RO EN
السلة فارغة

HENKEL investeste 300 de milioane de euro pentru transformarea digitala

Henkel a raportat pentru 2018 o crestere organica a rezultatelor situata la 2,4%, care a dus incasarile pana la 19,9 miliarde euro. Profitul operational s-a ajustat pozitiv cu 1% si a cumulat 3,49 miliarde euro, aferent unei marje de 17,6%. Pe segmentul tehnologiilor de adezivi pentru constructii, avansul organic a fost de 4%, din punct de vedere geografic acela mai bune performante fiind raportate de statele aflate in curs de dezvoltare.  In Europa de Est operatiunile au decurs optim, ceea ce s-a concretizat printr-o majorare de 7,6%. In opinia managementului grupului, in perioada analizata au fost inregistrate progrese importante in implementarea prioritatilor strategice. Un efect negativ observat de oficialii Henkel a fost cel al cursului de schimb valutar, la care s-a adaugat impactul nefavorabil al cresterii preturilor la materiale. Cu toate acestea, in anul anterior a fost obtinuta o crestere profitabila a operatiunilor, gratie aportului adus de achizitiile pe segmentul industrial si al bunurilor de consum. In ceea ce priveste obiectivele stabilite de politica de dezvoltare, acestea au fost implementate cu succes si vor genera o consolidare neta a competitivitatii. In perioada urmatoare va creste accentul pus pe digitalizarea operatiunilor, incepand cu 2019 suma anuala alocata in directia respectiva ajungand la 300 milioane de euro. In principal, sumele vor fi directionate spre dezvoltarea facilitatilor de productie pentru sustine potentialul pe care il are noul concept de integrare Industry 4.0. Recent a fost lansata platforma Henkel X care are ca scop accelerarea procesului de transformare digitala. Prognozele pe termen scurt indica pentru acest an o crestere organica de 2% - 4%, precum si mentinerea profitabilitatii in intervalul 16% - 17%. In Romania, subsidiara autohtona a anuntat pentru 2017 o cifra de afaceri de 754,37 milioane de lei. Activitatea Henkel pe plan local se deruleaza prin intermediul a trei unitati, situate in Pantelimon (Ilfov), Campia Turzii (Cluj) si Roznov (Neamt).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter