RO EN
السلة فارغة

EURO-CONSTRUCTII: Specialistii bransei sunt interesati de noutatile editiei a treia

La data de 19 mai 2014, de la ora 10.00, sala Atlas din cadrul Radisson Blu Hotel – Bucuresti isi deschide portile pentru a gazdui lucrarile Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, aflate la editia a treia. In mod similar evenimentului din 14 mai 2013, simpozioanele vor fi prezentate in paralel cu cele ale Conferintei Internationale despre Tamplarie si Pereti Cortina EURO-Fereastra (editia a sasea). Desi sectorul national de constructii este inca marcat de nesiguranta creata de recesiunea prelungita si de tensiunile politico-sociale (mult mai vizibile intr-un an electoral), au aparut anumite semnale macroeconomice potrivit carora momentul de maxima inflexiune a crizei financiare a fost depasit. Cu toate acestea, companiile active pe piata autohtona de constructii se confrunta actualmente cu o serie de probleme ce nu existau inaintea declansarii recesiunii, cum ar fi dificultatile generate de blocajul financiar, de numeroasele situatii de intrare in insolventa sau faliment a unor firme din bransa, precum si de situatia dificila in plan geo-politic. Astfel, cei mai multi manageri din bransa doresc sa identifice solutii pertinente cu privire la perspectivele pietei de constructii si instalatii atat pe termen scurt (respectiv in 2014), cat si mediu sau lung (in intervalul anilor 2015 – 2020). Tot mai numerosi operatori din bransa isi pun intrebari cum ar fi: „Care sunt perspectivele de dezvoltare din domeniu?”, „Ce oportunitati pot sa apara dupa finalizarea crizei financiare?”, „Care sunt domeniile subfinantate, unde este necesar un reviriment economic mai puternic?”, „Ce segmente vor fi mai dinamice in viitorul apropiat?”, „Cum vor reactiona pietele si marile corporatii la noile riscuri geo-politice?”. Toate acestea si multe altele isi vor gasi raspunsuri pertinente, furnizate de reputati analisti ce vor conferentia la EURO-Constructii 2014, ceea ce va permite configurarea unor strategii optime de afaceri, care sa tina cont de provocarile perioadei actuale si celei viitoare.
 
Accent pus pe initiativele sustenabile din constructii
Programul ambelor manifestari a fost conceput astfel incat sa raspunda cerintelor de comunicare ale specialistilor bransei de constructii si sectoarelor conexe, inca o data accentul urmand a fi pus pe initiativele din domeniul edificarii imobilelor sustenabile si pe dezvoltarea durabila din ramura de constructii. Dupa cum se cunoaste, in perioada recesiunii – si cu precadere anul trecut, caracterizat la fel ca si cel in curs printr-o stare de relativa incertitudine si prin lipsa marilor proiecte noi de constructii – multe intrebari referitoare la evolutia pietei au ramas in suspensie, in timp ce categorii importante de specialisti, reprezentand firme de constructii, instalatii, tamplarie, proiectare, arhitectura, furnizori  de servicii conexe, dezvoltatori, investitori etc. cauta sa identifice solutii pertinente la problemele curente legate de organizarea si reorientarea afacerilor. Evident, nu mai constituie un secret faptul ca principala cale ce va fi urmata in continuare este constituita de accesarea noului domeniu al constructiilor sustenabile, care ar putea deveni in scurt timp unul dintre putinele sectoare specifice caracterizate printr-un ritm semnificativ de dezvoltare, mai ales datorita adoptarii unor initiative la nivelul UE si, pe cale de consecinta, armonizarii prevederilor respective cu legislatia nationala. In consecinta, ramane tot in sarcina autoritatilor centrale elaborarea si implementarea unor programe de sprijin financiar a sectorului constructiilor sustenabile, bazate pe: sporirea gradului de absorbtie si utilizarea judicioasa a fondurilor structurale, in vederea cresterii eficientei energetice a cladirilor, in special a locuintelor; folosirea eficienta a sumelor atrase de la institutii financiare publice; coordonarea utilizarii fondurilor UE cu cele nationale, stimularea – prin cofinantare sau prin scutiri de impozite – a investitiilor efectuate de proprietarii imobilelor de locuit in vederea cresterii eficientei energetice a imobilelor etc. Aceste subiecte de actualitate, precum si alte teme de larg interes vor fi abordate la EURO-Constructii 2014, conferinta sustinuta de numerosi parteneri institutionali, iar impreuna cu evenimentul EURO-Fereastra, de partenerii: AGC Flat Glass, Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Vata Minerala din Romania (APIVMR), Klaes Romania, Trakya Cam si altii. Mai multe informatii, la www.euroconferinte.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter