RO EN
السلة فارغة

KME GROUP: Angajamente multiple asumate inclusiv pentru actiuni filantropice

Oficialii KME Group – Italia, constituind unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de sisteme de placare din cupru pentru acoperisuri si fatade (reprezentat si in Romania de compania Monsena), au aderat complet si in mod voluntar la ideile conceptului de responsabilitate sociala corporatista, asumandu-si angajamente multiple inclusiv pentru actiuni filantropice. Astfel, politica de tip CSR a holdingului este structurata in mai multe planuri, cum ar fi protectie a mediului, management al calitatii, filantropie, cod de conduita in afaceri, cercetare-dezvoltare si promovare in domeniul energiei regenerabile (prin intermediul firmei proprii ErgyCapital), inovare continua in sectorul solutiilor bazate pe cupru, coordonare a fundatiei Dynamo (ce organizeaza o tabara estivala, destinata copiilor ce sufera de afectiuni cronice) etc. "KME respecta un angajament permanent in ceea ce priveste protectia ambientului, astfel incat nu numai ca a instituit politici de mediu pentru grup, ca intreg si pentru fabricile pe care acesta le coordoneaza, in particular, ci si a lansat in ultimii ani mai multe initiative concrete in acest sens. Totodata, sistemele certificate de management al calitatii au fost implementate la toate nivelurile, cu scopul de a maximiza gradul de satisfactie a clientului. Din punct de vedere al codului de comportare in afaceri, conducerea KME urmareste ca, prin aplicarea acestuia pe toate planurile, sa sporeasca gradul de constientizare la nivelul oricarui angajat asupra pericolului ce planeaza asupra personalului in momentul nerespectarii legislatiei curente (sau al necunoasterii acesteia), obligand in acelasi timp pe toti cei ce formeaza resursa umana sa adere la reguli si principii etice bine definite. Prin adoptarea codului de conduita, KME a trasat linii directoare corporatiste pentru toti angajatii care intampina, la locul lor de munca, noi probleme legate de cerintele etice si morale ce s-au modificat cu siguranta in perioada recesiunii, astfel incat sunt necesare, in contextul economic din prezent, alte reglementari specifice. In acelasi timp, managementul KME deruleaza activitati filantropice si sustine arta, sponsorizand – de-a lungul timpului – restaurarea mai multor monumente istorice, cum ar fi statuia ecvestra a lui Cosimo I de Medici (din Piazza della Signoria, Florenta), sculptura de bronz «Satir dansand» atribuita lui Praxiteles, statuia Lupoaicei Capitoline din Roma, elementele din bronz din Cartoceto (Pergola), incluzand productia a doua copii exacte ale statuii ecvestre a imparatului Nero, renovarea Casei Zuccari (ce adaposteste Institutul Deutsche Kunst din Florenta) etc. Totodata, KME a decis sa sustina din punct de vedere financiar expozitia de sculptura si pictura a artistului florentin Alessandro Reggioli, ce a avut loc in anul 2008 la Teatro Romano di Fiesole (Florenta), mai ales ca sculpturile acestuia au fost create prin donarea unor folii din cupru fabricate la uzina Fornaci di Barga", se arata in documentele de sustenabilitate ale holdingului. Informatii suplimentare, la www.kme.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter