RO EN
السلة فارغة

SPEDITION UMB & TEHNOSTRADE reabiliteaza DJ 205B cu 18 milioane euro

In perioada imediat urmatoare vor incepe lucrarile de modernizare a drumului judetean 205 B, dupa ce presedintele Consiliului Judetean Vrancea, domnul Marian Oprisan, a semnat contractul de proiectare si executie de lucrari pentru ”Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judetean dintre localitatile Dumbraveni, Gugesti, Popesti, Urechesti, Budesti, Cotesti, Blidari, Bontesti, Dalhauti, Faraoanele, Ramniceanca, Beciu, Odobesti cu conectivitate directa la reteaua TEN -T”. Aproximativ 40.000 de locuitori din localitatile traversate de acest drum vor beneficia de conditii mult imbunatatite de trafic.
Valoarea totala a contractului este de 82.586.214 lei, cu TVA inclus (echivalentul a 17.953.524 euro), in care sunt incluse executia lucrarilor si organizarea de santier, serviciile de proiectare si serviciile de asistenta tehnica. Proiectul este finantat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 6 ”Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala”, Prioritatea de investitii 6.1. ”Stimularea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”, in proportie de: 85% fonduri europene, 13% bugetul national si 2% cofinantarea locala. Termenul de finalizare a lucrarilor este de 32 de luni (din care 2 luni este durata de proiectare).
Contractul a fost atribuit antreprenorului general Asocierea SC SA & PE Construct SRL Bacau - SC Spedition UMB SRL Bacau si SC TEHNOSTRADE SRL Bacau, prin liderul SC SA & PE CONSTRUCT SRL Bacau, in urma licitatiei publice, care a avut drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-pret, in ceea ce priveste pretul ofertei si perioada de garantie a lucrarilor. Perioada de garantie acordata de constructor este de 120 de luni (10 ani).
Vor fi efectuate urmatoarele lucrari:
- Modernizarea prin refacerea completa a structurii rutiere pentru 29,7 km din drumul judetean DJ 205B
- Lucrari de reabilitare ale celor 7 poduri existente, cu pastrarea suprastructurii actuale sau cu inlocuirea suprastructurii, dupa caz
- Construirea unui pod nou
- Amenajarea a 60 de statii care vor deservi transportul public de calatori
- Executia a 40.485 mp trotuare pe toata lungimea drumului din intravilan
- Executia a 370 m parapete de protectie
- Montarea a 347 indicatoare rutiere
- 219 bucati indicatoare cu leduri - semnalizare luminoasa
- Executia a 88,4 km marcaje longitudinale
- Amenajarea a 37 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasa cu panou fotovoltaic
Aceste lucrari de modernizare vor determina imbunatatirea parametrilor drumului, astfel:
- va creste viteza de deplasare pe sectorul de drum judetean reabilitat cu 62% ;
- va creste capacitatea portanta a drumului judetean DJ 205B la clasa de trafic IV ;
- va creste gradul de siguranta rutiera, prin lucrari de refacere a marcajelor, a indicatoarelor rutiere, prin realizarea parapetelor metalice cu nivel de protectie ridicat, prin realizarea semnalizarii verticale si orizontale.
Obiectivul principal al proiectului este cresterea nivelului de accesibilitate a orasului Odobesti si a comunelor Dumbraveni, Gugesti, Popesti, Urechesti, Cotesti, Cirligele si Virtescoiu la reteaua TEN-T - drum european E 85, prin reabilitarea si modernizarea drumului judetean DJ 205B.
Grupul tinta
Beneficiari directi - Populatia localitatilor cu acces la DJ 205B (orasul Odobesti si comunele Dumbraveni, Gugesti, Popesti, Urechesti, Cotesti, Cirligele, Virtescoiu), aproximativ 38.000 locuitori.
Beneficiari indirecti - Populatia localitatilor adiacente drumurilor judetene care se intersecteaza cu drumul judetean modernizat DJ 205B, agentii economici din zona riverana drumului judetean, participantii la trafic.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter