RO EN
السلة فارغة

LAFARGE: Noi tinte incluse in planul de sustenabilitate

In cadrul celui mai recent raport referitor la aplicarea masurilor de sustenabilitate la nivelul grupului Lafarge, presedintele-director general al corporatiei, Bruno Lafont, sustine ca precedentele 12 luni au reprezentat un moment de cotitura din punctul de vedere al dezvoltarii durabile – si nu numai. „Ne-am reorganizat operatiunile in functie de specificul activitatii derulate in fiecare tara in parte, mai degraba decat pe divizii de produse, pentru a indeplini cat mai bine exigentele pietelor si ale clientilor. In acelasi timp, am lansat noul program intitulat «Ambitii sustenabile pentru 2020», ce integreaza obiective precise, cu scopul de a dezvolta locuinte accesibile, concomitent cu derularea unor actiuni de voluntariat si de reciclare, in vederea protectiei mediului. Ca urmare a acuratetei de comunicare a acestui plan, am primit si in 2012 clasificarea A+ din partea Global Reporting Initiative – GRI, mai ales pentru ca, in cadrul Lafarge, sustenabilitatea reprezinta un angajament ce trebuie reinnoit zilnic, mai ales in perioada crizei economice”, a precizat Bruno Lafont. Potrivit datelor holdingului, emisiile de bioxid de carbon s-au diminuat anul trecut cu 24,7% fata de momentul referential din 1990, iar Lafarge a conceput – in parteneriat cu WWF International – o strategie privind biodiversitatea. Cu vanzari de 15,81 miliarde euro, grupul de origine franceza este lider mondial in domeniul sau de activitate (pe piata cimentului) si ocupa locul secund pe segmentul agregatelor si pozitia a patra in clasamentul global al furnizorilor de beton. Holdingul este prezent in 64 de tari ale lumii, cu 65.000 de angajati, 1.570 de situri industriale si 708 cariere de exploatare a resurselor. In Europa Centrala si de Est (inclusiv in Romania) a realizat o cifra de afaceri de 1,27 miliarde euro, prin intermediul a 7.041 de lucratori. Preocuparea fata de protectia mediului si a societatii este permanenta, nivelul de utilizare a resurselor energetice alternative fiind de 14%. Lafarge coordoneaza un program propriu de microfinantare pentru persoanele defavorizate din tarile emergente, care sa le faciliteze acestora accesul la unitati rezidentiale decente. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter