RO EN
السلة فارغة

EURO-CONSTRUCTII: Noi premii si trofee, la cea de-a sasea editie a galei

Programate sa aiba loc la data de 14 mai 2019, de la ora 8.30, lucrarile Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, editia a opta, la care au participat peste 350 de specialisti ai bransei, inscrisi in cadrul evenimentului (ce s-a derulat in paralel cu Conferinta Internationala despre Sisteme de Tamplarie si Eficienta Energetica EURO-Fereastra, aflata la editia a XI-a), s-au deschis, in mod traditional, printr-o sesiune plenara. In cadrul acesteia, specialisti ai firmelor din sectorul de constructii si instalatii, din bransa de tamplarie si domeniile conexe s-au intalnit in Sala Atlas a Radisson Blu Hotel - Bucuresti cu arhitecti, proiectanti, oficiali ai administratiei publice locale si centrale, ai unor organizatii patronale si profesionale, respectiv cu o serie de reprezentanti din partea mediului academic etc. pentru a dezbate in mod interactiv diverse subiecte de actualitate.
In cadrul sesiunii plenare, s-au discutat, astfel, in mod interactiv, subiecte de actualitate, cum ar fi: perspectivele pietei nationale de constructii, din punctul de vedere al unor institutii publice, analiza sectorului autohton de constructii si a celui de ferestre, utilizarea materialelor sustenabile de constructii (ca solutii pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor), modalitati pentru imbunatatirea performantei termice si confortului imobilelor si alte teme de real interes. Tema centrala a primei parti a sesiunii plenare, din cadrul ambelor conferinte, a fost constituita de alocutiunea consilierului de stat László Borbély, de la Departamentul pentru Dezvoltare Durabila al Guvernului Romaniei, care a vorbit despre implicatiile constructiilor sustenabile si eficientei energetice, in contextul Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei 2030.
Dupa o serie de sesiuni speciale, cu teme selectate in functie de specificul evenimentelor, caracterul interactiv al ambelor conferinte a fost confirmat, inca o data, cu prilejul pranzului de afaceri, unde expertii sectorului de constructii s-au reintalnit, pentru a discuta probleme stringente ale pietei, cu omologii lor, activi pe piata tamplariei termoizolante, dupa care, in cea de-a doua parte a sesiunii plenare, auditoriul reunit a asistat la alte subiecte sustinute de specialisti ai pietei de constructii si ai unor institutii de prestigiu, care s-au referit la provocarile sectorului, in ansamblul sau, la perspectivele economice ale tarii noastre si la alte subiecte ce au legatura directa cu tematicile ambelor evenimente. Punctul de atractie din cadrul Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii 2019 l-a constituit, fara nicio indoiala, gala premiilor pietei de constructii si instalatii (editia a sasea), unde cele mai importante firme din domeniu au fost distinse cu Trofeele EURO-Constructii si cu diplome de excelenta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter