RO EN
السلة فارغة

Connections: Digitalizarea creste productivitatea si eficienta deciziilor in afaceri

Majoritatea companiilor romanesti mari si medii vor aloca in urmatorii 2 ani peste 20% din cifra de afaceri pentru digitalizare, potrivit unor date publicate de Connections, lider pe piata de transformare digitala din Romania. Inainte de pandemie, societatile de pe piata locala bugetau intre 10% si 20% din venituri pentru procesele de tehnologizare, dar in prezent se observa o crestere accelerata in zona de tehnologie pe baza de AI si procese de automatizare robotizata.
Randamentele investitiilor in digitalizare sunt, conform datelor interne Connections, intre 300% si 800%, in functie de industrie si de tipul de operatiuni optimizate prin tehnologie. Bugetul minim pe care o companie ar trebui sa il aloce pentru un astfel de proiect porneste de la 10.000 de euro si poate sa ajunga la mai multe sute de mii de euro, dar pot depasi chiar un milion de euro, in cazul companiilor mari si ambitioase.
"Consideram ca majoritatea companiilor vor continua accelerarea investitiilor in transformare digitala si in tehnologii precum Cloud sau Inteligenta Artificiala. Procesul de digitalizare trebuie privit pe termen lung pentru a fi sustenabil, deoarece acest lucru presupune schimbarea modului de operare si de a face business, atat local cat si international. O afacere care investeste in digitalizare se poate redresa mult mai repede dupa un soc extern cum este pandemia si are capacitatea de a se adapta rapid la noi conditii de functionare a pietei", explica Radu Fireteanu, RPA Specialist Connections.
Excluzand industria IT, care dezvolta, dar si consuma cele mai noi tehnologii, impactul digitalizarii a fost cel mai vizibil in cadrul sectoarelor financiar-bancar, retail, sanatate (in segmentul serviciilor private de sanatate), productie si transporturi.
"Putem spune ca digitalizarea are, in acest moment, un «efect de bulgare» asupra tuturor sectoarelor, chiar daca in cazul unora acest bulgare este foarte mare, iar in cazul altora este abia la inceput. Luand in calcul trecutul si raportandu-ne la tendintele din prezent, putem avea o perspectiva asupra evolutiei digitalizarii. Atat mediul de business international cat si cel romanesc, prin legaturile de piata libera pe care le au, vor pivota in jurul acestui trend de digitalizare. Cu cat unele companii ating un prag important de digitalizare al propriului business, cu atat vor crea presiune si pe celelalte companii sa faca acest lucru", a precizat George Radu, RPA Business Development Manager.
 
Cresterea productivitatii si eficientizarea, motivele principale pentru digitalizare
Motivele pentru care companiile aloca bugete importante pentru digitalizare ating multe din aspectele unui business. Printre cele mai importante se afla cresterea productivitatii muncii si eficienta in luarea deciziilor pe baza datelor generate in timp real. Luarea celor mai bune decizii intr-un business se face cu ajutorul informatiilor concrete, actuale, iar digitalizarea poate oferi aceste beneficii prin aducerea de informatii in timp real catre persoanele responsabile.
Alte ratiuni care stau la baza digitalizarii companiilor sunt reducerea costurilor, eficientizarea proceselor interne, dar si eliberarea resursei umane de task-urile repetitive. Noile tehnologii pot identifica asa zisii “timpi morti”, acele intervale in care nu se intampla nimic productiv. Odata identificati acesti timpi, indiferent de department sau pozitia lor intr-un proces de business, se pot eficientiza prin folosirea celor mai simple tehnologii.
"Transformarea digitala inseamna eficientizare si cresterea randamentului operatiunilor companiei - atat a celor interne, cat si a celor orientate catre clienti. Digitalizarea este o abordare sine qua non, este un fel de pre-requisite pentru supravietuire, in primul rand, si mai apoi pentru dezvoltare. Connections consiliaza clientii pentru realizarea hartii si analizei proceselor companiei si, impreuna cu echipele clientilor, cauta cele mai bune instrumente tehnologice pentru implementarea transformarii digitale. Activitatea initiala de identificare, documentare si optimizare a proceselor de business este cruciala pentru o digitalizare reusita", explica Bogdan Florea (foto), fondator si CEO Connections.
In prezent, gradul de digitalizare in Romania se afla mult sub media europeana. Conform raportului DESI 2020 (Indicele economiei si societatii digitale, realizat de Comisia Europeana), Romania se claseaza pe locul 27 din cele 28 de state membre ale UE in ceea ce priveste gradul de integrare a tehnologiei in business, depasind doar Bulgaria.
Mai mult de o treime din firmele din Romania, respectiv 35%, se pregatesc pentru digitalizare in urmatorii doi ani, arata rezultatele unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbana si Regionala in noiembrie 2020, in cadrul caruia au fost intervievati reprezentanti ai 300 de firme medii si mari din diverse domenii ale economiei.
***
Connections este specializata in Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management si Software Development On Demand. Clientii Connections sunt companii globale si companii medii romanesti din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom si Retail. Incepand cu luna iulie 2018 Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adoptie la nivel mondial, alaturi de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizata in industrii cheie. Totodata Connections a investit peste 200.000 de euro in dezvoltarea unei platforme fintech de open banking menita sa integreze API-urile puse la dispozitie de bancile din Romania, odata cu aplicarea directivei Revised Payment Service Directive (PSD2), care obliga bancile sa dea acces la informatii privind conturile bancare de plati accesibile online, unor terte parti care isi pot dezvolta servicii de informatii, plati si alte servicii financiare catre clientii bancilor. Connections a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 7 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter