RO EN
السلة فارغة

SCHNEIDER: Infrastructura si software pentru managementul centrelor de date

Schneider Electric, specialistul global in transformarea digitala a managementului energiei si al automatizarii, ofera clientilor din Romania atat solutii de infrastructura fizica, cat si software pentru managementul centrelor de date de toate dimensiunile. Expertii nostri stiu ca administratorii IT din firmele mici sau ale sucursalelor locale ale unor companii globale se confrunta adeseori cu o lipsa de resurse pentru gestionarea centrelor de date. Solutiile Schneider Electric pentru micro centre de date protejeaza si gestioneaza echipamentele IT din spatiile mici si datele gestionate de acestea.
„Din experienta noastra, majoritatea camerelor de server ale firmelor mici sunt neorganizate, inghesuite, nesigure, iar echipamentele stau la temperaturi crescute. Este clar ca aceste conditii conduc adesea la perioade de intrerupere, care ar putea fi insa evitate”, spune Traian-Alexandru Petric, National Sales Director pe Romania si Republica Moldova, APC by Schneider Electric. „Stim, de asemenea, ca managerii IT din aceste medii nu au la dispozitie timpul necesar pentru a optimiza infrastructura, asa ca ne dorim sa le oferim o grila de bune practici pentru camerele de server de dimensiuni reduse si pentru centrele de date de pana la 10kW.”
Alimentarea cu energie
Camerele de server de dimensiuni reduse au, de regula, doua elemente ce tin de alimentarea cu energie: distributia energiei si un UPS. Exista doua metode principale de distributie a energiei:
- Conectarea echipamentului IT prin intermediul port-urilor din spatele UPS-ului
- Conectarea echipamentului IT la o unitate pentru distributia puterii (PDU) pentru rack-uri, care este conectata la randul ei la UPS. Aceasta metoda necesita montarea echipamentului IT intr-un rack.
Folosirea unui rack permite o gestionare a cablurilor de alimentare mai simpla si mai organizata, multumita PDU-urilor, deoarece cablurile nu se mai suprapun. Un alt avantaj consta in faptul ca spatele rack-ului nu mai este ocupat de o multitudine de cabluri, ceea ce imbunatateste circulatia aerului si permite o racire mai eficienta a echipamentului.
Racirea
ASHRAE (American Society of Heating, Refrigeration and Air Conditioning Engineers) a oferit in 2011 valorile recomandate (18-27 grade Celsius) si pe cele permise (15-32 grade Celsius) pentru operarea echipamentelor IT de clasa 1.
Exista 5 modalitati prin care caldura poate fi eliminata dintr-un spatiu de dimensiuni reduse:
- Conductia: caldura poate fi eliminata prin pereti
- Ventilatia pasiva: caldura este eliminata prin orificiile de aerisire sau printr-un grilaj, fara ventilator
- Ventilatorul: folosirea unui orificiu de ventilatie sau a unui grilaj dotat cu ventilator
- Racirea confort: caldura este eliminata cu ajutorul sistemului confort de racire
- Racirea dedicata: caldura este eliminata prin intermediul unui aparat dedicat de aer conditionat
Cele cinci metode enumerate mai sus difera in functie de performanta, limitari si costuri. Solutia ideala de racire va depinde de locul unde se afla echipamentul IT si sarcina sa (kW). Schneider Electric le recomanda administratorilor IT sa raspunda la trei intrebari pentru a-si putea da seama care solutie se potriveste cel mai bine nevoilor:
1. Exista in spatiile adiacente echipamentelor IT aparate de aer conditionat care sa ajute la mentinerea unei temperaturi optime?
2. Exista un perete, o podea sau un tavan care se afla in proximitatea unui spatiu cu o sursa de caldura? (de exemplu, un perete exterior expus la soare)
3. Cat de multa energie consuma echipamentele din acel spatiu?
Per total, o buna practica pentru un proces eficient de racire o constituie organizarea echipamentelor IT intr-un rack (cu fantele pentru aer pozitionate spre partea din fata a rack-ului) si folosirea unor panouri de inchidere pentru a umple golurile unde nu se afla echipamente. Aceasta practica va ajuta la prevenirea situatiilor in care temperatura crescuta determina oprirea echipamentelor si va reduce nevoia de a raci prea mult spatiul cu aparate de aer conditionat de dimensiuni mari. Atunci cand echipamentele nu sunt plasate intr-un rack, aerul fierbinte al unui echipament va fi pur si simplu evacuat inspre celelalte echipamente. In general, cu cat mai bine organizat este un mediu IT, cu atat va fi mai usor de racit echipamentele si de separat fluxurile de aer cald de aerul rece.
Rack-urile
Este dificil pentru firmele mici sa justifice costul suplimentar al unui rack, dar atunci cand decizia face parte dintr-un proiect general de upgrade al spatiului, integrarea si costul unei astfel de achizitii devin mai usor de aprobat. Un rack ales cum trebuie are numeroase beneficii, printre care se numara accesibilitatea, organizarea, managementul cablurilor, securitatea fizica, eficienta racirii si usurinta distributiei energiei electrice. Un rack este o structura fundamentala pentru echipamentele IT care permite organizatiei sa scada numarul erorilor umane atunci cand depisteaza o problema. De exemplu, gestionarea cablurilor devine mai usoara cu ajutorul accesoriilor integrate, iar reteaua de cabluri nu mai este in pericol sa devina un ghem incalcit. Panourile laterale detasabile imbunatatesc, de asemenea, gestionarea cablurilor.
Securitatea fizica
Oamenii sunt esentiali pentru functionarea sistemelor IT, dar studiile arata in mod constant ca oamenii sunt direct responsabili pentru majoritatea timpilor de nefunctionare, provocand numeroase accidente si comitand greseli - proceduri necorespunzatoare, echipamente gestionate gresit, lichide varsate si alte evenimente neprevazute. Atunci cand costul perioadelor de nefunctionare este semnificativ, securitatea fizica este deosebit de importanta, chiar si pentru o firma sau o sucursala mica. Optiunea de blocare a accesului la camera de server sau la rack devine astfel o necesitate. Daca un spatiu IT este considerat critic, expertii Schneider Electric recomanda utilizarea camerelor de securitate.
Unele camere au integrati senzori de mediu si porturi suplimentare pentru alte tipuri de senzori, incluzand detectoare de fum, detectoare de lichide si comutatoare de usa. Senzorii integrati trebuie sa includa detectarea temperaturii, a umiditatii si a miscarii. Camerele cu detectare a miscarii pot recunoaste si inregistra automat miscarea, permitand ca inregistrarea imaginilor sa fie asociata cu o alerta de acces sau de mediu, ceea ce accelereaza identificarea problemelor. De exemplu, un administrator IT poate fi avertizat prin SMS sau prin e-mail privind accesul personalului neautorizat, multumita comutatorului de usa si senzorului de detectare a miscarii.
Monitorizarea
Camerele de server de dimensiuni reduse trebuie sa aiba doua tipuri de monitorizare: monitorizarea UPS-ului si monitorizarea mediului. Costul unei monitorizari de baza a UPS-urilor a scazut atat de mult in ultimii ani incat nu mai exista nicio scuza pentru a sari peste acest instrument. Monitorizarea UPS-ului si a mediului sunt deosebit de valoroase pentru firmele mici, cu echipe IT cu putini membri, si pentru sucursalele care nu au un specialist IT pe plan local. In aceste cazuri, administratorii IT sunt avertizati de la distanta, prin e-mail, atunci cand exista alarme critice ale UPS-ului, cum ar fi nevoia de inlocuire a bateriei, supraincarcarea, dar si evenimentele ce tin de mediu, cum ar fi temperatura ridicata, activarea senzorului de apa etc.
Iluminarea
In spatiile de lucru de dimensiuni reduse, solutiile de iluminare nu sunt gandite pentru echipamentele IT, care ajung frecvent in locuri cu iluminare slaba. Astfel, pot aparea multe probleme atunci cand utilizatorii nu pot vedea clar etichetele si cablurile care conecteaza echipamentele IT, mai ales cand acestea sunt montate in rack-uri. Chiar daca se face o investitie in instalarea unor lampi speciale, in mod frecvent pur si simplu nu exista un spatiu corespunzator care sa ofere conditii adecvate de iluminare a echipamentelor IT. O solutie simpla si eficienta este furnizarea unei lanterne frontale care ofera, la costuri reduse, vizibilitate asupra instalatiilor IT inghesuite, fara a ocupa mainile specialistilor. In mod obisnuit, o astfel de lampa este atarnata de un carlig in spatele rack-ului IT inchis.
Oferim certitudine intr-o lume conectata
APC by Schneider Electric este un brand global de top pe piata software-ului si a infrastructurii fizice integrate. Cu ajutorul unei game extinse de produse care furnizeaza solutii fiabile de alimentare si performanta operationala pentru tehnologiile comunicationale si de IT, APC ofera certitudine intr-o lume conectata. Prin intermediul unei comunitati extinse de parteneri care personalizeaza solutii pentru casa si medii IT distribuite, APC le permite utilizatorilor individuali si companiilor sa anticipeze neasteptatul si sa protejeze datele si informatiile critice.
Despre Schneider Electric
Schneider Electric este promotorul transformarii digitale a managementului energiei si al automatizarii in locuinte, cladiri, centre de date, infrastructura si in diferite industrii.
Cu o prezenta globala in peste 100 de tari, Schneider este liderul incontestabil in managementul energiei - voltaj mediu, ridicat si energie sigura, precum si in sisteme de automatizare. Furnizam solutii integrate de eficientizare, imbinand energia, automatizarea si software-ul.
In cadrul sistemului nostru global, colaboram cu cea mai mare comunitate de parteneri, integratori si dezvoltatori, pe platforma noastra deschisa, pentru a livra eficienta operationala si control in timp real.
Consideram ca angajatii si partenerii exceptionali fac din Schneider o companie exceptionala si ca angajamentul nostru pentru inovatie, diversitate si sustenabilitate asigura prezenta vietii oriunde si oricand, pentru oricine - sau, asa cum spunem noi, Life is On.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter