RO EN
السلة فارغة

EURO-CONSTRUCTII: Solutii pentru implementarea conceptului nZEB in Romania

Prezent in premiera, ca speaker, la Conferinta Internationala despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii 2017, editia a sasea (ale carei lucrari, ce se vor deschide la 23 mai a.c., se deruleaza in paralel cu ale Conferintei Internationala despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra, editia a noua), dr. ing. Horia Petran, de la INCD URBAN-INCERC, sucursala INCERC Bucuresti, Centrul de Performanta Energetica a Cladirilor, respectiv presedinte al cluster-ului Pro-nZEB, se va referi, in fata auditoriului, la implementarea conceptului nZEB in Romania si la actiunile de colaborare pentru dezvoltarea sustenabila a sectorului constructiilor.
„Adoptarea pachetului 20-20-20 privind energia si schimbarile climatice a determinat si revizuirea directivei privind performanta energetica a cladirilor - EPBD (2002/91/EU), pentru includerea unor cerinte explicite referitoare la performanta energetica a cladirilor si la necesitatea proiectarii/realizarii imobilelor cu un consum de energie aproape egal cu zero - asa-numitele cladiri nZEB (Nearly Zero Energy Buildings). Potrivit directivei, dupa 31 decembrie 2018, cladirile noi, ocupate si detinute de autoritatile publice, trebuie sa fie din categoria nZEB, aceasta cerinta urmand sa se aplice tuturor imobilelor noi incepand din 2021. Insa, actualmente, conceptul nZEB inca nu pare sa fie aplicabil cu usurinta in Romania. Anumite cercetari anterioare arata ca investitiile necesare si integrarea optima a tehnologiilor adecvate pentru construirea si/sau renovarea cladirilor la nivel nZEB, precum si pregatirea specialistilor in domeniu sunt printre cele mai importante bariere recunoscute pe piata. Mai mult, castigarea increderii operatorilor industriei constructiilor si proprietarilor de cladiri in performanta energetica reala a imobilelor nZEB si diminuarea riscurilor reale asociate noilor tehnologii par sa fie principalele puncte strategice a caror solutionare ar putea facilita realizarea investitiilor mari necesare in procesul de crestere a performantei energetice a fondului de cladiri. Prin urmare, este necesara dezvoltarea pietei de produse, servicii si solutii tehnologice competitive destinate cladirilor noi si existente cu privire la construirea, exploatarea si post-utilizarea acestora, precum si urgentarea pregatirii specialistilor din domeniul constructiilor, pentru a detine competentele necesare realizarii cladirilor de tip nZEB. De aceea, initiativele bazate pe colaborare in vederea dezvoltarii pietei, precum cluster-ul Pro-nZEB si proiectele europene Train-to-nZEB «The Building Knowledge Hubs» si Fit-to-nZEB «Innovative training schemes for retrofitting to NZEB-levels» (platforma HORIZON 2020) abordeaza necesitatea imbunatatirii tehnologiilor din constructii si instalatii la cerintele de realizare a cladirilor din categoria nZEB si dezvoltarea competentelor tuturor specialistilor si lucratorilor implicati in lantul de realizare a imobilelor nZEB”, a declarat dr. ing. Horia Petran, referindu-se la cateva aspecte esentiale ale temei pe care o prezinta in cadrul evenimentului EURO-Constructii 2017. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter