RO EN
السلة فارغة

TIMON: Peste 60.000 de locuinte noi ar putea fi livrate in Romania, in 2017

Numarul de locuinte noi ce vor fi livrate pe piata in 2017 ar putea depasi pragul de 60.000 de unitati, conform estimarilor dezvoltatorilor imobiliari prezenti la editia de primavara a Targului Imobiliar National (tIMOn), eveniment ce se desfasoara in perioada 25-28 mai 2017, pe Arena Nationala din Bucuresti. Volumul pietei se apropie, astfel, de varful pietei imobiliare din 2008, cand la nivel national au fost finalizate peste 64.000 de unitati, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
"Piata rezidentiala accelereaza spre cel mai bun an din 2008 pana acum, sectorul fiind intr-o continua crestere. Anul 2017 este considerat cea mai buna perioada pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare de la declansarea crizei si anul in care se vor livra cele mai multe locuinte noi la nivel national, datorita investitiilor masive pe care dezvoltatorii le-au alocat proiectelor noi", sunt de parere specialistii.
La actuala editie a tIMOn au fost anuntate, astfel, lansarile unor noi etape de executie a unor proiecte cu peste 400 de apartamente, precum GVI Town, GranVia Park, Onix Pipera si New Point Pipera, precum si proiecte noi, precum Atlantis One, Ecovillas, Toscana Residential, Ivonco, Avangarde sau Joya. De asemenea, vor fi lansate si 40 de ansambluri de mici dimensiuni, unele dintre ele luxury-high, cu o valoare de piata de peste 200 de milioane de euro.
"Dupa ani buni in care dezvoltarile au reinceput timid, cu proiecte de mici dimensiuni, dezvoltatorii reducandu-si vizibil riscurile, asistam la o adevarata eruptie de ansambluri de anvergura in Bucuresti. Ne bucuram ca o mare parte dintre dezvoltatorii acestora sunt parteneri exclusivi tIMOn. Atat la Gran Via Park, cat si la GVI Town, ritmul de vanzari a fost unul record, inca din stadiu de proiect. Proiecte ca Onix Orhideea sau CityPoint au fost motoare de vanzari ale dezvoltatorilor Morad Group si Shikun & Binui in ultimii ani, finalizarea vanzarilor in aceste proiecte ducand la noutati dezvoltate in alte zone: Onix Pipera, New Point sau chiar Onix Blue Mamaia Nord. Greselile trecutului au fost invatate atat de catre dezvoltatori, cat si de cumparatori si, desi exista posibilitatea de achizitie imobiliara din stadiul de proiect, expunerea este mult mai mica pentru ambele parti implicate in procesul de achizitie imobiliara", a declarat Vlad Vlasceanu, directorul tIMOn.
 
Cele mai mari lansari de la tIMOn
Dezvoltatorul Gindi Group, ce a dezvoltat primele doua etape ale ansamblului rezidential GVI Town in parteneriat cu Real-Sol, va lansa la tIMOn fazele a treia si a patra ale acestui proiect. Vor fi construite doua blocuri noi cu 130 de apartamente, in urma unei investitii de circa 8 milioane de euro. In total, cele patru cladiri ale proiectului vor ajunge la o valoare de 17 milioane de euro.
Gran Via Park, proiectul dezvoltat de grupul spaniol Gran Via Real Estate, va initia a doua etapa de executie, ce va include 310 locuinte.
Editia de primavara a tIMOn se desfasoara in perioada 25-28 mai 2017, pe Arena Nationala din Bucuresti, si reuneste peste 120 de expozanti atat din Capitala, cat si din provincie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter