RO EN
السلة فارغة

TULCEA: Investitii Transgaz de 12 milioane euro pentru modernizari la statia Isaccea

La invitatia presedintelui Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu, conducerea societatii Transgaz SA (Ion Sterian, director general, Ion Tataru, director departament dezvoltare, Mihai Leahu, director departament proiectare si cercetare si Romeo Andrei, directorul regionalei Dobrogea) s-a aflat saptamana trecuta la Tulcea pentru a prezenta autoritatilor tulcene posibilitatile de extindere a retelei de distributie a gazelor naturale in localitatile judetului.
„Incercam sa aflam in cadrul acestei intalniri care sunt posibilitatile si care este viitorul alimentarii cu gaze a localitatilor din judetul Tulcea, care este prognoza traseelor. Dorim sa vedem care sunt sperantele tulcenilor privind racordarea la gaze a localitatilor din judet“, a declarat presedintele Horia Teodorescu.
Potrivit prezentarii realizate de catre directorul general Ion Sterian, judetul Tulcea beneficiaza de la nord la sud, respectiv de la Isaccea la intrarea in judetul Constanta, catre Negru Voda, de trei conducte de tranzit. „Pentru prima conducta, Tranzit 1, deja s-a terminat contractul cu Gazprom si face parte din sistemul national de transport. Pe 29 decembrie, am reusit cu o investitie de circa 4-5 milioane de euro sa interconectam aceasta conducta cu sistemul national de transport. In acest an, suntem in proceduri de licitatie pentru o lucrare de modernizare a statiilor de masurare de la Isaccea, de circa 12 milioane de euro. Sunt investitii pentru judetul Tulcea, prin care vor fi implicate resurse umane, firme care pot castiga licitatia, materiale produse de industria locala“, a declarat directorul Transgaz.
In ceea ce priveste racordarea localitatilor la gaze, politica Guvernului este ca tot ce inseamna gaz produs romanesc sa fie consumat cu prioritate in Romania. La ora actuala, in tara se consuma pentru incalzirea locuintei circa 35 de milioane de mc de lemn din toate speciile, echivalentul a 140.000 de hectare de padure, in conditiile in care folosirea lemnului este un factor poluant iar gazul este cel mai putin poluant.
Reprezentantii Transgaz au precizat ca prezenta conductei de tranzit permite racordarea imediata a localitatilor din partea de nord vest a judetului. Cu mentiunea ca Transgaz se ocupa de infrastructura de transport gaze de inalta presiune, in timp ce partea de medie si joasa tensiune, adica distributia, este atributul comunitatilor locale.
„Inca de anul trecut, noi am trimis la toate judetele harti prin care am exprimat gandirea noastra de birou, adica pe langa traseul existent al conductelor am estimat eventualele extinderi ale sistemului national de transport. Pentru racordarea localitatilor, o conditie esentiala este organizarea in asociatii de dezvoltare intercomunitare (ADI), pentru ca in aceste conditii, costul studiilor de fezabilite este mult mai mic si sporeste atractivitatea pentru eventualii concesionari ai sistemului de distributie. Daca nu exista concesionar in zona, dumneavoastra aveti obligatia, ca UAT sau ADI, sa faceti un studiu de fezabilitate. In baza SF-ului urmeaza procedura de achizitie, dupa care avem concesionarul, care vine la Transgaz cu cerere de racordare la Sistemul National de Transport, in baza Ordinului 82/2017, care prevede exact toti pasii ce trebuie urmati“, a declarat director pe dezvoltare, Ion Tataru.
Conform planificarii Transgaz, ADI-urile pot fi grupate intr-o zona de sud est care include comunele Dorobantu, Ostrov, Topolog, Ciucurova, Daeni si Casimcea si o zona de centru, care cuprinde Nufaru, Valea Nucarilor, Mahmudia si Murighiol, cu mentiunea ca planificarea poate suporta modificari in functie de propunerile UAT-urilor in cauza.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter