RO EN
السلة فارغة

MEDIEN: Renuntarea la sistemul centralizat de incalzire constituie o eroare

In contextul in care sistemele de alimentare centralizata cu energie termica (SACET) din majoritatea localitatilor din Romania sunt falimentare, iar consumatorii din tara noastra nu au posibilitatea de a suporta o scumpire cuprinsa intre 30% si 50% a agentului termic (date estimate), se impune dezvoltarea unei strategii nationale efective in domeniu. Acesta a reprezentat principalul subiect al conferintei intitulate "Sistemele centralizate de termoficare si eficienta energetica: doua mize majore pentru viitorul Romaniei", organizate de Medien Holding Conferences la data de 22 noiembrie 2011, la Hotelul Intercontinental, din Bucuresti. Evenimentul a reunit reprezentanti ai Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), ai unor asociatii si foruri de energie, precum si ai autoritatilor locale, companiilor din sistemul energetic, institutiilor de creditare etc. Potrivit unor date prezentate in cadrul conferintei, numarul SACET a scazut cu peste 64% in perioada 1990-2010, respectiv de la 251 de operatori in 1990, la aproximativ 90 existenti anul trecut. In contextul in care anularea subventiilor la incalzire va determina cresterea costurilor specifice cu pana la 50% pe termen mediu, va spori si gradul de incapacitate de plata a consumatorilor. Conditiile pietei energetice internationale sunt, de asemenea, dificile, fiind deja anuntata scumpirea gazelor naturale din ianuarie 2012 si internalizarea costurilor pentru emisiile de dioxid de carbon incepand din anul 2013. Astfel, lipsa unei politici nationale ferme si a unui organism competent de gestionare a acestei problematici va determina falimentul si desfiintarea SACET in majoritatea localitatilor, generand consecinte deosebit de grave pentru populatie. "Desfiintarea sistemului centralizat si trecerea la incalzirea individuala a locuintelor din blocuri prin intermediul centralelor termice este o solutie gresita, contrara politicii energetice a Uniunii Europene. Propunem, astfel, delegarea serviciilor catre un operator privat, cu conditia ca statul sa-si mentina calitatea de proprietar al activelor, deoarece nu este vorba de privatizare. Operatorul privat va trebui sa investeasca in echipamente si mentenanta lor, sa gestioneze serviciul pentru o anumita perioada de timp (cuprinsa intre 15 si 25 de ani), astfel incat sa-si recupereze investitiile si sa plateasca o redeventa proprietarului (autoritatii locale) pentru dreptul de a-i folosi activele. Contractul de concesiune semnat, astfel, intre autoritatea locala si operatorul privat se fundamenteaza pe cateva principii: cresterea eficientei (reducerea pierderilor) tehnice, energetice si economice a intregului sistem de termoficare; asigurarea fiabilitatii prin investitii si reparatii; furnizarea serviciilor la un tarif care sa asigure cel mai bun raport calitate/pret; stabilirea prin contract a tarifelor, cu o formula de indexare in timp; asigurarea stocurilor de siguranta de combustibil pentru iarna etc.", a declarat Aureliu Leca, profesor in cadrul Universitatii "Politehnica" Bucuresti. Informatii suplimentare, la www.mhconferences.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter