RO EN
السلة فارغة

McKinsey defineste "noua normalitate" si tendintele definitorii pentru anul 2021

Pornind de la realitatea conform careia pandemia Covid-19 a schimbat in mod radical lumea si, prin urmare, inclusiv paradigma economica, este necesar ca factorii de decizie din cadrul companiilor de pe intregul mapamond sa ia in considerare anumiti factori decisivi pentru adaptarea la noua normalitate, avertizeaza expertii McKinsey. In curand se va implini un an de cand companiile se cramponeaza literalmente de orice idee salvatoare pentru a gestiona cat se poate mai bine o situatie extraordinara. Anul 2021 va fi, in mod cert, unul de tranzitie, in care, in absenta unor evenimente neprevazute, ar trebui ca firmele si personalul acestora sa inceapa sa-si contureze viitorul, mai degraba decat sa acorde o atentie nejustificat de mare problemelor inerente ale prezentului. Este clar ca lucrurile se vor schimba in mod radical, deja istoria urmand sa marcheze evenimentul pandemiei ca pe un punct de referinta, cel putin din perspectiva economico-sociala. Un prim element care trebuie subliniat este acela ca recastigarea increderii va duce la o revigorare neta a consumului. Diferenta majora fata de crizele precedente a fost aceea ca, de aceasta data, serviciile au suferit o degradare masiva, insa forta de revenire a lor va fi cu atat mai puternica, in special in ceea ce priveste domeniile divertismentului si HoReCa. Desigur, consumul nu va creste in mod uniform, un element decisiv ce va modela comportamentul consumatorului fiind cel demografic (avand in vedere, in special, scepticismul persoanelor cu o varsta peste medie, preponderente in statele dezvoltate ale lumii). O alta dilema este cea a vitezei si profunzimii cu care se va revigora cererea, dat fiind faptul ca inca se manifesta un grad ridicat de suspiciune in randul clientilor (de pilda, in SUA doar o treime din populatie si-a reluat complet activitatile din afara locuintei). In ceea ce priveste transportul, este de asteptat ca deplasarile turistice sa-si revina rapid, spre deosebire de cele de afaceri, ce vor consemna intarzieri vizibile. In fine, impactul pozitiv al pandemie, pentru ca exista si asa ceva, s-a manifestat si va continua sa o faca la cote inalte in domeniul inovatiei, cu atat mai mult cu cat s-a dovedit deja efectul digitalizarii asupra cresterii productivitatii, fapt ce a accelerat puternic cea de-a patra revolutie industriala. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter