RO EN
السلة فارغة

PRIA Fire Safety of Buildings 2019: Focul in atentia specialistilor din constructii

Luni, 28 octombrie a.c., la centrul Arcub, din Bucuresti, a avut loc conferinta Pria Fire Safety of Buildings 2019, organizata de Pria Events. La manifestare au participat peste 150 de specialisti din domeniu, reprezentanti ai furnizorilor de sisteme, ai mediului universitar, ai autoritatilor publice, investitorilor si presei specializate. In deschiderea evenimentului, organizatorii au subliniat faptul ca siguranta la incendiu a cladirilor a devenit o tema tot mai importanta la nivel european, mai ales dupa incendiul turnului Grenfell, din Londra. Important de precizat este si faptul ca in noua versiune a directivei de eficientizare energetica a cladirilor au fost incluse cerinte specifice legate de acest subiect, iar Comisia Europeana a creat o platforma de schimb de informatii pentru a sustine initiativa de elaborare a viitorului standard armonizat referitor la foc. De altfel, in cadrul prezentarilor realizate in cadrul conferintei s-a aratat ca anual in tara noastra se inregistreaza 200 de decese cauzate de incendii (dintr-un total de 4.000, la nivel european), iar 600 de persoane sunt spitalizate din acelasi motiv. De asemenea, odata cu dezvoltarea tehnologica, a scazut dramatic si durata medie in care o incinta este cuprinsa de flacari, de la 25 de minute in urma cu o jumatate de secol, la numai 3 minute in prezent. Conferinta a prilejuit comunicarea unor informatii interesante, legate de o serie de solutii tehnice de ultima generatie, promovate de companii precum TeraSteel (parte a Teraplast), Celco, Siemens, Prysmian etc., fiecare dintre acestea avand un aport insemnat in diminuarea riscurilor legate de foc. La discutii au participat activ Carmen Iliescu - seful serviciului de reglementari in constructii din cadrul MDRAP si arh. Anca Ginavar - profesor in cadrul UAUIM - Bucuresti si sef al directiei generale de dezvoltare teritoriala a aceluiasi minister, care au aratat, la randul lor, necesitatea actualizarii normei P118 partea I, la efortul respectiv fiind necesar aportul expertilor din industrie. Din pacate, pana la momentul actual nu s-a identificat o metoda viabila prin care sa fie accelerat procesul de legiferare, care constituie o reala prioritate pentru domeniul constructiilor. De notat faptul ca inclusiv la nivelul Uniunii Europene demersul de elaborare a unui standard armonizat intampina anumite probleme, la momentul actual incercandu-se o impletire a prevederilor standardelor BS si DIN. Cu toate acestea, este putin probabil ca in urmatorii cinci ani efortul respectiv sa se concretizeze printr-un document aprobat de CEN. Focul ramane, in continuare, unul dintre cele mai mari riscuri cu care se confrunta domeniul constructiilor si de aceea, in perioada urmatoare, acesta se va afla in centrul preocuparilor specialistilor din domeniu. La momentul actual, furnizorii de sisteme au deja in portofoliile proprii solutii extrem de avansate, ce au capacitatea de a raspunde celor mai exigente cerinte, singura problema ramanand aceea de identificare a resorturilor care sa duca la implementarea in practica a solutiilor respective.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter