RO EN
السلة فارغة

TULCEA: Incep lucrarile la podul peste Dunare, port, Spitalul Judetean si aeroport

Presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu anunta un an nou marcat de evenimente si investitii foarte importante pentru intregul judet. Deschiderea mai multor santiere, la nivel judetean, este unul dintre cele mai importante puncte pe lista de investitii.
„Dintre toate tintele majore pe care eu si Consiliul Judetean ni le-am asumat, respectiv podul peste Dunare, portul Tulcea, Spitalul Judetean si Aeroportul Delta Dunarii - acestea fiind cele mai mari, din punct de vedere valoric - toate le vom avea deschise, ca santier, in primavara si vara anului viitor. Celelalte investitii, pe drumuri judetene, parte dintre ele au trecut de faza de licitatie, s-a facut deja achizitia, iar la cealalta parte, achizitiile sunt in derulare, ceea ce inseamna ca investitiile de peste 120 de milioane de euro pentru drumuri judetene vor fi efectiv in executie incepand din primavara anului viitor“, a declarat presedintele Consiliului Judetean.
In privinta investitiilor din domeniul cultural, respectiv cele trei monumente istorice - Muzeul de Etnografie Tulcea, Casa Panaghia din Babadag si Farul de la Sulina - acestea sunt, de asemenea, in stadiul de licitatie pentru stabilirea constructorului, urmand a intra in executie in primavara sau vara anului 2019, daca nu vor fi contestatii.
„Aceasta inseamna ca toate santierele majore vor fi deschise in primavara anului viitor. In momentul de fata, pot sa spun ca 100% din investitiile de impact pentru judetul Tulcea sunt realizabile.
In concluzie, sunt multumit de munca depusa de aparatul Consiliului Judetean, de munca noastra, in general, si cred ca prin aceste investitii majore lucrurile se vor schimba pentru judetul Tulcea, dar si pentru judetul Constanta, acestea avand un impact benefic pentru toata Dobrogea“, a mai declarat presedintele Horia Teodorescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter