RO EN
السلة فارغة

BITTNET: Dublare a afacerilor anuale, pana la aproape 100 de milioane de lei

Grupul Bittnet, integrator de solutii IT&C si furnizor de servicii de training in domeniul IT, si-a dublat cifra de afaceri din 2019 comparativ cu 2018, realizand 99,8 milioane de lei. Potrivit datelor companiei, profitul operational a crescut cu 25% fata de 2018, pana la 1,64 milioane de lei, iar cash-flow-ul operational a depasit valoarea de 5 milioane de lei.
"Anul 2019 a fost un an al tensiunilor politice si economice prin care intregul mediu de afaceri romanesc a trebuit sa treaca, marcat de OUG 114, alegeri si instabilitate politica in general. Acest context, denumit de experti VUCA - volatility, uncertainty, complexity, ambiguity (volatilitate, nesiguranta, complexitate, ambiguitate), a avut un impact direct asupra planurilor clientilor nostri din sectoarele publice si private si care, la randul lor, au avut un efect direct asupra activitatii noastre deoarece am fost nevoiti sa amanam o parte din proiectele in curs de desfasurare pentru anul 2020. Cu toate acestea, chiar si intr-un astfel de context de piata nefavorabil, am reusit sa atingem venituri la nivel consolidat de aproape 100 de milioane de lei, o crestere de peste 100% fata de anul precedent", a precizat Mihai Logofatu, CEO al Bittnet Group. 
Divizia Tehnologie, care include companiile Dendrio si Elian, a avut cea mai mare contributie la cifra de afaceri anuala, veniturile liniei majorandu-se de la 40,4 milioane de lei la 87,1 milioane de lei. Din aceasta suma, in 2019, venituri de 4,7 milioane de lei au provenit de la Elian, iar restul de la Dendrio.
Divizia Educatie, ce include Bittnet Training si Equatorial, a inregistrat venituri totale de 12,68 milioane de lei.
Potrivit datelor incluse in raportul anual al companiei, a doua jumatate a anului 2019 a fost cea mai buna din istoria acesteia, toate firmele din grup fiind profitabile. In semestrul al doilea, cifra de afaceri a depasit 60 de milioane de lei, profitul operational a fost de peste 4 milioane de lei, in timp ce cash-flow-ul din lichiditati a fost de 7 milioane de lei.
"Intram in 2020 cu entuziasm, cu multe proiecte noi in plan, precum si cu o serie de clienti fideli, care au facut parte integranta din cresterea puternica de-a lungul anilor. Evolutia pietei locale si globale este, de asemenea, foarte favorabila pentru afacerile noastre. Spre exemplu, ANIS estimeaza ca industria IT romaneasca angajeaza in prezent peste 150.000 de oameni, cu o perspectiva de crestere pana la 300.000 de angajati in urmatorii ani. Pentru noi, in calitate de lider de piata in training IT, 2019 a fost cel mai bun an de pana acum pentru activitatea de training, cu peste 4.000 studenti instruiti, care sunt o parte dintre respectivii angajati IT mentionati in studiul ANIS", a precizat Mihai Logofatu.
Grupul Bittnet este detinut de fratii Mihai si Cristian Logofatu, ca actionari principali, compania fiind prima societate din IT&C listata la Bursa de Valori Bucuresti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter