RO EN
السلة فارغة

PWC: Automatizarea poate imbunatati cu 80% productivitatea proceselor individuale

Multe companii se afla deja la a doua sau a treia generatie de optimizare a costurilor si de crestere a productivitatii. Parghii precum externalizarea unor procese, rationalizarea portofoliului sau implementarea de solutii ERP au fost utilizate la maximum, asa ca pentru a atinge un nou nivel de eficientizare a activitatilor au nevoie de o abordare noua, bazata pe tehnologiile de ultima generatie, precum Robotic Process Automation (RPA), Machine Learning sau Inteligenta Artificiala (AI).
Potrivit unui studiu recent realizat de PwC si Grupul Brunswick la nivel global, 70% dintre managerii intervievati au spus ca folosesc automatizarea si AI pentru a identifica modalitati de a imbunatati afacerile, facandu-si operatiunile mai inteligente. Insa cu atat de multe optiuni in cloud computing, securitate cibernetica, software specializat si alte servicii operationale, precum si tehnologii emergente precum machine learning, blockchain si drone, companiile trebuie sa faca alegerile cele mai potrivite pentru afacerile in care sa concentreze investitiile in tehnologie.
Astfel, tehnologiile inteligente, cum ar fi RPA, machine learning si chatbot ofera companiilor noi oportunitati de a imbunatati performanta proceselor operationale si de a realiza economii semnificative. Pot fi implementate rapid, avand costuri reduse, care permit noi niveluri de productivitate. Impactul poate fi semnificativ: automatizarea poate imbunatati productivitatea proceselor individuale cu 80% pana la 100% si cu 20% sau mai mult a functiilor generale. 
Automatizarea ar putea reduce cu pana la 46% timpul si costul proceselor-cheie precum facturarea, raportarea de gestiune, contabilitatea si bugetarea, arata raportul mentionat. In acelasi timp, profesionistii din domeniul financiar s-ar putea concentra pe activitati cu valoare mai mare, cum ar fi analizele financiare complexe, previziuni si proiecte de buget pe mai multi ani. Un nivel similar de imbunatatire este posibil si in alte functii, cum ar fi serviciul pentru clienti, gestionarea lantului de aprovizionare si vanzari.
"Transformarea digitala este, de fapt, o calatorie pentru care e nevoie de o strategie dinamica si, in acelasi timp, de o abordare holistica insemnand: oameni si departamente, procese si tehnologie. Solutiile de automatizare trebuie sa fie fundamentate in mod clar pe strategia generala de business a unei organizatii, pentru ca acestea sa obtina maximum de avantaje. Este vorba despre intelegerea nevoilor si de a vedea dincolo de optimizari si imbunatatiri. Cartografierea tuturor departamentelor si proceselor din companie este in acest caz foarte importanta. Totodata, trebuie identificati si pregatiti oamenii potriviti. Angajatii se simt amenintati de noile tehnologii, dar cu ajutorul unor programe de upskilling bine structurate si targetate, se pot adapta si invata cum sa lucreze cu inteligenta artificiala, sa analizeze date, sa descopere si sa aplice solutii din mers si sa preia roluri noi care presupun utilizarea celor mai noi tehnologii. Nu in cele din urma, strategia este cea care va face diferenta. Companiile trebuie sa-si cunoasca propriile puncte forte si sa aiba o privire de ansamblu a tuturor proceselor, oameniilor si tehnologiilor pentru a anticipa schimbarile si a lua decizii in consecinta", precizeaza Gabriel Voicila, Partener Technology PwC Romania.
Transformarea digitala nu este nici simpla si nici ieftina, dupa cum arata cifrele, - la nivel global, investitiile in acest domeniu fiind de aproape de 3,8 trilioane de dolari in acest an -, insa este inevitabila, iar companiile care o abordeaza strategic au sanse mai mari sa fie lideri in domeniul lor, mai precizeaza specialistul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter