RO EN
السلة فارغة

ETICA in evaluarea riscului de securitate la incendiu si lacunele de reglementare

La data de 27 martie a.c., in sala Panoramic a centrului hotelier Marshal Garden, din Bucuresti, a avut loc cea de-a patra editie a conferintei de analiza a riscului intitulata „Etica in evaluarea riscului de securitate”. Organizat de Asociatia Romana pentru Tehnica de Securitate (ARTS) si Asociatia Nationala a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizica (ANERSF), evenimentul s-a constituit intr-un dialog la nivel de experti pe marginea celor mai stringente probleme actuale din domeniile securitatii la incendiu, respectiv sigurantei antiefractie. Pe fondul accelerarii proceselor de digitalizare si al dinamicii deosebite a domeniului de tehnologie a informatiei (IT), riscurile de atac cibernetic au sporit considerabil, facand necesara sporirea eforturilor pentru asigurarea unui nivel optim de protectie. In ceea ce priveste focul - tema tratata in mod extensiv in prima parte a seminarului - problema majora rezida inca in lacunele de reglementare, peste care se suprapune o mentalitate vetusta, ce afecteaza in mod nepermis evolutia in acest domeniu extrem de sensibil. La dezbaterile moderate de Cristian Soricut - vicepresedinte ARTS au luat cuvantul arh. Horia Mihai Nicolescu - presedinte al Asociatiei de Siguranta la Incendiu (ASI), Sorin Calota (ARISI), prof. Daniela Teodorescu (UTCB) si Ovidiu Mihalache (MDRAP).  Horia Mihai Nicolescu s-a referit, de pe pozitia sa de expert in domeniul sigurantei la incendiu si membru NFPA (agentia nord-americana de standardizare din domeniu) la problematica eticii evaluatorilor, subliniind inca o data rolul esential al societatilor de asigurari in demersul de garantare a unei sigurante sporite in raport cu riscul de foc. De asemenea, reputatul specialist a subliniat importanta experientei practice si modul in care aceasta trebuie  sa influenteze activitatea de standardizare. Toti ce prezenti au deplans intarzierea cu care are loc procesul de actualizare a normei locale P 118, fiind foarte probabil ca nici in 2020 acest document sa nu fie finalizat, cu niste riscuri enorme pentru domeniul constructiilor. Discutiile s-au derulat intr-un plan si o nota profesionale, cei care au avut interventii sustinandu-si argumentat punctele de vedere si pledand pentru o schimbare a paradigmei din care toata lumea sa aiba de castigat. Acest lucru a rezultat cu pregnanta inclusiv in ceea ce priveste adaptarea dinamica la noile abordari teoretice din domeniu (inclusiv cele cu privire la evaluarea si masurarea sarcinilor termice) si abandonarea metodelor clasice care si-au atins demult limitele si nu mai pot acoperi cum se cuvine riscurile actuale. De altfel, din acest punct de vedere abordarea din SUA s-ar putea constitui intr-un model demn de urmat pe plan european, cu toate ca in Romania nici macar modificarile normative survenite in ultimii ani la nivel comunitar nu au fost transpuse in legislatia nationala. Concluzia principala a dezbaterilor a fost aceea ca se impune o atitudine mai ferma, mai ales din parte asociatiilor de profil, care printr-o colaborare stransa cu mediul academic, sa impuna in perioada urmatoare o abordare profesionala in raport cu securitatea la incendiu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter