RO EN
السلة فارغة

UE inaspreste regulile privind utilizarea celor mai poluante substante chimice

Consiliul confirma acordul Presedintiei romane la Consiliul UE cu Parlamentul European privind cei mai periculosi poluanti din lume. Uniunea Europeana isi inaspreste regulile privind cele mai persistente si mai poluante substante chimice.
Ambasadorii statelor membre UE au aprobat acordul la care s-a ajuns intre reprezentantii Presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene si ai Parlamentului European cu privire la un nou set de norme referitoare la actualizarea Regulamentului privind poluantii organici persistenti, lista de substante periculoase convenita la nivelul ONU. Acest regulament va contribui la protejarea populatiei si a mediului impotriva acestor produse chimice.
”Am facut un pas important in protejarea sanatatii umane si a mediului inconjurator. Actualizarea normelor va contribui la o limitare a daunelor produse de cele mai periculoase substante chimice din lume. Prin eliminarea productiei substantelor cu risc ridicat de poluare si interzicerea utilizarii lor, putem obtine o protectie maxima”, a declarat Gratiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru si ministrul mediului al Romaniei.
Propunerea de reformare asigura alinierea regulamentului existent la cele mai recente modificari ale Conventiei de la Stockholm, care prevede cadrul juridic global pentru eliminarea producerii, a utilizarii, a importurilor si a exporturilor de poluanti organici persistenti. Mai multe modificari aliniaza mai indeaproape regulamentul la legislatia generala a UE privind substantele chimice. In urma acestor modificari, toate partile implicate in punerea in aplicare a regulamentului vor beneficia de sporirea claritatii, a transparentei si a securitatii juridice.
In cadrul noilor norme, actualul nivel ridicat al protectiei sanatatii umane si al mediului in Europa va fi mentinut, dar unele sarcini prevazute de regulament vor fi transferate de la Comisia Europeana la Agentia Europeana pentru Produse Chimice (ECHA) de la Helsinki, estimandu-se ca acest lucru va reduce costurile generale si va imbogati cunostintele stiintifice disponibile pentru punerea in aplicare.
In temeiul acordului agreat, agentul de ignifugare decaBDE este adaugat pe lista de substante si valoarea urmei neintentionate de contaminant este fixata la 10 mg/kg pentru cazurile in care decaBDE este prezent in substante. In plus, valoarea urmei neintentionate de contaminant este fixata la 500 mg/kg pentru suma tuturor substantelor BDE, inclusiv decaBDE, pentru cazurile in care acestea sunt prezente in amestecuri si articole. A fost introdusa o clauza de revizuire pentru a evalua toate impacturile asupra sanatatii si asupra mediului, ale valorii-limita de 500 mg/kg pentru suma tuturor substantelor BDE. In plus, derogari specifice referitoare la utilizarea decaBDE sunt introduse pentru aeronave, autovehicule si echipamente electronice, inclusiv in cazul importurilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter