RO EN
السلة فارغة

SALVATI COPIII: Programe complexe pentru suport educational, sanitar si social

In doar sapte zile, oamenii de bine si companiile care au inteles ca responsabilitatea sociala este cruciala au raspuns apelului Salvati Copiii Romania, de a se alatura efortului comun ca Spitalul "Grigore Alexandrescu", din Bucuresti - un etalon al pediatriei - sa poata transporta copiii bolnavi la tratament cu o ambulanta dotata cu toate echipamentele medicale necesare. Apelul Salvati Copiii a fost dublat de generozitatea sociala si astfel au putut fi achizitionate doua ambulante de uz pediatric. In spatele unei astfel de campanii formidabile sta multa munca si o reputatie construita in peste trei decenii de activitate. 
 
Aproape trei decenii si jumatate de eforturi sustinute, in slujba unui tel nobil
Chiar in primele zile ale anului 1990, imaginile cu copiii din orfelinatele Romaniei, in acea vreme subnutriti, abrutizati, fragili fizic si emotional, au facut inconjurul lumii. Era aproape imposibil de suportat privirea la chipurile si trupurile acelor copii, fara a simti nedreptatea si, in aceeasi masura, imboldul de a face ceva pentru a le repara vietile si pentru a restabili binele. Din acest impuls al binelui, care este esenta umanitatii, a luat nastere Organizatia Salvati Copiii Romania, chiar in acele zile in care relele majore care se intamplasera in anii de dictatura se relevau tot mai strident. Singura cale de solutionare si de vindecare a ranilor era cea a implicarii si solidaritatii pe termen lung.
 
 
Dovada faptului ca determinarea, consecventa si, pana la urma, incapatanarea de a nu da niciun pas inapoi, de a nu renunta la salvarea niciunui copil, de a nu face economie de bine, atunci cand e vorba despre sansa copiilor vulnerabili de a avea acces la educatie si la servicii de sanatate, este chiar presedintele executiv al organizatiei, Gabriela Alexandrescu.
Domnia sa s-a alaturat echipei inca din primele zile ale interventiei umanitare si, dupa 33 de ani de munca, nu a renuntat, asa cum spune chiar ea, la activitatea directa pe teren. In cele aproape trei decenii si jumatate, echipele Organizatiei Salvati Copiii au mers in comunitatile din intreaga tara, in scoli, in maternitati si spitale de pediatrie, au lucrat individualizat copil cu copil, pana cand au reusit sa coaguleze programe sociale complexe. 
 
Salvarea victimelor saraciei, o prioritate permanenta 
In prezent, centrele educationale ale Salvati Copiii Romania lucreaza cu mii de copii la nivel national, pentru a diminua impactul devastator al saraciei asupra accesului egal la educatie de calitate. Romania ramane tara in care sansa celor mici de a-si depasi clasa sociala este cea mai mica: un copil nascut intr-o familie vulnerabila socio-economic ramane, de cele mai multe ori, captiv al pauperitatii, daca nu este sprijinit prin politici sociale integrate. 
Analizele realizate in anii trecuti de organizatia Salvati Copiii privind costurile "ascunse" ale educatiei gratuite au aratat, de pilda, ca parintii cu domiciliul in mediul urban cheltuiesc cu 30-40% mai mult pentru pregatirea suplimentara (prin meditatii sau program scolar prelungit) a copiilor lor si, de asemenea, ca pregatirea suplimentara reprezinta o importanta categorie de cost, de aproximativ 2.500 lei anual in 2021, suma pe care foarte putini parinti din mediul rural o pot aloca din resursele proprii, foarte restranse. 
 
 
Programe complexe pentru asigurarea accesului la asistenta sanitara 
Accesul la educatie este in stransa dependenta de accesul la servicii sanitare. In Romania, nasterea ramane discriminatorie, pentru ca sansa la viata a unui copil nascut prematur ori cu patologii medicale grave depinde de dotarea maternitatii in care vine pe lume. Dintre cei 193.191 de copii nascuti in 2021, 1.014 nu au supravietuit pana la implinirea varstei de un an, in multe dintre cazuri fiind vorba despre cauze care ar fi putut fi prevenite sau patologii ce s-ar fi putut trata. Aceasta inseamna monitorizarea sarcinii, acces la servicii medicale de calitate pentru mama si nou-nascut si dotarea maternitatilor si sectiilor de neonatologie cu aparatura medicala cat mai performanta, care sa permita diagnosticarea rapida si instituirea unui tratament medical potrivit. Prin programul de combatere a mortalitatii infantile, Organizatia Salvati Copiii Romania a mobilizat resurse de aproape 9 milioane de euro, pentru dotarea a 107 unitati medicale (sectii de neonatologie, terapie intensiva neonatala, sectii de pediatrie si Obstetrica-Ginecologie) din toate judetele tarii, cu peste 1.200 de echipamente vitale. 
Totodata, in vederea imbunatatirii starii de sanatate a mamelor, gravidelor si copiilor cu varsta de pana in cinci ani - actiune complementara necesara pentru combaterea mortalitatii infantile - Organizatia Salvati Copiii a dezvoltat servicii socio-medicale integrate in mediul rural, prin intermediul asistentilor medicali si celor sociali. Astfel, 90.000 de persoane din categoriile mentionate anterior din 70 de comunitati rurale defavorizate, amplasate in 20 de judete, au fost beneficiari ai interventiei Organizatiei. Au fost dezvoltate activitati de educatie pentru sanatate si prin intermediul Caravanei de control gravide, organizata impreuna cu echipe de medici voluntari, a fost facilitat accesul pentru persoanele vulnerabile de sex feminin la analize medicale, ecografii si consult ginecologic gratuit.
 
 
Binele facut impreuna este ireversibil pentru o intreaga generatie de copii 
Dincolo de programele pe care le deruleaza, de la cele de restabilire a dreptului la educatie pentru toti copiii la dotarea maternitatilor si sectiilor de pediatrie, de la combaterea abuzului asupra copilului la crearea unui program eficient care sa reduca bullying-ul din scoli, acesta reprezentand una dintre formele cele mai grave de agresivitate din societatea romaneasca, Organizatia Salvati Copiii Romania a militat mereu pentru reformarea pe termen lung a politicilor sociale, astfel incat discriminarea, marginalizarea, condamnarea unui copil la cercul vicios al saraciei educationale sa nu mai reprezinte coordonate de dimensiuni majore in statisticile si rapoartele de tara. De aceea, derularea de actiuni persuasive asupra autoritatilor cu atributii decizionale si apoi vegherea ca politicile sociale sa fie just aplicate, in beneficiul copiilor vulnerabili, nu doar pe hartie, constituie prioritati majore ale organizatiei. Mai mult, beneficiul major pe care Salvati Copiii Romania l-a obtinut este crearea unui fond de solidaritate sociala, o resursa cu adevarat reformatoare. Festivalul Brazilor de Craciun, polul de solidaritate si generozitate al fiecarui an, a dovedit, editie cu editie, ca binele facut impreuna este ireversibil si reprezinta, astfel, o achizitie importanta pentru o intreaga generatie de copii!

Eglantyne Jebb: "Salvarea copiilor din intreaga lume reprezinta un lucru imposibil doar daca refuzam sa-l realizam!"
Povestea mare a Save the Children incepe in 1919, cand Eglantyne Jebb, revoltata de consecintele Primului Razboi Mondial (zeci de mii de copii mureau zilnic din cauza bolilor si a foametei in toate tarile Europei), a infiintat Save the Children Fund, urmand ca, un an mai tarziu, in 1920, sa fondeze, la Geneva, prima miscare internationala pentru copii, The International Save the Children Union, avand ca membri Save the Children Fund si Radda Barnen (Salvati Copiii Suedia). Tot Eglantyne Jebb a redactat documentul care devine Declaratia Drepturilor Copilului, adoptata in 1924 de Liga Natiunilor Unite, fiind sursa de inspiratie pentru viitoarea Conventie cu privire la Drepturile Copilului adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in 1989 si ratificata de Romania in 1990. Devotati crezului lui Eglantyne Jebb, "salvarea copiilor din intreaga lume reprezinta un lucru imposibil doar daca refuzam sa-l realizam", toti cei care au aderat, de-a lungul anilor, la principiile Save the Children - angajati si voluntari, deopotriva, au dezvoltat mereu programele pentru copii, astfel incat niciunui copil din lume sa nu-i fie refuzat dreptul la viata, educatie, protectie si participare.

 
 
AXE PRIORITARE de investitii in educatie
Organizatia Salvati Copiii isi propune schimbarea statisticilor actuale, extrem de dureroase: in fiecare an pierdem aproximativ 1.200 de nou-nascuti; la fiecare 7 ore, un copil mai mic de un an moare; Romania se mentine printre primele locuri in Uniunea Europeana, cu o rata a mortalitatii infantile de 5,2 la 1.000 de copii nascuti vii (date definitive pentru anul 2021, INS & Eurostat, martie 2023), cauza principala fiind nasterile premature. Incepand din 2010, Organizatia a initiat programul Fiecare Copil Conteaza, prin care sustine unitatile medicale, prin dotarea cu aparatura de ultima generatie si ofera programe socio-medicale pentru mamele si copiii din comunitatile defavorizate. Efortul de a sprijini maternitatile in demersul de a asigura tratament medical adecvat si imediat copiilor nascuti prematur este consistent, iar progresul este vizibil: in ultimii zece ani, rata mortalitatii infantile a scazut considerabil, de la 10 la 1.000 de copii nascuti vii, la 5,2. A ramas, totusi, in continuare un indicator care plaseaza Romania pe primele locuri din Uniunea Europeana. Din perspectiva istorica, rata mortalitatii infantile in Romania a scazut semnificativ dupa caderea comunismului, atat ca procent, cat si ca cifre absolute: de la 8.471 de decese in 1990 (1.806 in 2012, 1.677 in 2013, 1.632 in 2014, 1.507 in 2015, 1.398 in 2016,1.364 in 2017, 1.228 in 2018, 1.151 in 2019, 1.104 in 2020) la 1.014 in 2021 (INS, martie 2023). 
 
 
Trei directii prioritare pentru investitia in educatie: 
• Facilitarea participarii la educatia prescolara a copiilor care nu au frecventat gradinita, cu precadere de etnie rroma, in vederea reducerii decalajelor educationale ale acestora fata de copiii care au frecventat gradinita, respectiv integrarii in scoala (programe de "Gradinita Estivala", prin care copiii participa la activitati de pregatire prescolara in perioada verii, iar apoi sunt sprijiniti sa se integreze in gradinita sau scoala, in functie de varsta);
• Programe de prevenire a abandonului scolar pentru copiii din comunitati defavorizate (programe de tip "Scoala dupa Scoala" si programe de "Educatie Remediala", prin care copiii beneficiaza de pregatire scolara suplimentara pentru a depasi decalaje educationale inregistrate in ultimii doi ani, dupa aparitia pandemiei Covid-19);
• Programe de integrare/reintegrare scolara pentru copiii nescolarizati/aflati in abandon scolar (programe de tip "A Doua Sansa", prin care copiii neinscrisi in sistemul de invatamant sau care au depasit varsta de frecventare a invatamantului de zi sunt inscrisi la scoala si sunt ajutati sa recupereze materia scolara).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter