RO EN
السلة فارغة

Uniprest Instal: Eficienta energetica in noul context geopolitic si economic

Pe 22 martie a avut loc prima conferinta anuala a profesionistilor in instalatii, HVAC si echipamente de incalzire/racire din Romania, Install Efficiency, organizata de Uniprest Instal, cu sprijinul Govnet. Principala tema de dezbatere a fost eficienta energetica si implicatiile pe care le are in domeniile adiacente - constructii si dezvoltare imobiliara rezidentiala, comerciala si industriala.
Inainte de a vorbi despre sustenabilitate, trebuie sa intelegem cum functioneaza eficienta si cum poate fi ea aplicata, astfel incat sa obtinem cel mai bun rezultat viabil cu minimum de resurse. Temele discutate in cadrul conferintei Install Efficiency au asezat principiul eficientei in contextul economic actual si al directivei emise de Uniunea Europeana 2010/31/UE care se refera la performanta energetica a cladirilor si la conceptul nZEB (nearly zero energy buildings/cladire cu o performanta energetica foarte ridicata) incepand cu 2030.
”Se vorbeste foarte mult despre eficienta, dar, in realitate, Romania si celelalte tarile membre ale Uniunii Europene sunt mult in urma. Statisticile arata ca 75% din cladirile din UE au fost construite inainte de 1990, iar in Romania procentul este de 88%. In UE, incalzirea si racirea cladirilor este responsabila de 40% din consumul de energie si de 36% din emisiile de gaze cu efect de sera. De asemenea, pentru a corespunde normelor de emisii, 97% din cladirile din UE au nevoie de modernizare pana in 2030”, spune Enikő Péter, Managing Director Uniprest Instal.
Pe piata HVAC, a instalatiilor si echipamentelor de incalzire/racire din Romania s-a observat o crestere a cererii pentru solutiile eficiente, dar, cu toate acestea, sunt considerate solutii de nisa si se subordoneaza investitiilor initiale care nu iau in calcul eficienta in folosire. Pe de alta parte, proiectele de instalatii nu pornesc de la ideea de eficienta pe termen lung, iar cand aceste proiecte exista, sufera modificari semnificative pe parcursul procesului de construire.
O alta problema dezbatuta in cadrul conferintei s-a referit la nivelul de educare si informare a populatiei in ceea ce priveste cunoasterea reglementarilor europene si a solutiilor tehnice: ”La nivel national ne-am oprit la centrale de bloc si nu am facut un pas inainte spre eficientizarea parametrilor energetici. Pentru a face asta, trebuie sa avem control asupra debitului si temperaturii din instalatii. Daca nu masuram, nu vom sti ce si cum sa optimizam ”, spune Adrian Roman, Director Tehnic, Uniprest Instal.
Attila Fazakas, Managing Director, Uniprest Instal este de parere ca lipsa informatiilor si a cifrelor il impiedica pe consumatorul final sa nu vada lucrurile pe termen lung. ”Trebuie sa aratam cifre, astfel incat clientul sa vada ca, pe termen lung, are de castigat si ca isi va amortiza investitia”.
Lucrurile stau mai bine pe segmentul de constructii office, unde solutiile tehnice de optimizare sunt gandite, implementate si bugetate de la inceput. ”Din februarie 2023, toate cladirile, office, industrial si rezidential, vor fi obligate sa respecte normele nZEB”, Razvan Nica, Managing Director BuildGreen.
Se pune, insa, intrebarea cum optimizezi cand preturile cresc constant? Razvan Parvulescu, Head of Business Development BTD Construct & Ambient, crede ca digitalizarea este una dintre solutii: ”Prin digitalizare timpul pentru manopera si numarul de angajati se reduce cu 20%!”
Alte tari din Uniunea Europeana aplica si dezvolta strategii energetice de mult timp. Printre acestea, Olanda este tara care implementeaza foarte eficient tehnologii eco si sustenabile, de la care Romania poate invata si relua din know-how. ”Comparativ cu celelalte tari din vestul Europei, Romania a fost nevoita sa treaca peste niste etape pe care noi a trebuit sa le parcurgem, de aceea a progresat mult si mai repede. Ceea ce este un lucru foarte bun! Dar, cred ca in acest moment, Romania are nevoie de inca doua lucruri: o schimbare de mindset care sa favorizeze gandirea pe termen lung si sprijin din partea statului, prin programe de finantare si cadru legislativ care sa asigure un sistem sustenabil si sigur”, Henk-Jan Wegman, CEO Rensa Family.
Cum arata piata constructiilor in 2022
”Per total, in 2022, piata constructiilor din Romania a avut o crestere de 12,9%, fata de 2021. Constructiile nerezidentiale au avut o crestere de 21,8% iar cele ingineresti 13,2%. O crestere mai redusa au avut-o constructiile rezidentiale, doar 4,8%, comparativ cu +28% in 2021”, Enikő Péter, Managing Director Uniprest Instal. Este un efect al scaderii numarului autorizatiilor de construire eliberate in 2022: -14%, compartiv cu + 23% in 2021 fata de 2020.
Pe segmentul nerezidentiale, suprafata in m² din autorizatii de construire a crescut cu 16% in 2022, fata de 2021. Factorii care au dus la aceasta crestere sunt, pe de o parte, fondurile europene din PNRR, iar, pe de alta, investitiile firmelor in infrastructura proprie (hale pentru productie si depozitare).
 
Estimari pentru 2023
Se estimeaza o scadere a pietei care va pune presiune pe bugete. ”In perioade de scadere a pietei, devin frecvente recalcularea proiectelor pe solutii mai simple, inlocuirea sau chiar eliminarea elementelor care nu sunt vitale. Insa, franarea pietei este temporara, pentru ca exista un decalaj important in volumul si calitatea fondului de cladiri din Romania comparativ cu Uniunea Europeana”, Enikő Péter, Managing Director Uniprest Instal.
Subiectele au fost dezbatute in cadrul conferintei anuale Install Efficiency, organizata de Uniprest Instal cu sprijinul Govnet, avand ca parteneri media publicatiile Revista Constructiv si Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter