RO EN
السلة فارغة

KUMA: Sprijin pentru dotarea bailor din institutiile publice ale judetului Prahova

Dupa ce in perioada 2010-2013 furnizorul de obiecte sanitare Kuma Romania a investit aproximativ 650.000 de euro pentru dezvoltarea tehnologica, a mediului de lucru si a celui inconjurator, in urmatorii doi ani activitatea de responsabilitate sociala a companiei se va concentra, in special, pe dezvoltarea aptitudinilor angajatilor, pe cresterea notorietatii marcii Kuma, pe finalizarea implementarii unui sistem "lean management" in firma (proces inceput in 2013 si cu termen de finalizare pentru 2015) si, nu in ultimul rand, pe dezvoltarea relatiei Kuma - comunitate. Astfel, in perioada urmatoare, societatea va continua implementarea proiectelor de imbunatatire a calitatii bailor din scolile, gradinitele si spitalele din zona unde isi desfasoara activitatea, respectiv Campina - Breaza - Banesti. "In masura in care vom fi solicitati, evident ca spitalele au prioritate. Avem deja o experienta bogata in acest sens, in perioada 2002-2007 livrand lavoare pentru baile mai multor unitati sanitare din zona, cum ar fi Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, Spitalul de Boli Infectioase Ploiesti, Spitalul de Ginecologie Ploiesti, Spitalul de Pediatrie Ploiesti, Spitalul de Boli Pulmonare din Breaza, Spitalul Municipal Campina, precum si Ambulatorul de Geriatrie «Ana Aslan», din Bucuresti", a declarat Camelia Olesen, directorul executiv al Kuma Romania.
 
Prioritati pentru protectia mediului si dezvoltarea durabila
In ceea ce priveste protectia mediului, Kuma Romania a implementat reguli simple de sortare a deseurilor inainte ca legislatia romaneasca sa prevada aceste norme. "Selectia reziduurilor incepe de la sortarea rebuturilor din marmura compozita, a galetilor din material plastic in care se prepara materialele si a filtrelor impregnate. Toate deseurile de compozit se transporta si se incinereaza la Ploiesti, intr-un cuptor specializat. Acest proces necesita fonduri lunare de circa 2.000 de euro, la care se adauga costul cu transportul specializat si agreat de Ministerul Mediului, de circa 1.000 de euro. Aceste eforturi financiare nu se fac si in Danemarca, tara de origine a grupului Kuma, deoarece statul danez a construit incineratoare in majoritatea oraselor tarii, din procesele de ardere producandu-se energia termica a blocurilor, resursa mult mai ieftina decat gazul natural sau electricitatea", a explicat Camelia Olesen. Totodata, Kuma Romania beneficiaza de un sistem propriu de recirculare a apei industriale ceea ce inseamna ca apa utilizata in productie nu este deversata spre canalizarea comunei, ci este clorurata si reutilizata in productie. "Si acest lucru face parte din mentalitatea nordicilor de a-si rationaliza propriile resurse, deoarece in conditiile unei clime dificile si din cauza resurselor naturale limitate, este necesara mai multa atentie si grija la utilizarea acestora", a mai spus managerul Kuma Romania. Tot in spiritul dezvoltarii durabile, tehnologia utilizata in procesele de productie derulate de companie este continuu imbunatatita. Astfel, prin achizitia unei masini de turnare automate din Germania, in urma unei investitii de circa 300.000 de euro (finalizata in ianuarie 2011), s-a imbunatatit aerul degajat in atmosfera. Kuma Romania implementeaza, in mod permanent, proiecte pentru sustinerea principiului "friendly environment" atat prin educarea angajatilor proprii, cat si prin investitiile interioare realizate in sisteme de ventilatie a aerului. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter