RO EN
السلة فارغة

PWC: Valul de inovatie tech schimba paradigma economico-sociala si in Romania

Exista sapte miliarde de smartphone-uri utilizate in intreaga lume. Teoretic fiecare cetatean al planetei, dar in realitate marea majoritate a populatiei lumii are un computer in buzunar. Iar cloud computing le da posibilitatea oamenilor sa acceseze software, servicii si continut oriunde si oricand. Inteligenta artificiala (AI) permite sistemelor informatice sa invete si sa rezolve probleme, blockchain-ul schimba conceptia despre bani, contracte si identitate, iar lista inovatiilor care schimba paradigma continua – imprimarea 3D, realitatea virtuala, metavers etc. Toate sunt tehnologii foarte noi, iar rolul lor nu se opreste la anumite activitati, nu modifica doar anumite comportamente, nu se adauga doar structurilor de productie anterioare, ci ofera mijloacele pentru modernizarea tuturor industriilor si activitatilor existente, conducand la transformarea normelor sociale si economice. Iar anul 2023 a insemnat o revenire a entuziasmului fata de potentialul tehnologiilor de a accelera dezvoltarea companiilor si a societatii, inteligenta artificiala generativa fiind capul de afis.
Liderii de afaceri si autoritatile trebuie sa inteleaga ca schimbarea determinata de tehnologie are sansa sa reinventeze industriile si viata de zi cu zi in moduri benefice, dar poate sa aduca si multiple riscuri. Iar aceasta transformare trebuie privita dintr-o perspectiva larga, pentru ca implica aptitudini care trebuie invatate, aduce modele de afaceri noi in timp ce altele vor disparea, schimba modul de interactiune dintre cetatean si autoritati. 
Desi in Romania transformarea este mai lenta decat in alte tari, dupa cum arata raportul Raportul Digital Decade Country Report 2023 publicat recent de Comisia Europeana, autoritatile si companiile constientizeaza rolul transformator al digitalizarii. Romania incepe sa recupereze treptat fata de media UE decalajul la anumiti indicatori de digitalizare a companiilor, dar drumul este inca lung pana la atingerea obiectivului din programul Digital Decade al UE ca, pana in 2030, 75% dintre companiile locale sa  foloseasca tehnologii avansate – cloud, inteligenta artificiala si big data.
Insa scorurile privind adoptarea acestor tehnologii avansate sunt foarte scazute: 1% pentru adoptarea inteligentei artificiale, fata de o medie de 8% in UE, 11% la implementarea serviciilor cloud, comparativ cu media de 34% la nivel european, si 5% big data, fata de 14% in UE. Doar la gradul de digitalizare a IMM-urilor, decalajul fata de UE nu este la fel de mare, 53% fata de 69%. Utilizarea serviciilor e-guvernare plaseaza, de asemenea, Romania foarte jos, avand doar 24% dintre utilizatorii de internet care folosesc aceste servicii, in comparatie cu media UE de 74%.  
Preluand matricea conceptuala europeana centrata pe digital si verde a NextGenerationEU, Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) poate contribui decisiv la transformarea digitala a tarii, prin finantarea dezvoltarii infrastructurii digitale, digitalizarii proceselor din administratie, dar si din mediul privat, fondurile alocate acestui pilon fiind de 5,97 miliarde euro (20,5% din alocarea totala a Romaniei). Cloud-ul guvernamental este pilonul central al acestei transformari, care nu trebuie sa duca birocratia in mediul digital, ci sa simplifice serviciile si interactiunea cetatenilor si companiilor cu administratia publica. Din suma totala, 1,81 miliarde euro se concentreaza pe transformarea digitala a sectorului public, pe securitatea cibernetica si pe conectivitate, incluzand reforme precum legea privind securitatea 5G, licitatia 5G si adoptarea legilor privind cloud-ul guvernamental si interoperabilitatea. Alte masuri relevante se regasesc in componentele privind digitalizarea transporturilor, a administratiei fiscale si sistemului de pensii, sprijin pentru digitalizarea companiilor si pentru cercetare si dezvoltare si digitalizarea educatiei. 
Daca vor fi puse in aplicare, toate aceste masuri vor genera in timp rezultate concrete pentru cetateni si companii si vor aduce beneficii semnificative economiei pentru ca schimbarile produse de noile tehnologii au impact atat pentru companii, populatie, dar si pentru serviciile publice si autoritati care impreuna functioneaza in interdependenta. 
Vestea buna este ca in Romania companiile constientizeaza impactul pe termen lung al tehnologiilor. Jumatate dintre respondentii care conduc companii locale, intervievati in cadrul PwC CEO Survey 2023, considera ca avansul tehnologiei este un factor care va perturba profitabilitatea industriei in care activeaza, alaturi de lipsa angajatilor calificati, schimbarea preferintelor clientilor, tranzitia la noile energii sau reglementarile stricte. Practic, avantajul competitiv al companiilor depinde de existenta unei strategii de tehnologie potrivite pentru a obtine eficienta operationala, agilitate si inovatie. 
Astfel, investitiile orientate spre tehnologie si perfectionarea fortei de munca sunt considerate prioritare de catre majoritatea directorilor generali din Romania, 73% aratand ca se vor concentra in urmatorul an pe automatizarea proceselor si sistemelor, precum si pe imbunatatirea competentelor profesionale ale propriilor angajati. Iar circa trei din cinci lideri de organizatii mentioneaza implementarea tehnologiilor avansate, precum Inteligenta Artificiala sau cloud computing. 
Transformarea digitala vine la pachet cu necesitatea imbunatatirii competentelor angajatilor in utilizarea tehnologiilor. Si in ceea ce priveste competentele digitale de baza,  Romania continua sa inregistreze performante slabe. Doar 28% din populatia adulta are cel putin competente digitale de baza, mult sub media UE de 54% si sub obiectivul de 80% pana in 2030. In plus, doar 9% au competente digitale peste nivelul de baza, comparativ cu media UE de 26%. Autoritatile si companiile trebuie sa depuna eforturi semnificative pentru a reduce aceste decalaje. Prin urmare, investitiile pentru invatare, inclusiv ale guvernelor, pot sa atenueze presiunea pe piata muncii in viitor. Companiile trebuie sa analizeze procesele de afaceri, sa evalueze nevoile si in acelasi timp sa le ofere angajatilor programe de invatare si dezvoltare. Iar dorinta de invatare si adaptare pare sa existe, mai ales in randul Gen Z. Intr-un studiu realizat de PwC in randul angajatilor din Romania, Hopes and Fears 2023, intrebati despre impactul AI asupra carierei lor, acestia par a fi in mare masura optimisti si fac referire mai frecvent la impactul pozitiv al AI decat pe cel negativ, cum ar fi ca le va creste productivitatea, va aduce oportunitati de a invata noi competente sau va crea oportunitati de angajare.
Asa cum aratam la inceput, este un val al inovatiei aparut in ultimii 15-20 de ani care a cuprins toate domeniile, iar ritmul in care sunt create tehnologii noi, disruptive este nemaivazut. Si tot acest tumult cu implicatii ample pe toate palierele economice, sociale si politice trebuie inteles pentru a ne adapta astfel incat, la final, sa influenteze in bine calitatea vietii si bunastarea. Oportunitatile de inovatii si transformare in urmatorul deceniu vor fi abundente, dar la fel vor fi si riscurile de turbulente si crize daca aceste schimbari nu vor intelese, nu numai de companii, dar si de politicieni si reglementatori.
 
 
* Acest articol este parte din proiectul editorial PwC România ”Agenda de mâine”, care se va derula până la finalul acestui an și care își propune să pună în discuție contextul și perspectivele care pot ghida afacerile să ia decizii informate în mijlocul schimbărilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter