RO EN
السلة فارغة

CECE: Digitalizarea industriei utilajelor de constructii este o prioritate

Digitalizarea sectorului utilajelor de constructii este o prioritate-cheie pentru Comitetul European pentru Echipamente de Constructii (CECE), astfel incat, la inceputul anului 2018, o echipa de consultanta a fost mandatata sa elaboreze un proiect de digitalizare a operatiunilor de management al santierelor, pentru a permite o transformare digitala reusita a industriei de profil, dupa cum se arata intr-un comunicat al CECE. Acest proiect, finalizat recent, se concentreaza asupra necesitatii elaborarii unor reglementari favorabile afacerilor, pentru a profita de avantajele utilizarii tehnologiei informatiei si bazelor de date, insistand insa asupra posibilelor obstacole create de regulamentul general privind protectia datelor cu caracter personal in mediul electronic, in stadiul sau actual (GDPR). Proiectul a implicat multiple instrumente de colectare a datelor, care au fost implementate intr-o metodologie de lucru prestabilita: cercetare avansata, interviuri cu experti care sa fie relevante ca reprezentativitate si in functie de complexitatea temei propuse, colectarea si prezentarea unor studii de caz adecvate etc.
Dupa cum s-a subliniat intr-o cercetare realizata anterior, in anul 2016, de catre McKinsey si CECE, digitalizarea este recunoscuta de producatorii de echipamente de constructii drept principala tendinta tehnologica in domeniu, iar ulterior s-a observat ca aceasta premisa este valida, deoarece in acest sector de activitate are loc un proces amplu de transformare digitala, ca de altfel si pe alte segmente ale industriei constructoare de masini, in general. In urma recomandarii cercetatorilor de la McKinsey, CECE s-a exprimat clar in favoarea unei abordari globale a lantului de valori, pentru ca industria constructiilor sa devina liderul promotor al schimbarii. In lumina acestei abordari, conducerea CECE a luat decizia de a incepe etapa urmatoare a proiectului sau de digitalizare, gestionat de un comitet de coordonare. Ca parte a abordarii generale a factorilor ce formeaza lantul valoric din industrie, in acest comitet au fost cooptati reprezentanti ai antreprenorilor europeni de constructii (FIEC) si ai companiilor de inchiriere a echipamentelor (reuniti sub egida ERA). Rezultatul este constituit de noul studiu – Digitalizarea sectorului de constructii – finalizat in ianuarie 2019, care arata importanta accelerarii acestui proces, deoarece, desi constructiile au o importanta economica majora, ba chiar covarsitoare pe plan global, cu un potential valoric de 14.000 miliarde USD in anul 2025, piata in sine este putin digitalizata, mai ales ca in 2017 numai 7,7% din companiile care o formeaza aveau un index de intensitate digitala evaluat ca inalt sau foarte inalt. Pentru a descarca raportul integral, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter