RO EN
السلة فارغة

Casa Eficienta Energetic:100 milioane euro pentru reabilitarea a 9.000 de case

Ministrul mediului, apelor si padurilor, Costel Alexe, a anuntat astazi lansarea in dezbatere publica a ghidului de finantare a programului Casa Eficienta Energetic, cu un buget de circa 100 de milioane de euro disponibil pentru acest an. 
Programul, lansat in premiera, va fi gestionat de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) si se adreseaza proprietarilor de case deja construite din Romania, care pot beneficia de o prima energetica de maximum 15.000 de euro prin care sa-si faca investitii pentru eficientizarea energetica a propriei locuinte. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) finanteaza prin AFM 60% din costul unor astfel de lucrari, dar nu mai mult de 15.000 de euro.
Bugetul programului Casa Eficienta Energetic este de 100 de milioane de euro si poate acoperi necesarul pentru 9.000 de case din Romania. 
"Obiectivul principal al programului este sa sprijinim mediul si economia din Romania cu investitii inteligente. (...) Cei care aplica la programul Casa Eficienta Energetic pot opta pentru sisteme de termoizolatie, centrale in condensatie, eficiente energetic, ferestre izolante, panouri solare, sisteme de ventilatie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de miscare, robineti si conducte noi si alte echipamente care imbunatatesc eficienta energetica a casei. Tintim reducerea pierderilor de energie din casele oamenilor de la 40% pana la peste 60%, in functie de nivelul finantarii. Aceasta ar inseamna o scadere automata a facturilor locuintelor in care vor avea loc aceste investitii. Ganditi-va ca o casa care nu e bine izolata poate avea pierderi de pana la 30% doar prin peretii exteriori. La acestea se adauga si pierderi de pana la 25% prin geamuri si pana la 25% prin acoperis", a declarat Costel Alexe. 
Programul Casa Eficienta Energetic va demara imediat dupa perioada dezbaterii publice (30 de zile) si dupa publicarea in Monitorul Oficial. 
Cei interesati de Casa Eficienta Energetic vor putea depune online cererea pentru prima energetica insotita de un certificat de performanta energetica initial si un audit energetic al casei unde vor sa faca lucrarea. Imediat dupa acceptarea cererii, proprietarii vor primi un numar unic de inregistrare. Asta inseamna ca au la dispozitie 60 de zile pentru a veni cu tot dosarul investitiei. Dupa aprobarea dosarului, lucrarile pot incepe si se pot derula intr-o perioada de maximum 18 luni. 
"E important ca noi toti sa incepem sa ne gandim locuintele in cheia eficientei energetice. Astazi, sectorul cladirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie si cea mai mare sursa de gaze cu efect de sera. 50% din consumul de energie este generat de cladiri si 40% din emisiile de gaze cu efect de sera sunt generate tot de acestea. Cred ca eficienta energetica este cea mai rentabila forma de a lupta cu emisiile si cu schimbarile climatice. Apoi, investitiile in eficienta energetica au o rata de multiplicare foarte puternica in economie. Pentru fiecare un euro investit, se mobilizeaza cel putin alti trei euro in economie, din stimularea mediului de afaceri si crearea de locuri de munca, bani mai multi ramasi pentru consum la beneficiari si cheltuieli reduse pentru sanatate", a precizat Costel Alexe.
Pentru a consulta detaliile programului, puteti accesa Ghidul de Finantare al programului Casa Eficienta Energetic aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter