RO EN
السلة فارغة

KEYSFIN: Piata de reciclare din Romania este evaluata la 13 miliarde lei, in 2021

Cifra de afaceri a companiilor de reciclare din Romania a crescut cu 2,2% fata de 2019 si a fost cu 43% peste nivelul din 2016, ajungand la valoarea de 12,7 miliarde de lei in 2020.
„Pentru 2021 estimam continuarea tendintei de crestere inceputa in 2016 si depasirea nivelului de 13 miliarde de lei. Pe termen mediu ne asteptam la o accentuare a tendintei de crestere in cazul accesarii si implementarii cu succes a Planului National de Rezilienta, in baza concentrarii substantiale a jaloanelor in jurul indicatorilor de mediu”, a declarat Tudor Malearov, Business Development Manager KeysFin, in cadrul celei de-a VI-a editii a Forumului de Mediu organizat de catre Universul Juridic.
Din perspectiva judeteana, Capitala conduce cu o cifra de afaceri de 2,7 miliarde de lei care reprezinta 21,6% din total, urmata de companiile inregistrate in judetele Ilfov (7,4% din total), Brasov (6,8% din total), Arad (6% din total) si Galati (5,1% din total). Impreuna, primele 5 judete au generat 47% din cifra de afaceri a companiilor de reciclare locale in 2020.
 Numarul companiilor de reciclare care si-au raportat rezultatele anuale a crescut cu 1,7% fata de 2019 si a fost cu 2,6% mai mare decat in 2016, la 3,5 mii companii in 2020 (in baza datelor disponibile in aprilie 2022). Numarul insolventelor a scazut cu 7,8% fata de 2019 si cu 34% fata de 2016, la 59 in 2020.
 
Industria de reciclare, rezultate record in 2020
Rezultatul net al industriei de reciclare (profitul net minus pierderea neta) a crescut cu 38% fata de 2019 si a fost cu 95% peste nivelul din 2016, atingand nivelul record de 748 milioane de lei in 2020. Dintre cele 3,5 mii de companii analizate, 1.970 au inregistrat profit (56%), 1,1 mii pierderi (31%), in timp ce restul au raportat un rezultat nul in 2020.
 
Top companii de reciclare in 2020
Hammerer Aluminium Industries Santana SRL a fost si in 2020 lider, cu toate ca a inregistrat o scadere anuala de 0,4% a cifrei de afaceri, la aproape 573 milioane de lei. Pe locurile 2 si 3 se situeaza RematHolding CO SRL (315 milioane lei) si Supercom SA (282 milioane lei), companie care a avut cea mai mare crestere procentuala si nominala a cifrei de afaceri din top 10 de 28%, respectiv cu 62 de milioane de lei, urcand astfel de pe locul 10 in 2019, pe 3 in 2020.
 
Romania, penultima la reciclare in UE
"In medie un cetatean european a generat echivalentul a aproximativ 7 tone de deseuri in 2018, potrivit ultimelor date de la Eurostat. Romania s-a situat pe locul 6, cu echivalentul a 11,5 tone per locuitor insa dintre acestea, Romania a inregistrat cea mai mare pondere de deseuri minerale la nivelul Uniunii Europene: de 90,3% din total deseuri generate. Planul National de Rezilienta reprezinta o oportunitate in re-tehnologizarea activitatilor de minerit si extractie pentru eficientizarea productiei: performante sporite cu amprenta redusa asupra mediului", puncteaza analistii KeysFin.
La nivel european, mai mult de jumatate dintre deseuri (54,6%) au fost valorificate prin reciclare (37,9%), operatiuni de umplere (10,7%) sau energetic (6%). Din restul de 45,4%, majoritatea deseurilor, respectiv 38,4% din total au fost depozitate. Daca Italia si Belgia au rate de reciclare de peste 75%, Romania se situeaza pe penultimul loc din UE cu o rata de reciclare de 3,2% din total deseuri generate.
Cea mai mare pondere din deseurile generate, de 95,5% sunt depozitate, Romania fiind pe locul al doilea in Uniunea Europeana dupa Bulgaria unde indicatorul este la 96,6%. La polul opus se regasesc Slovenia si Danemarca cu 3,7% respectiv 5,9% dintre deseuri eliminate prin depozitare in 2018.
***
Analiza KeysFin are la baza datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finantelor (la sfarsitul perioadei) care au avut ca domeniu principal de activitate unul dintre urmatoarele coduri CAEN: 3700 (Colectarea si epurarea apelor uzate), 3811 (Colectarea deseurilor nepericuloase), 3812 (Colectarea deseurilor periculoase), 3821 (Tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase), 3822 (Tratarea si eliminarea deseurilor periculoase), 3831 (Demontarea/dezasamblarea masinilor si a echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor), 3832 (Recuperarea materialelor reciclabile sortate) sau 3900 (Activitati si servicii de decontaminare). Toate cifrele sunt exprimate in lei iar datele au fost extrase in aprilie 2022.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter