RO EN
السلة فارغة

FORUMUL INOVARII: Dezbatere despre inovatii si eficienta energetica, la TIB

In perioada 18-19 octombrie 2012, in cadrul targului Tehnic International Bucuresti (TIB) organizat in incinta Complexului Expozitional Romexpo, Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) organizeaza evenimentul denumit Forumul Inovarii, in Pavilionul C3. In prima zi a simpozionului se va discuta despre politicile nationale privind inovarea si cresterea competitivitatii, dezvoltarea durabila, instrumente de finantare pentru dezvoltarea capacitatilor de cercetare-dezvoltare, precum si despre promovarea inovarii in randul societatilor de constructii din Romania. Printre conferentiarii acestei sesiuni se afla Tudor Prisecaru (presedintele ANCS), Ioan Razvan Taras (presedintele Agentiei Nationale pentru IMM-uri), Costin Lianu (director in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri – MECMA), Sorin Axinte (reprezentant al Asociatiei Romane de Transfer Tehnologic si Inovare – AroTT), Nicolae Naum (reprezentant al Institutului Roman de Cercetari Econonomico-Sociale si Sondaje – IRECSON) etc., precum si oficiali ai departamentelor tehnice ale unor companii multinationale recunoscute pentru capacitatile de inovare, cum ar fi Lafarge sau Honeywell. Cea de-a doua sesiune, din data de 19 octombrie a.c. va fi moderata de presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR) – Claudiu Georgescu – si va avea ca tema principala pentru dezbatere prioritatea Regulamentului Produselor pentru Constructii 305/2011. Tinand cont de cerinta esentiala a materialelor, in care se stipuleaza "Constructiile trebuie proiectate si executate astfel incat incarcarile care pot fi exercitate asupra lor in timpul construirii si utilizarii sa nu duca la niciunul dintre urmatoarele evenimente: (a) prabusirea intregii constructii sau a unei parti a acesteia; (b) deformatii de o marime inadmisibila; (c) deteriorarea altor parti ale constructiei sau a instalatiilor sau a echipamentelor instalate ca urmare a unor deformatii majore ale elementelor portante; (d) deteriorare disproportionata fata de evenimentul cauzator initial", in cadrul conferintei va avea loc un schimb de opinii despre partea intai a Codului de Proiectare Seismica, ce include prevederile de proiectare pentru cladiri (indicativul P 100-1/2012). In a doua parte a zilei se va dezbate tematica economiei de energie si a izolarii termice, pe baza Legii 372 modificata, respectiv a noilor perspective in eficientizarea energetica a cladirilor, despre care va vorbi Cristian Stamatiade, seful Directiei Tehnice in Constructii din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Printre conferentiari se vor mai afla si Claudiu Georgescu (presedintele APMCR), precum si reprezentanti ai unor importanti producatori de materiale de constructii, precum Wienerberger, Thermomax, Real Invest etc. Informatii suplimentare, la www.apmcr.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter