RO EN
السلة فارغة

Romania va primi 10 miliarde euro in 2021-2027 pentru tranzitia la economia verde

Prin intrermediul a doua programe operationale din domeniul energiei - Programul Operational Dezvoltare Durabila (PODD) si Programul Operational Tranzitie Justa din perioada de programare 2021-2027, Romania va beneficia de circa 10 miliarde euro pentru a realiza tranzitia la o economie verde. Cele doua programe sunt in concordanta cu ambitiile Comisiei Europene privind Pactul Ecologic European (PEE) prin care Europa devine neutra din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de sera, dar si cu Mecanismul pentru o tranzitie justa.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a organizat joi, 25 iunie, o prima dezbatere in domeniul energiei la care au participat autoritati publice si companii in vederea identificarii oportunitatilor de finantare in viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, precum si metode care sa asigure o tranzitie energetica justa. Intalnirea, moderata de europarlamentarul Cristian Busoi in calitate de presedinte al Comisiei pentru industrie, cercetare si energie (ITRE) din Parlamentul European si de secretarul de stat Calin Bota, a reunit in sala si online aproximativ 40 de reprezentanti ai marilor companii energetice din Romania, precum si experti ai MFE si ai Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA).
"Suntem pe ultima suta de metri pentru negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual la Bruxelles si ne aflam inaintea implementarii unui program de redresare economica care va insemna numeroase oportunitati si pentru investitiile in energie. Dupa oprirea temporara a economiilor generata de aparitia coronavirusului, Uniunea Europeana a luat mai multe masuri. Una dintre ele a fost acordarea unor ajutoare de stat celor care au solicitat acest lucru. Totodata, UE a prezentat un pachet ambitios de 750 miliarde euro pentru urmatorii ani, din care Romania urmareste sa atraga 19 miliarde de euro sub forma de granturi si 11 miliarde ca imprumuturi sub o forma avantajoasa, pentru domenii strategice ca infrastructura, sanatatea, energia si IMMurile. Multi ar fi asteptat o renegociere a Green Deal, o directie strategica a Uniunii Europene, dar ce am vazut in timpul crizei si a saptamanilor trecute a fost o reafirmare puternica a sprijinului politic pentru obiectivele de mediu", a declarat Cristian Busoi.
Discutiile au vizat atat conformarea Romaniei cu tintele asumate de Uniunea Europeana privind emisiile de carbon si tranzitia catre o energie verde pana in 2050, precum si modernizarea sistemelor de transport, decarbonizarea si trecerea de la o industrie a energiei pe baza de combustibil fosil la una pe baza de energie regenerabila.
 
Obiectiv ambitios pana in 2050
Calin Bota, secretar de stat MFE, considera ca Romania trebuie sa se ralieze obiectivului ambitios al Uniunii Europene privind productia de energie verde in proportie de 100% pana in 2050. "Cresterea nivelului tehnologic este o prioritate pe care o vom putea atinge cu un efort concentrat, de aceea trebuie sa ne asiguram ca exista o permanenta comunicare intre Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri si Ministerul Fondurilor Europene. Energia verde este o prioritate mondiala si trebuie sa dimensionam directiile in care investim in perioada urmatoare. Obiectivul major este de a asigura productia de energie verde de pana la 100% pana in 2050. De aceea trebuie sa investim in cercetare si inovare, sa ne racordam la liniile de finantare la nivel european si sa finantam institute de cercetare care se preocupa de gasirea unor modalitati nepoluante de productie a energiei electrice. Ne propunem sa inchidem viitorul cadru bugetar la termen cu absorbtie de 100%", a explicat secretarul de stat.
Avand in vedere preocuparea Uniunii Europene pentru viitor neutru din punct de vedere energetic, un aspect important cu care participantii au fost de acord a fost diplomatia climatica si gasirea unor modalitati astfel incat Uniunea sa nu fie dezavantajata la nivel global in competitia economica cu alte state, in principal marii poluatori ai globului.
Alte teme discutate au fost tranzitia catre energia verde, dar care sa aiba in vedere asigurarea producerii de energie electrica fara intreruperi, precum si dezvoltarea unor echipamente si tehnologii care sa le permita companiilor sa respecte legislatia in vigoare in materie de standarde de poluare. Companiile s-au aratat dispuse sa participe la viitoare consultari pentru gasirea celor mai bune solutii atat in materie de cercetare si inovare, cat si de practici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter