RO EN
السلة فارغة

RIFF: Solutii moderne, prezentate la sectiunea de fatade (I)

La data de 21 noiembrie 2011, in cadrul expo-conferintei de arhitectura Riff, organizate la hotelul JW Marriott, din Capitala, au avut loc o serie de conferinte pe teme de actualitate din domeniul respectiv de activitate. Dupa deschiderea lucrarilor si finalizarea primei serii de sesiuni a lucrarilor, cea de-a doua parte a simpozioanelor a fost structurata in functie de cateva sectiuni de larg interes, cum ar fi cele de acoperisuri sau fatade. Astfel, in salile de conferinte A si B ale hotelului, numerosi specialisti au avut ocazia de a asista la simpozioane avand caracter informativ, care au alternat cu seminarii referitoare la proiecte realizate sau aflate in curs de implementare si cu prezentari ale unor importanti furnizori de produse si/sau servicii destinate sectorului de fatade. Avandu-l ca moderator pe fostul arhitect-sef al municipiului Sibiu si, actualmente, coordonatorul propriului birou de proiectare arhitecturala din Cluj-Napoca, arh. Szabolcs Guttmann, dezbaterile sectiunii de fatade s-au focalizat, in partea finala a lucrarilor primei zile a Riff 2011, pe subiecte precum: sistemele de iluminat tip LED (dezvoltate de Electromagnetica), fatadele – ca efecte finale ale unor povesti unice (arh. Mario Kuibus – de la biroul RE-ACT), sisteme inovatoare pentru fatade performante (Daniela Badea, Alukonigstahl), noile concepte de proiectare (Lucian Petre, Alu Design), fatada – integrare prin diferentiere (Biroul Individual de Arhitectura Rovana Karina Moga Gheorghe), ferestrele pentru case pasive (Catalin Petre, Internorm) etc. In final, moderatorul a exemplificat, prin intermediul unui proiect propriu, ce a vizat reabilitarea fatadei cladirii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia (imobil de patrimoniu, cu valoare istorica deosebita), cateva solutii aplicate in vederea restaurarii fatadelor si evidentierii aspectelor arhitecturale ale constructiilor initiale – domeniu care, in opinia sa, ar trebui sa fie abordat intr-un mod aparte. Solutiile moderne pentru fatade s-au bucurat de atentia celor prezenti, conferentiarii evidentiind in mod clar faptul ca arhitectii au la dispozitie, in prezent, mai multe optiuni ce permit transpunerea propriu-zisa in practica a ideilor conturate pe plansete.
Inovatii pentru fatade performante, de la Alukonigstahl
Simpozionul aflat sub egida firmei Alukonigstahl s-a bazat pe ideea centrala potrivit careia fatada reprezinta cartea de vizita a cladirilor, astfel incat caracteristicile de performanta trebuie sa se imbine cu acelea de design, pentru a se asigura armonia si unitatea intregii constructii. „O realizare deosebita la care s-au utilizat sisteme Schuco UCC 65, combinate cu solutia speciala AWS 102, este constituita de peretele cortina structural, fara profile vizibile la exterior, din cadrul centrului de afaceri Sibiu. Lucrarea a impus utilizarea unor solutii speciale de la Schuco, furnizate prin intermediul Alukonigstahl, pentru a se obtine aspectul unei fatade usor cambrate si constituite din elemente, cu suprafete vitrate mari, care sa induca perceptia si efectul unei lentile. Alte aspecte definitorii ale proiectului respectiv au constat in elementele de prindere ale parasolarelor (tip brise-soleil) si in sistemele de scurgere a apei pluviale, montate in cascada. Un proiect aflat in curs de executie este cel al sediului central al bancii Unicredit Bucuresti, pentru care s-au intrebuintat serii UCC de la Schuco si profile speciale. Intrucat peretele cortina are o constructie inclinata spre interior si exterior si, pentru a asigura exigentele solicitate in ceea ce priveste performanta, s-a impus realizarea unui calcul termic pentru conturarea izotermei optime. Un proiect cu care ne mandrim este constituit de prima fatada dubla realizata in Romania, la imobilul Cristal Tower (perete cortina executat de societatea Mimo – Sighetul Marmatiei), ce integreaza sisteme Schuco FW 50+ si AWS 70.HI, inclusiv elemente de umbrire in cadrul celor doua parti ale fatadei. Peretii cortina double-skin prezinta o serie de avantaje, in sensul in care se pot obtine izolari termice ridicate, fara a se folosi neaparat sisteme care au la baza aceste performante si, de asemenea, atenuarea fonica este superioara in comparatie cu solutiile clasice, fara a fi necesara sticla cu proprietati speciale in acest sens. Pentru cladirile inalte se pot utiliza sistemele de umbrire care contribuie la diminuarea sarcinii termice ce are impact asupra imobilului”, a subliniat Daniela Badea, din partea Alukonigstahl. Conferentiarul a mai aratat ca, dupa cum se cunoaste, trendul actual din industria constructiilor este acela de a se edifica imobile cu un consum energetic cat mai scazut, astfel incat la nivelul anului 2020 sa se ajunga chiar la acele cladiri cu un nivel al consumului energetic apropiat de zero (NZEB). „In acest sens, un prim pas pe care l-au facut toti cei care lucreaza in industria materialelor de constructii este cel de a realiza sisteme cat mai performante din punct de vedere al izolarii termice. Astfel, Schuco dispune de doua variante constructive pentru fatadele clasice, care sunt certificate ca serii pentru case pasive, respectiv FW 50+ SI si FW 60+ SI, dar pentru a obtine o fatada performanta nu este suficient sa se utilizeze doar partea de izolare termica. Pentru a merge mai departe, este bine sa se foloseasca, de exemplu, sisteme de ventilare/aerisire naturala, controlata, prin ferestrele mecatronice integrate in peretii cortina (conectabile la sistemul de management centralizat al cladirii – SMCC). Prin intermediul acestora, se optimizeaza aportul de aer conform normelor europene, pentru a se asigura confortul termic si general necesar in incinte si, de asemenea, sa se diminueze consumul de energie electrica. Un alt pas este utilizarea sistemelor de ventilare descentralizata, iar Schuco pune la dispozitia arhitectilor sistemul IFV, proiectat special pentru folosirea in domeniul fatadelor, care se amplaseaza intre structura de rezistenta a cladirii si fatada acesteia, se monteaza in zona de planseu si prezinta avantajul faptului ca reduce, practic, inaltimea nivelului, deoarece elimina sistemul de tubulatura, necesar pentru sistemele clasice de ventilare centralizate. Exista mai multe variante constructive, proiectate si alese in functie de cerintele specifice cladirilor. Totodata, Schuco IFV nu necesita sisteme suplimentare pentru dezumidificare a aerului care intra in incapere. Elementele descentralizate de ventilare permit reglarea in mod separat a temperaturii in fiecare incinta si contribuie la eliminarea zonelor opace din fatade, fiind conectabile la SMCC, astfel incat se poate seta nivelul maxim si minim al temperaturii dorite in fiecare incapere in parte. Un alt sistem performant utilizabil la fatade, in vederea diminuarii sarcinii termice din imobile, integreaza elementele de umbrire si in acest sens se remarca seria Schuco CTB, pe baza de microlamele - profile din aluminiu special presate astfel incat sa fie stabile la o viteza a vantului de 30 metri/secunda, astfel incat sa se poata folosi si la cladiri inalte, asigurand protectie solara de la un unghi de incidenta a razelor solare de 20 de grade si o transparenta de 75% in incapere. Intrebuintand toate acestea si, in plus, adaugand la sistemele ce permit economia de energie tehnologii ce genereaza electricitate, se poate afirma ca s-a ajuns in cele din urma la configurarea unei fatade moderne. Astfel, se pot integra in sistemele de fatade panourile fotovoltaice care folosesc resursa regenerabila a luminii solare, iar in acest sens Schuco propune varianta constructiva de panouri amorfe ProSol TF, care prezinta avantajul de a fi insensibile la unghiul de incidenta a razelor solare si lucreaza bine si in conditiile in care lumina este difuza, ceea ce le recomanda pentru aplicatiile pe verticala. Acestea sunt disponibile fie in varianta opaca, fie in cea care are o transparenta de 10%, respectiv 20%, putand fi integrate atat in zona de parapet (netransparenta), cat si in cea vitrata a peretelui cortina. Folosind tehnologia stratului subtire (thin film), modulele fotovoltaice ProSol TF, de la Schuco, se adapteaza unor aplicatii multiple, precum: renovarea si reabilitarea cladirilor existente (prin montajul la fatade neizolate), inlocuirea geamului termoizolant la ferestre, executia de parasolare si obloane, constructia unor asa-numite «fatade fotovoltaice» etc. Conceptul integrat pentru fatade Schuco Energy2 (Schuco Energie la Patrat) combina toate cele patru solutii prezentate anterior (sisteme pentru pereti cortina si ochiuri mobile/ferestre, sisteme de umbrire, ventilare descentralizata si panouri solare) si are nenumarate avantaje, dintre care, poate cel mai important, este dat de faptul ca poate fi coordonat in totalitate prin SMCC si, astfel, se utilizeaza la maximum potentialul unei cladiri. De asemenea, nu este obligatorie folosirea simultana a tuturor celor patru module, acestea fiind selectate in functie de exigentele specifice imobilului”, a concluzionat Daniela Badea.
***
In ceea ce priveste oportunitatea sustinerii unor asemenea prelegeri in fata unui auditoriu specializat, toti conferentiarii au remarcat un interes sporit din partea membrilor bransei de proiectare si arhitectura fata de noutatile tehnice din domeniul fatadelor, ceea ce constituie o oportunitate in comparatie cu alte evenimente, de genul targurilor ce au un caracter strict comercial, destinate cu precadere publicului larg. Practic, la sectiunea de fatade a Riff 2011, partea interactiva – reprezentata de discutiile propriu-zise pe marginea subiectelor de actualitate – a determinat o prelungire inevitabila a programului primei zile a expo-conferintei. Informatii suplimentare, la www.ieriff.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter