RO EN
السلة فارغة

RWEA: Este nevoie de eliminarea barierelor in calea noilor investitii in regenerabile

Asociatia Romana pentru Energie Eoliena (RWEA) solicita Camerei Deputatilor respingerea modificarilor aduse de Proiectul de lege (L321/2020) aprobat de Senatul Romaniei in 10 iunie 2020, referitoare la posibilitatea semnarii contractelor bilaterale in afara pietei centralizate. Aceste modificari blocheaza investitiile in noi capacitati de productie de energie, majorand riscurile la adresa securitatii energetice a Romaniei, si limiteaza accesul companiilor, municipalitatilor si clientilor rezidentiali la energie din surse noi, nepoluante.
Este greu de inteles o astfel de neglijare a potentialului energetic al Romaniei, mai ales ca, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, tara se afla in plin proces de adoptare a Pachetului Energie curata pentru toti. In acest context, regulamentele europene, obligatoriu a fi adoptate de catre fiecare stat membru, mentioneaza obligatia statelor de a permite, prin legislatia si reglementarile nationale, incheierea contractelor bilaterale de energie in afara pietei centralizate (Power Purchase Agreements - PPA), precizeaza reprezentantii RWEA intr-un comunicat.
Unul dintre obstacolele majore pentru noile capacitati de generare a energiei in Romania este increderea investitorilor, puternic afectata in ultimii ani de desele modificari ale cadrului legislativ si de reglementare. Dupa ce adoptarea OUG 74/2020 a fost salutata de companiile ce activeaza in domeniul energetic din Romania, dar si de partenerii europeni, revenirea asupra modificarilor benefice ridica din nou semne serioase de ingrijorare asupra predictibilitatii legislative din Romania si nu are cum sa genereze un efect pozitiv asupra increderii investitorilor.
RWEA considera ca o astfel de modificare a Pachetului de lege (L321/2020) aduce un impact negativ asupra reluarii investitiilor in sectorul energetic din Romania intr-o perioada in care relansarea economica este primordiala, iar prin PNIESC Romania si-a asumat un plan bine stabilit de investitii in noi capacitati de productie. 
In plus, lipsa investitiilor in noi capacitati competitive de generare a energiei isi va extinde impactul negativ asupra securitatii energetice a Romaniei si a pretului platit de consumatorul final, avand in vedere parcul de generare din surse conventionale deja imbatranit si situatia actuala in care Romania este un importator net de energie conform datelor oficiale furnizate de autoritati, mai precizeaza organizatia.
***
RWEA este cea mai puternica asociatie de energie regenerabila din Romania, care participa din anul 2008, in mod activ si constructiv, la procesul de transformare a pietei energetice romanesti. Organizatia reprezinta o industrie cu 3.000 MW de energie eoliana instalati in Romania de companii precum CEZ, Enel, EDP, Engie, Vestas, cu dezvoltatori de noi capacitati de energie si furnizori de servicii conexe.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter