RO EN
السلة فارغة

IFR: Numarul robotilor din industrie creste mult de la un an la altul

Un raport recent al International Federation of Robotics (IFR) releva un nou record inregistrat pe segmentul respectiv. In mod concret, pe parcursul lui 2017 s-au livrat 381.000 de roboti pe piata mondiala, cu 30% mai mult fata de anul precedent. De asemenea, datele curente indica o crestere de 114% in ultimii cinci ani, valoarea livrarilor din exercitiul financiar precedent fiind cu 21% mai mare fata de cea din 2016 si situandu-se la 16,2 miliarde USD. La momentul actual, robotii industriali constituie, in opinia presedintelui IFR, o parte cruciala a progresului sectorului de prelucrare. Actualele masinarii includ tehnologii de ultima generatie, beneficiind, de exemplu, de functii de recunoastere vizuala, abilitati de invatare, capacitati de estimare a probabilitatii de aparitie a defectiunilor (gratie sistemelor de inteligenta artificiala - AI), la care se adauga noul concept de colaborare intre oameni si roboti, care a dat nastere asa-numitilor „coboti”. Toate acestea vor contribui la imbunatatirea productivitatii si extinderea masiva a aplicatiilor la care sunt folosite astfel de mijloace de munca. Prognozele institutului mentionat anterior indica faptul ca, pana in 2021, piata analizata va cumula peste 630.000 de unitati. Cele mai mari zone de distributie pe plan global sunt China (138.000 de unitati), Japonia (unde doar in 2017 livrarile au sporit pana la 45.566 unitati), Coreea de Sud (39.732 de roboti), SUA (33.192 roboti) si Germania (20.074 unitati). Industria auto, cu o cota de 33%, ramane cel mai mare utilizator al respectivelor tehnologii, urmata de sectorul electric/electronic cu 32% si de domeniul procesarii metalelor (10%). Un alt indicator relevant este reprezentat de numarul de roboti activi la 10.000 de lucratori, valoarea medie globala fiind de 74, in 2016. In Europa, aceasta este de 106, in America de Nord si de Sud de 91, iar in Asia de 75.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter