RO EN
السلة فارغة

BITTNET: Valoarea proiectelor castigate pentru primul semestru a crescut cu 50%

Din punct de vedere al activitatii de vanzare la nivel de grup, proiectele castigate de Bittnet - integrator de solutii IT&C si furnizor de servicii de training in IT - pentru semestrul intai din 2020 reprezinta, valoric, o crestere de 50% fata de cele din perioada comparativa a anului precedent. Afacerile grupului isi continua traiectoria ascendenta, cel putin in primul trimestru al acestui an, insa conducerea Bittnet precizeaza ca, in acest moment, nu pot fi estimate efectele declararii starii de urgenta sau prelungirii duratei pandemiei asupra afacerilor dincolo de luna iunie 2020. Grupul are capacitatea de a livra toate proiectele agreate in termenele stabilite.
"Prelungirea unei stari de criza, sau modificarea prin hotarari adoptate ca urmare a starii de urgenta a posibilitatilor noastre efectuare a livrarilor (cum ar fi aplicarea de restrictii privind orice deplasare sau a livrarilor de marfuri non-alimentare), sau modificarea posibilitatii receptiei de catre clienti a solutiilor contractate (cum ar fi inchiderea accesului in cadrul unor birouri, institutii, cladiri etc.), au potentialul de a influenta in mod semnificativ negativ rezultatele financiare (prin imposibilitatea executarii contractelor din cauza fortei majore). Nu este exclus ca, in cazul unor masuri adoptate de organele statului care sa genereze blocarea activitatii economice, clientii sa isi modifice optiunile, sau sa isi reduca bugetele, atat pentru primul semestru din 2020 dar, mai posibil, pentru cea de-a doua jumatate a anului", se precizeaza in raportul anual al grupului Bittnet, referitor la impactul crizei de coronavirus asupra activitatii.
Pentru primul trimestru al acestui an, grupul nu estimeaza sa existe un impact semnificativ in activitatea de training, aproximativ 70% din clase fiind migrate catre optiunea de livrare remote (virtual), iar cele care nu au putut fi migrate catre livrare virtuala au fost amanate dincolo de 30 iunie 2020. Exista doar un numar limitat de anulari de proiecte, motivate de "incertitudini legate de evolutia sectorului economic in care activeaza", fiind vorba despre clienti din industriile cele mai afectate (turism, ospitalitate, restaurante), se mai arata in document.
"Ca principiu, estimam ca livrarile de solutii, tehnologii si servicii ce pot fi realizate la distanta vor continua, in timp ce livrarile de solutii care necesita contactul fizic cu clientii ar putea fi amanate pentru perioada duratei fortei majore. De asemenea, exista posibilitatea ca unele produse hardware sa fie intarziate la livrare de catre producatori, ceea ce ar genera si intarziere in executarea proiectelor. In toate scenariile luate in calcul, grupul isi va continua functionarea, in baza principiului continuitatii activitatii", mai precizeaza reprezentantii Bittnet.
In 2019, grupul si-a dublat cifra de afaceri comparativ cu 2018, realizand 99,8 milioane de lei. Potrivit datelor companiei, profitul operational a crescut cu 25% fata de 2018, pana la 1,64 milioane de lei, iar cash-flow-ul operational a depasit valoarea de 5 milioane de lei. Inaintea decretarii starii de urgenta, conducerea Bittnet estima o crestere a business-ului la 125 milioane de lei, la un nivel EBITDA de 9,5 milioane de lei si un profit net de 2,5 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter