RO EN
السلة فارغة

TIMIS: Fonduri de 34 milioane lei pentru reabilitarea DJ592 Timisoara-Mosnita Noua

Proiectul Consiliului Judetean Timis de largire la patru benzi a drumului judetean Timisoara - Mosnita Noua a depasit o bariera birocratica majora. Mai exact, a fost acordat avizul Agentiei pentru Protectia Mediului Timis, ultimul document necesar pentru demararea licitatiei de executie a lucrarii. Avizul de mediu a fost blocat o perioada lunga de timp in mai multe contestatii.
Artera va fi largita pe o distanta de 4 km, de la limita teritoriala a Timisoarei. Interventia este necesara, in contextul cresterii semnificative a valorilor de trafic, dar si din cauza degradarii carosabilului. Pe langa cresterea sigurantei si a vitezei de rulare, investitia va aduce si beneficii precum reducerea poluarii aerului, reducerea zgomotelor si a vibratiilor generate de ambuteiajele atat de frecvente.
Lucrarea va fi una completa, cu asigurarea de sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete si iluminat public pe intreg traseul. In plus, vor fi plantati peste 1000 de arbori. Vor fi amenajate accese catre strazile laterale si rigole de scurgere a apelor pe ambele parti ale drumului. De asemenea, sunt prevazute alveole pentru stationarea autovehiculelor si statii pentru transportul in comun.
„Mai avem o singura etapa de parcurs pana sa se lucreze efectiv la largirea drumului. Daca nu vor exista contestatii la licitatie, sunt sanse ca ordinul de incepere a lucrarilor sa fie dat in acest an. Pe buna dreptate, oamenii nu mai au rabdare, la ce conditii de trafic sunt in prezent. Facem tot ce putem sa parcurgem etapele birocratice cat mai repede, dar de multe ori suntem legati la maini. Contractul de finantare este semnat, drumul se face. Cat de repede se face… depinde in acest moment doar de eventuale contestatii. Eu sper totusi sa nu avem parte de rea-credinta si sa putem desemna un constructor care sa lucreze inca din acest an”, spune presedintele Consiliului Judetean Timis, Calin Dobra.
Proiectul largirii la patru benzi de circulatie a DJ 592, una dintre principalele intrari in Timisoara, are o valoare estimata de 34.000.000 lei. Banii sunt asigurati din bugetul Consiliului Judetean, cat si prin Programul National de Dezvoltare Locala PNDL.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter