RO EN
السلة فارغة

CONSTRUMA: Targul de la Budapesta, aflat la a XXXIII-a editie

In intervalul 10 - 14 aprilie 2013, Hungexpo Budapest Fair Center, din Budapesta - Ungaria, va fi gazda celei de-a XXXII-a editii a targului international specializat in domeniul constructiilor - Construma. Cu acest prilej, firmele participante vor avea posibilitatea sa-si prezinte cele mai noi sisteme si tehnologii folosite in industria constructiilor si in domeniile conexe pentru mai mult de 60.000 de vizitatori specialisti. In continuarea targurilor desfasurate anterior, in paralel cu expozitia vor fi organizate o serie de evenimente conexe (simpozioane, seminarii tehnice, conferinte etc.) ce vor avea ca teme centrale procesele de reabilitare termica si renovare a imobilelor existente, in timp ce discutiile referitoare la urbanism vor constitui un alt subiect de actualitate, dezbatut la Construma 2013. Considerata a fi cea mai importanta expozitie specializata in constructii din Ungaria, Construma reprezinta cea mai potrivita ocazie in vederea evaluarii pietei de profil si a tendintelor acesteia, constituind una dintre principalele modalitati de promovare a calitatii in constructii, eficientei energetice, caracteristicilor ecologice ale materialelor, inovatiilor etc. La evenimentul din acest an, ce a avut loc in perioada 18 - 22 aprilie 2012, a participat in premiera si Romania, cu un stand national cu o suprafata de 120 mp, in care au expus 10 producatori mari din tara noastra: Adeplast si Cesal (din Oradea), Gabbro - Timisoara, Izomat - Simleu Silvaniei si MCA, Thermomax, Iridex, Radox, Radox Radiators si Radox Style, din Bucuresti. Aceste companii au prezentat o oferta variata de produse pentru constructii, de la radiatoare la materiale pentru finisaje si termoizolatii, precum si noile usi de garaj alimentate prin utilizarea de celule solare integrate - fabricate de societatea MCA. "Participarea firmelor romanesti in cadrul unui stand national este rezultatul punerii in practica a strategiei de export a Romaniei, stabilita pana in 2013 si s-a realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA). Obiectivul principal al acestei actiuni a fost acela de a facilita accesul producatorilor autohtoni de materiale de constructii pe pietele limitrofe, unde pretul transportului nu este prohibitiv in raport cu valoarea marfurilor. De altfel, din documentarea noastra reiese ca piata de materiale de constructii din Ungaria accepta si marfuri de calitate produse in Romania", a declarat Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR) - institutia organizatoare a participarii firmelor autohtone la eveniment.
***
Targul Construma este organizat de compania Hungexpo ZRT, unul dintre cei mai importanti organizatori de targuri din Ungaria, coordonand centrul expozitional Hungexpo Budapest Fair Center. Complexul are capacitatea de a gazdui evenimente pe teme generale si de specialitate, precum si alte congrese, conferinte, intalniri de afaceri etc. Recent, centrul a fost renovat si extins cu inca un pavilion multifunctional, cu o capacitate totala de 10.000 de persoane. Pentru anul 2013, in cadrul Hungexpo sunt programate a fi organizate 34 de targuri din domenii variate. Informatii suplimentare, la www.construma.hu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter