RO EN
السلة فارغة

Saint-Gobain: Fonduri anuale de 100 de milioane euro pentru cercetare, pana in 2030

Saint-Gobain si-a stabilit strategia pentru a atinge obiectivul de zero emisii de carbon pana in anul 2050. Planul cuprinde noile angajamente ale Grupului pentru anul 2030 in ceea ce priveste reducerea nu numai a emisiilor directe si indirecte de dioxid de carbon, dar si a emisiilor intregului lant valoric. Aceste noi obiective pentru anul 2030 au fost validate de catre Science-Based Targets (SBT), care le considera conforme cu angajamentul Grupului pentru anul 2050 de a ajunge la zero emisii de carbon. Pentru a-si atinge obiectivele, Saint-Gobain va aloca un capital de cheltuieli si un buget pentru cercetare si dezvoltare de aproximativ 100 milioane euro pe an, pana in 2030. Aceasta abordare va sta la baza deciziilor pe care Grupul le va lua pentru atingerea neutralitatii emisiilor de carbon pana in 2050.
Reactia Saint-Gobain la schimbarile climatice
Pe 23 septembrie 2019, la New York, Saint-Gobain a semnat pactul global „Business ambition for 1.5°C”, implementat de Organizatia Natiunilor Unite. Astfel, compania s-a angajat sa atinga un nivel net al emisiilor de dioxid de carbon egal cu zero, cel tarziu pana in anul 2050. In consecinta, Grupul Saint-Gobain isi va reduce la maximum emisiile de carbon pana in 2050 si va implementa masuri pentru a absorbi orice emisii reziduale.
Saint-Gobain isi dezvaluie noile ambitii si principalele axe ale planului pentru atingerea neutralitatii carbonului pana in anul 2050, iar acestea constau in mai multe etape: obiectivele pentru 2025 confirmate de Grup reprezinta prima etapa, la care se adauga noi obiective pentru 2030.
Noi obiective pentru 2030
- Reducerea emisiilor directe si indirecte de CO2 (domeniul de aplicare 1 si 2) la 9 milioane de tone, adica de 33% in termeni absoluti, comparativ cu 2017;
- Reducerea de 16% in termeni absoluti a emisiilor de CO2 (domeniul de aplicare 3), pentru toate categoriile relevante pentru Saint-Gobain, comparativ cu 2017.
Etapele de actiune
Pentru a-si atinge obiectivele, Grupul va implementa patru etape esentiale:
1) Optimizarea si reducerea consumului de energie
2) Inovarea in procese, atat pentru design industrial, precum si de produs
3) Tranzitia catre energie verde, fara emisii de carbon
4) Mobilizarea furnizorilor si noi initiative in domeniul transporturilor
Obiectivele de responsabilitate sociala corporativa dobandesc acum o pondere mai mare printre criteriile de stimulare a managementului pe termen lung: ponderea acestora a crescut de la 15% la 20%, obiectivele privind CO2 crescand de la 5% la 10%.
In plus, sunt utilizate doua preturi interne pentru carbon: 30 de euro pe tona pentru investitii industriale si 100 de euro pe tona pentru investitii in cercetare si dezvoltare in tehnologie de varf.
In cele din urma, pentru a-si atinge obiectivele, Grupul va aloca un buget de aproximativ 100 milioane de euro pe an pana in 2030 pentru cheltuielile de capital si investitiile in cercetare si dezvoltare.
Planul privind emisiile de CO2 este incorporat in strategia de mediu. In comparatie cu obiectivele pentru 2025, noile deziderate reflecta o accelerare si o extindere a sferei de actiune a Grupului. Acestea fac parte dintr-o serie de noi angajamente pentru 2030 in alte domenii cheie ale strategiei de mediu:
- Resurse naturale si economie circulara: reducerea cu 80% a deseurilor de productie nerecuperabile; cresterea cu 30% a materiilor prime virgine evitate;
- Apa: reducerea cu 50% a captarii industriale a apei, deversare zero in zonele afectate de seceta;
- Ambalaje: ambalaje 100% reciclabile, care au in compozitie peste 30% materiale reciclate sau provenite din surse ecologice;
- Portofoliu de produse: declaratii de mediu verificate de terti, pe baza analizei ciclului de viata pentru toate gamele de produse.
“Saint-Gobain crede in importanta cruciala a actiunilor strategice si a implicarii constante pentru a diminua cele mai grave efecte ale schimbarilor climatice. Astfel, intr-o industrie responsabila de aproximativ 40% din emisiile globale de CO2, dezvoltam si comercializam solutii sustenabile, cu amprenta de carbon scazuta, contribuind direct la imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor si oferind o solutie valida pentru inlocuirea materialelor de constructii traditionale.
In calitatea noastra de lideri in domeniul habitatului si al materialelor de constructii, alaturi de echipele din intreaga lume, suntem hotarati sa atingem toate obiectivele intermediare si finale, iar acest lucru se resimte in mod esential in agenda noastra de activitati si investitii pe termen mediu si lung, de la programele de cercetare la dezvoltarea propriu-zisa a materialelor si solutiilor, pana la implementarea economiei circulare la nivel local si global”, a declarat Ovidiu Pascutiu, CEO Saint-Gobain Romania.
Perspectivele pe termen mediu si lung ale Grupului Saint-Gobain sunt solide datorita alegerilor strategice si organizationale de succes: sustenabilitate – produse si solutii concepute pentru a spori confortul, starea de bine si calitatea vietii, precum si performante imbunatatite pentru consumatori, protejand in acelasi timp mediul inconjurator. Aceasta strategie este in perfecta armonie cu scopul Grupului: “Making the World a Better Home”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter