RO EN
السلة فارغة

Horváth & Partners: Vanzarile online vor creste cu 28% in 2020, pe fondul digitalizarii

Pe fondul crizei generate de pandemia Covid-19 si de perioada de izolare, vanzarile online de produse fizice cu amanuntul au inregistrat cresteri semnificative, iar la finele lui 2020 vor fi cu 28% mai mari decat in 2019. Valoarea acestora se va situa la aproape 5,5 miliarde euro, conform estimarilor companiei de consultanta in management Horváth & Partners, facute atat pe baza propriilor observatii din piata, cat si a statisticilor Eurostat si GPeC. Reprezentantii companiei prognozeaza ca vanzarile online isi vor continua cresterea si in 2021, cand vor atinge o valoare de 6,5 miliarde euro, cu 18% mai mult decat in 2020. 
 
Ponderea cumparaturilor online din totalul vanzarilor retail a devenit din ce in ce mai mare.
"In 2019, valoarea vanzarilor online pe segmentul retail s-a ridicat la 4,3 miliarde euro, cu 20% peste 2018, ceea ce inseamna o pondere de 9% din totalul vanzarilor. In martie 2020, am observat o crestere de 5% a vanzarilor online, fata de luna anterioara. In aprilie 2020, cresterea vanzarilor online comparativ cu martie 2020 a fost de 12%. Canalul online a continuat sa creasca si estimam ca ponderea acestuia va ajunge la 12%, pana la finalul lui 2020. Romanii au ales sa cumpere online mai mult decat de obicei in contextul pandemiei Covid-19, care a dus la inchiderea spatiilor comerciale considerate neesentiale si la evitarea spatiilor aglomerate, cum sunt supermarketurile. Aceasta modificare in comportamentul consumatorilor este una de durata, deoarece climatul de incertitudine post-izolare se mentine, iar oamenii vor continua sa cumpere online mai mult decat in anii trecuti", considera Kurt Weber, director general al Horváth & Partners Romania.
 
In primele patru luni din 2020, vanzarile totale de retail au inregistrat o scadere, per ansamblu, de circa 19% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Aceste scaderi au fost vizibile inca din martie, in special pe categorii de produse cum sunt textilele, bunurile electronice si mobila sau cartile. In acelasi timp, a fost vizibila si orientarea multor consumatori catre e-commerce, iar estimarile Horváth & Partners vizeaza ca in 2021, ponderea online-ului in totalul vanzarilor retailerilor va ajunge la aproape 14%, ceea ce va insemna ca in doi ani, acest canal va creste in importanta cu peste 50%. 
 
"Dincolo de pierderile economice care s-au inregistrat atat in retail, cat si in alte domenii cum sunt HoReCa, industria producatorilor de autoturisme sau in turism, cred ca trebuie sa vedem si putinele beneficii pe care le-a adus aceasta criza. Unul dintre ele este si accelerarea digitalizarii Romaniei, nu doar la nivelul antreprenorilor care s-au vazut nevoiti sa isi mute activitatea din offline in online, dar si in ceea ce priveste modul in care oamenii cumpara. Exista un potential semnificativ de crestere pentru e-commerce, cata vreme doar 23% din populatia Romaniei a facut achizitii online in 2019, situandu-ne pe penultimul loc din UE, inaintea Bulgariei. In ceea ce priveste companiile, cred ca este mai important decat oricand sa isi concentreze atentia spre canalele de vanzare online, iar unul dintre cele mai bune moduri de a creste profitabilitatea este adoptarea modelelor de stabilire dinamica a preturilor sau dynamic pricing. Acest lucru inseamna stabilirea preturilor online, in functie de datele pe care le ai, si care trebuie adaptate periodic, cu privire la categoria de clienti careia i te adresezi. Din experienta noastra practica, o strategie buna de dynamic pricing poate creste vanzarile cu pana la 20% in decursul unui an de la implementare", adauga Kurt Weber.
***
Pe piata din Romania, Horváth & Partners ofera o gama larga de servicii de consultanta in domeniul performantei la nivel de companie si optimizarea performantei organizatiilor private si publice: de la management strategic si inovatie, managementul proceselor si organizare, pana la controlling, managementul operatiunilor si achizitiilor, training-uri, consultanta in vanzari si IT.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter