bine-stabilita intre firmele de constructii si unitatile de invatamant ar fi si dovada sinceritatii firmelor din domeniu in privinta blamarii starii actuale a invatamantului”.

Dupa cum sustine ing. Dan-Rodion Pogangeanu, pentru a reitera ceea ce s-a afirmat la inceputul articolului, „chestiunea calitatii lucrarilor in constructii isi va gasi rezolvarea tot plecand de la beneficiarul final, in lipsa unui acord general fiind dificil de gasit solutii reale: atat timp cat cetateanul obisnuit nu stie sau nu recunoaste ca se hazardeaza sa solicite constructorului, autoritatilor, societatii in ansamblul ei, cerinte in care nici el insusi nu crede ori le gaseste excesive (din lipsa cunostintelor), va fi greu de gasit o rezolvare (sa amintim doar vacarmul din jurul temei marelui cutremur, ce vine periodic). Este cunoscut ca la prima depesa sau notificare, din partea autoritatilor locale, cu privire la obligatiile ce privesc buna si corecta intretinere a cladirii, cei mai multi dintre destinatari, proprietarii imobilelor in cauza, au o atitudine mai curand negativa, uneori la limita legalitatii. Plecand de aici si avand in minte experienta generala sociala din ultima perioada s-ar putea spune ca avem un stat nu tocmai puternic si ferm pe pozitii: obtinerea unui aviz nesperat (si nu tocmai corect), a unei amanari ori reusita unui protest etc. se reflecta negativ de cele mai multe ori tocmai impotriva celor ce se bucura pentru moment de o reusita sau alta. Intr-o alta etapa, dar pe aceeasi linie a atitudinii societatii fata de constructii si autoritati, este regretabil cum multe zone urbane au fost depreciate printr-un urbanism de proasta calitate (renuntarea la spatii vezi si inghesuirea cladirilor fiind cele mai frecvent intalnite si mai dramatice situatii), insa, de multe ori, acestea s-au intamplat cu largul concurs al cetatenilor direct afectati. Un posibil nou inceput ar putea fi impunerea obligativitatii controlului activitatii in constructii nu doar pe parcursul activitatii de construire, respectiv demolare, dar si pe parcursul exploatarii (explicita, caci altfel ea exista teoretic prin urmarirea comportarii in timp a constructiei). Actualmente, interventiile asupra cladirilor sunt fie facute dupa bunul plac al proprietarilor atat timp cat nu se impune o autorizatie de construire (avem cazul clasic al peretilor sparti de prin blocurile de locuinte si, din fericire, lucrarile ilegale sunt depistate uneori de catre ISC gratie vecinilor deranjati, ce au reclamat zgomotul administratorului de imobil), fie nu sunt facute atunci cand ar trebui (avem cazul cladirilor aparent parasite, al fatadelor neingrijite si prezentand un evident pericol public). Ca o paranteza in continuarea analizei din articolul precedent, din 21 martie 2017, este evident ca lucrarile din perioada exploatarii in instalatiile tehnologice de sub autoritatea MEC/ ANRE se bucura de o coerenta bine-precizata si mult superioara altor situatii”.

Dupa cum subliniaza specialistul, avand acum fata in fata atat cetateanul obisnuit, cat si autoritatile competente, pentru a schimba ceva in bine, ar trebui plecat de la ce exista deja. „Pentru construire si demolare, lucrurile sunt clare, cetateanul obtinand autorizatia de construire de la primarie. Pentru micile si simplele lucrari, la care pentru moment nu sunt necesare alte demersuri legale, ar fi util ca fiecare unitate de distributie a materialelor de constructii si instalatii sa aiba afisata, macar pe o aceeasi pagina A4, o lista cu un anumit numar de firme specializate, respectiv proiectanti, verificatori de proiect, responsabili tehnici cu executia si diriginti de santier. Singura sarcina a magazinului ar trebui sa ramana afisarea listei, in timp ce realizarea, distribuirea si actualizarea acesteia sa fie facuta prin grija autoritatii competente teritoriale (Inspectoratul de Stat in Constructii, ANRE etc.), in colaborare cu autoritatile locale si asociatiile profesionale. Aceasta ar fi benefica atat pentru cei vizati - firme si specialisti - dar mai ales pentru cetatenii beneficiari - si nu am in vedere marile centre urbane, ci mai ales zona rurala si micile orase. Aceasta simpla afisare a firmelor si specialistilor din zona ar trebui sa ajute la activitatea in constructii, sarcinile proprietarilor de imobile in ce priveste perioada de exploatare ramanand neschimbate si fiind necesar sa se indeplineasca, in conformitate cu specificatiile din cartea tehnica a constructiei, dar in acest fel, la un nivel superior”, a remarcat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„Revenind astfel la obligativitatea controlului pe parcursul exploatarii constructiei si avand proaspat exemplul ferestrelor, un alt important caz este cel al marilor constructii din otel si sticla: daca simpla schimbare a unei ferestre poate parea o activitate banala, de reparatie, am mari rezerve ca schimbarea unui numar cat de mare de ferestre (fara modificarea aspectului fatadelor) se va face in conditiile actuale pe baza unui proiect «de la cap la coada», cu toate ca in acest caz schimbarile pot afecta toate cerintele fundamentale (rezistenta, igiena, energie, foc) ale cladirii. Sa nu uitam ca, date fiind diversificarea domeniilor si progresul tehnologic tot mai alert, sunt aspecte pe care nici macar inginerii cei mai pregatiti n-au cum sa le stapaneasca spontan, fapt ce face cu atat mai putin posibil sa se priceapa un simplu cetatean. Este astfel improbabil ca, pe langa lipsa unor cunostinte tehnice aprofundate si structurate, dar si fara specialisti, asa-numitul mic investitor, care o data in viata ori o data la zece ani, isi face o casa sau realizeaza o reparatie, va avea succes in demersul sau”, a concluzionat expertul.