RO EN
السلة فارغة

Bright Spaces se extinde in Marea Britanie prin parteneriatul cu Bruntwood Works

Startup-ul Proptech Bright Spaces colaboreaza cu Bruntwood Works pentru a prezenta viitorilor clienti o replica virtuala a West Village Leeds si a spatiilor sale disponibile. Modelul 3D va permite explorarea spatiului si solicitarea de vizite live in mod digital.
Acest parteneriat se bazeaza pe o orientare comuna spre inovatie si pe dorinta de a fi mai aproape de nevoile clientilor din ziua de azi printr-o solutie avansata, bazata pe 3D digital twin. Vizualizarea virtuala a West Village Leeds are scopul de a oferi o imagine mai imersiva a proiectului, satisfacand cerintele clientilor pentru solutii tehnologice si sa accelereze procesul de leasing.
Bruntwood Works este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori din UK si este extrem de bine conectat la orasele si regiunile in care este prezent. Munca si lifestyle-ul sunt combinate pentru a crea spatii care incurajeaza interactiunea si crearea de comunitati. Spatiile sale de lucru, de retail si agrement pun accent pe design, pe nevoile oamenilor si sunt responsabile din punct de vedere social. Dezvoltatorul creeaza, detine si gestioneaza peste 464.000 de metri patrati de spatiii de lucru. Ofera de la birouri individuale in coworking si sali de meeting, la birouri si spatii de retail complet gestionate, toate in locatii superbe din Manchester, Cheshire, Leeds, Liverpool si Birmingham, pentru a ajuta companiile sa se dezvolte.
West Village Leeds va cuprinde spatii inovatoare centrate pe om, concepute pentru a sustine bunastarea si productivitatea si vor actiona ca un loc pentru pop-up-uri locale independente de mancare si bautura, cu spatii verzi.
Sam Wilson, Director of Digital Solutions and Technology at Bruntwood Works: “Vrem sa oferim cea mai buna experienta posibila clientilor nostri, iar viziunea noastra pentru West Village Leeds este sa cream o destinatie unde comunitatea sa se reuneasca, unde creativitatea si colaborarea au un loc central. Consideram ca tehnologia inovatoare are un rol fundamental in modelarea spatiilor de munca ale viitorului, iar parteneriatul nostru cu Bright Spaces este urmatorul pas in dezvoltarea proiectului-reper pentru regiune. Prin munca pe care am facut-o impreuna, le permitem clientilor nostri sa dea viata unui spatiu gol si sa vada cat de bine ar putea arata atunci cand se muta. Asteptam cu nerabdare sa lucram impreuna pentru a transforma aceasta viziune in realitate.”
“Marea Britanie este o piata extrem de importanta pentru noi si ne onoreaza increderea unuia dintre cei mai mari jucatori din tara. Experienta vasta si cunostintele cu care vine Bruntwood Works reprezinta un beneficiu major pentru cresterea noastra. Suntem tot mai prezenti in UK, prin colaborari cu clienti locali si prin biroul pe care il vom deschide curand. Acesti pasi sunt esentiali pentru scalarea noastra la nivel european si pentru misiunea noastra de a duce lumea construita intr-un univers digital.” - Bogdan Nicoara, CEO and Cofounder Bright Spaces.
Bright Spaces si Bruntwood Works vor dezvalui in curand mai multe detalii despre solutia digitala si planurile de viitor.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter