RO EN
السلة فارغة

ACCENTURE: 92% dintre liderii de afaceri considera digitalizarea o prioritate

Pe masura ce companiile trec de la reactia la criza la o etapa de reinventare, cei mai indrazneti si vizionari lideri - cei care folosesc tehnologia pentru a-si insusi schimbarea - vor defini viitorul, concluzioneaza raportul Accenture Technology Vision 2021. Studiul, realizat anual de Accenture si ajuns la a 21-a editie, previzioneaza principalele tendinte tehnologice care vor redefini companiile in urmatorii trei ani.
Potrivit raportului din 2021, intitulat “Leaders Wanted: Masters of Change at a Moment of Truth,” companiile de top comprima un deceniu de transformare digitala in unul sau doi ani. Bazandu-se pe un nucleu digital puternic pentru a se adapta si a inova la viteza luminii, companiile “Lideri” isi cresc veniturile de 5 ori mai repede decat “Laggards” (companii care adopta foarte greu noile tehnologii). In perioada 2015-2018 “Liderii” se dezvoltau de 2 ori mai rapid. Rezultatul este un val de companii care concureaza pentru a se reinventa si pentru a utiliza inovatiile tehnologice pentru a contura noile realitati cu care se confrunta.
"Pandemia globala a apasat un buton urias de derulare catre viitor. Multe organizatii si-au intensificat eforturile de a utiliza tehnologia in moduri extraordinare, pentru a-si mentine afacerile si comunitatile in functiune - intr-un ritm pe care il credeau anterior imposibil - in timp ce altele s-au confruntat cu realitatea crunta a neajunsurilor lor, lipsind fundamentul digital necesar pentru a pivota rapid. Avem acum o oportunitate unica de a transforma acest moment al adevarului pentru tehnologie intr-un moment de incredere - imbratisand puterea schimbarii exponentiale a tehnologiei pentru a reimagina si reconstrui complet viitorul afacerilor si al experientei umane", a declarat Paul Daugherty, CTO la Accenture.
92% dintre cei peste 6.200 de liderii de afaceri si directorii IT chestionati de Accenture pentru raportul Technology Vision 2021 au declarat ca organizatia lor prioritizeaza inovatia in acest an. In acelasi timp, 91% dintre executivi sunt de parere ca pentru a fi liderii de maine in sectorul lor de activitate va fi nevoie ca organizatia lor sa defineasca acest sector.
Conform autorilor studiului, conturarea viitorului va insemna pentru companii ca acestea sa devina lideri ai schimbarii prin respectarea a trei imperative cheie. In primul rand, leadership-ul necesita leadership tehnologic. Era companiilor care imitau rapid inovatiile concurentilor a apus - schimbarea continua este permanenta. Liderii de maine vor fi cei care vor pune tehnologia pe primul loc in strategia lor de afaceri. In al doilea rand, liderii nu vor astepta un nou normal, vor reinventa, construind noi realitati folosind mentalitati si modele radical diferite. In cele din urma, liderii vor accepta o responsabilitate mai larga ca cetateni globali, proiectand si aplicand in mod deliberat tehnologia pentru a crea efecte pozitive dincolo de afacere pentru a crea o lume mai durabila si incluziva.
 
Cinci tendinte-cheie pe care companiile trebuie sa le aiba in vedere pentru un viitor digital
Accenture Technology Vision identifica cinci tendinte cheie pe care companiile vor trebui sa le aiba in vedere in urmatorii trei ani pentru a accelera si a-si insusi schimbarile in toate directiile activitatii:
Organizare strategica: Construind un viitor mai bun - Incepe o noua era a concurentei in industrie - una in care companiile concureaza pe baza arhitecturii sistemelor IT. Dar construirea si folosirea celui mai competitiv pachet de tehnologii inseamna raportarea diferita la aceasta, iar strategiile de afaceri si tehnologice devin identice. 89% dintre directori considera ca abilitatea organizatiei lor de a genera valoare pentru afaceri se va baza tot mai mult pe limitarile si oportunitatile arhitecturii lor tehnologice.
O lume in oglinda: Puterea gemenilor digitali inteligenti - Liderii construiesc gemeni digitali inteligenti pentru a crea replici ale fabricilor, lanturilor de aprovizionare, ciclurilor de viata ale produselor si multe altele. Prin reunirea datelor si a informatiilor pentru a reprezenta lumea fizica intr-un spatiu digital se vor debloca noi oportunitati de operare, colaborare si inovare. 65% dintre directorii chestionati se asteapta ca investitia organizatiei lor in gemeni digitali inteligenti sa creasca in urmatorii trei ani.
Eu, specialist in tehnologie: Democratizarea tehnologiei - In prezent sunt disponibile capabilitati puternice pentru oameni din toate sectoarele afacerii, adaugand un nivel de baza strategiilor de inovare ale companiilor. Acum, fiecare angajat poate fi un inovator, optimizandu-si munca, rezolvand punctele sensibile si mentinand afacerea sincronizata cu nevoile noi si in schimbare. 88% dintre directori considera ca democratizarea tehnologiei devine critica in capacitatea lor de a promova inovarea in intreaga organizatie.
Oriunde si Pretutindeni: Lucreaza in propriul mediu - Cea mai importanta transformare a fortei de munca din prezent a determinat companiile sa extinda limitele organizatiei. Atunci cand oamenii pot „lucra in propriul mediu”, ei au libertatea de a lucra fara probleme de oriunde - indiferent daca este acasa, la birou, aeroport, birourile partenerilor sau altundeva. In acest model, liderii pot regandi scopul lucrului in fiecare locatie si se pot baza pe oportunitatea de a-si reimagina afacerea lor in aceasta noua lume. 81% dintre directori considera ca organizatiile de top din industria lor vor incepe sa treaca de la abordarea „Lucreaza pe propriul dispozitiv” la abordarea „Lucreaza in propriul mediu”.
De la Eu la Noi: Calea unui sistem multipartit prin haos - Sistemele multipartite pot ajuta companiile sa castige o mai mare rezistenta si adaptabilitate, sa deblocheze noi modalitati de abordare a pietei si sa stabileasca standarde noi, orientate catre ecosisteme, pentru industriile lor. 90% dintre executivii chestionati afirma ca sistemele multipartite vor permite ecosistemelor lor sa creeze o fundatie mai rezistenta, adaptabila si sa creeze o noua valoare impreuna cu partenerii organizatiei lor.
Prioritizarea inovarii in domeniul tehnologiei ca raspuns la o lume care se schimba cu rapiditate nu a fost niciodata mai importanta. Cel mai bun exemplu este din industria restaurantelor: 60% dintre restaurantele listate ca „inchise temporar” pe site-ul de recenzii Yelp in luna iulie au fost permanent inchise pana in luna septembrie. Prin haos, Starbucks a aparut ca lider, folosind tehnologia ca un colac de salvare. Pana in luna august, trei milioane de utilizatori noi si-au descarcat aplicatia, iar comenzile mobile si preluarea automata au reprezentat 90% din vanzari. Pe masura ce cererea a crescut, compania a implementat un sistem integrat de gestionare a comenzilor pentru a le combina cu cele din aplicatia proprie, UberEats si clientii drive-thru intr-un singur flux de lucru pentru baristas. Starbucks a introdus, de asemenea, un nou espressor cu senzori pentru a urmari cantitatea de cafea turnata si pentru a anticipa mentenanta necesara. Aceasta este o ilustrare puternica a tehnologiei ca factor esential al raspunsului rapid, rezilient si de succes al unei companii la schimbare.
***
Timp de 21 de ani, Accenture a analizat sistematic ecosistemul organizatiilor pentru a identifica tendintele tehnologice emergente cu cel mai mare potential de a perturba companiile si industriile. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter