RO EN
السلة فارغة

LIBERTY Galati introduce sisteme de monitorizare si gestionare cibernetica in productie

LIBERTY Galati, cel mai mare producator integrat de otel din Romania, a lansat o serie de proiecte de digitalizare si automatizare a proceselor care asigura monitorizarea si gestionarea cibernetica a productiei, precum si imbunatatirea interactiunii cu clientii si angajatii. Aceste proiecte, dezvoltate de echipele de specialisti LIBERTY cu sprijinul unor furnizori de prestigiu, sustin strategia globala GREENSTEEL a Grupului LIBERTY Steel, in centrul careia se afla LIBERTY Galati.
Paramjit Kahlon, CEO LIBERTY Steel Group Primary Steel & Mining, a declarat: “Grupul nostru isi propune sa transforme LIBERTY Galati intr-o companie a viitorului prin sustenabilitate, digitalizare si calificare profesionala a echipelor sale. Pana in 2030, avem ca scop sa devenim sustenabili si neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, ceea ce presupune atat implementarea unor proiecte de imbunatatire a amprentei de carbon, cat si modernizarea fundamentala a proceselor de productie. Consideram ca digitalizarea si automatizarea au un rol crucial in transformarea companiei noastre”.
In prezent, LIBERTY Galati deruleaza in toate zonele sale de activitate proiecte importante de monitorizare si management cibernetic al proceselor de productie, precum:
- un sistem de monitorizare a productiei la toate nivelurile, care ofera in timp real date colectate de la mii de parametri-cheie si asigura o imagine digitala a proceselor de productie, a starii tehnice a echipamentelor, a calitatii si volumelor realizate, urmand ca numarul indicatorilor monitorizati sa se mareasca de cateva ori in perioada urmatoare;
- senzori inteligenti instalati care monitorizeaza debite, calitatea aerului si apei si indicatori chimici, in vederea protejarii atat a mediului inconjurator, cat si a utilajelor;
- un sistem automatizat de monitorizare a motoarelor de curent alternativ prin care se culeg date, se trimit in cloud, se analizeaza si se emit avertizari privind potentiale defectiuni, sistem ce permite echipelor de mentenanta sa evite oprirea neplanificata a acestor motoare.
In scopul cresterii eficientei si imbunatatirii calitatii produselor sale, compania va continua procesul de modernizare a Laminorului de Benzi la Cald si va instala, pana la finalul acestui an, echipamente care vor asista laminarea si vor usura munca operatorilor. Acest proiect face parte din seria de investitii in echipamente automatizate precum linia ultramoderna de acoperire a tevilor produse de LIBERTY Tubular Products, achizitionata anul acesta precum si investitia in reducerea consumului energetic si al emisiilor de carbon prin injectare controlata a oxigenului in cadrul procesului de fabricare a fontei lichide, realizata anul trecut. Aceste echipamente sunt complet automatizate si prevazute cu elemente de siguranta, masura si control, de ultima generatie.
De asemenea, in vederea imbunatatirii interactiunii cu clientii si cu angajatii companiei, au fost lansate mai multe aplicatii digitale. Colegii nostri au la dispozitie un set de aplicatii prin care pot stabili obiective, pot analiza gradul de realizare a acestora si pot oferi feeback-uri virtuale, in timp ce clientii beneficiaza de o aplicatie mobila care le permite o interactiune mai simpla si mai eficienta cu echipele LIBERTY Galati, avand si rolul unui hub informativ pentru partenerii nostri.
Aida Nechifor, General Director of LIBERTY Galati, a adaugat: “Toate aceste proiecte de digitalizare si automatizare au rolul de a ajuta echipele noastre sa produca otel intr-un mod mai sigur si mai eficient. De aceea, pe de-o parte implementam in companie programe de recalificare profesionala care sa ajute echipele existente sa foloseasca echipamentele automatizate iar, pe de alta parte, suntem in cautarea mai multor specialisti IT si tineri care sa isi foloseasca expertiza pentru a ne ajuta sa facem o diferenta prin transformarea radicala a industriei noastre.”
Noile proiecte de automatizare si digitalizare sustin strategia globala de sustenabilitate GREENSTEEL a grupului LIBERTY Steel, care imbina reciclarea fierului vechi cu producerea de energie regenerabila, precum si cu introducerea de tehnologii noi si revolutionare pentru a reduce emisiile de carbon rezultate din productia primara de otel.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter