RO EN
السلة فارغة

Targul National Imobiliar TNI se extinde prin participare internationala

Cel mai asteptat eveniment imobiliar al anului are loc intre 4 si 6 octombrie la Palatul Parlamentului, iar expozitia va fi una ANIVERSARA, deoarece organizatorii sarbatoresc 15 ani de editii de succes ale Targului National Imobiliar TNI.
Pe durata celor 3 zile ale targului, 4-6 octombrie 2019, toti jucatorii importanti din real estate sunt prezenti pentru intalnirea cu persoanele interesate de achizitii imobiliare: dezvoltatori, agentii imobiliare, institutii financiar-bancare, fonduri de investitii, institutii de asigurari, management imobiliar, industrii conexe, investitori strategici si institutionali, precum si presa de specialitate. Printre companiile inscrise deja mentionam: Pro Capital Development, Plaza Residence, Palladium Residence, Pipera Apartments, Laguna Residence, Ideal Residence, OTP Bank, ISG Residence, Moghioros Park, Casa del Mar, Rollux Construct, First Residence, Libra Bank, Greenfield, etc.
TNI devine international
Editia aniversara TNI 15 ani marcheaza inceputul unui parteneriat international cu National Association of REALTORS® (NAR) prin care se doreste promovarea oportunitatilor de investitii in afara tarii si ridicarea standardelor pietei imobiliare din Romania la nivel international. Fondata in 1908, Asociatia NAR deserveste mai mult de 1.200.000 de profesionisti imobiliari din Statele Unite si din intreaga lume. NAR este cunoscut sub numele de "Voice for Real Estate®", reprezentand membrii sai in chestiuni guvernamentale si legislative, precum si pledand in numele proprietarilor de locuinte si de afaceri. De peste 100 de ani REALTORII® (membrii NAR) au ajutat oamenii sa detina investitii imobiliare si au facut ca visul de a detine o proprietate sa devina o realitate pentru milioane de oameni. NAR ofera instrumentele si resursele, educatia, tehnologia si retelele pentru a ajuta membrii sa performeze eficient. REALTORII® au cunostinte de neegalat in pietele locale si experienta necesara pentru a ajuta clientii sa ajunga la obiectivele lor imobiliare. In afara SUA, NAR Global a incheiat parteneriate bilaterale cu Asociatii Imobiliare care au preluat principiile si procedurile cuprinse in Codul Etic NAR.
Anul acesta, cu prilejul Editiei Aniversare TNI 15 ani, NAR Global va participa in premiera cu un stand in care toti membrii sai vor putea sa se prezinte si sa relationeze atat intre ei, cat si cu publicul. In cadrul editiei din 4-6 octombrie la TNI vor fi prezenti partenerii NAR din Romania, Moldova, Bulgaria, Grecia, Serbia, Lituania si alte tari.
TNI : Oferte imobiliare in ton cu cererea
Cele mai cautate categorii de oferte imobiliare se regasesc la editia TNI din 4-6 octombrie: apartamente in centrul si nordul capitalei, locuinte ce se incadreaza in Programul Prima Casa, imobile PREMIUM ideale pentru locuit si inchiriat in Bucuresti, Constanta, Brasov, Valea Prahovei, Cluj si celelalte zone de interes ale tarii, proprietati de lux si case de vacanta. Nordul capitalei este in continuare foarte atractiv pentru achizitii imobiliare, mai ales ca atrage si foarte multi chiriasi, iar in cadrul targului imobiliar TNI vizitatorii gasesc foarte multe oferte imobiliare in aceasta zona. Spre exemplu Black Oak Developer & Contractor prezinta la Targul National Imobiliar doua proiecte rezidentiale: Stegarului Boutique Apartments si Straulesti Apartments, ce au avantajele unei locatii excelente, compartimentari inteligente si finisaje de foarte buna calitate.
Cea mai mare agentie imobiliara din Bucuresti, Pro Capital Development, avand o experienta de 29 de ani, participa in cadrul targului imobiliar al toamnei cu un portofoliu impresionant de proprietati rezidentiale, comerciale si loturi de teren in capitala si judetul ILFOV, oferind in plus vizitatorilor TNI servicii de evaluare imobile, asigurari de locuinte, cadastru si intabulare, finantare directa, precum si consilierea gratuita.
Plaza Residence este proiectul rezidential marca EXIGENT ce asigura viitorilor proprietari avantajele unui stil modern de viata in Vestul Bucurestiului, aproape de tot ce au nevoie: mijloace de transport in comun, supermarketuri, institutii de invatamant, parcuri si locuri de joaca pentru copii.
Palladium Residence este un proiect nou, care se remarca in principal prin preturile extrem de abordabile, potrivite pentru orice buzunar. Spre exemplu un apartament cu 2 camere are pretul de pornire de 50.000€ cu loc de parcare inclus, iar un apartament cu 3 camere costa incepand de la 75.500€ , cu loc de parcare si boxa incluse. Zona aleasa pentru amplasarea complexului dispune de acces extrem de usor la mijloacele de transport in comun, dar si la o zona completa si extrem de diversificata de centre comerciale de interes zilnic (Auchan, Jumbo, Metro, Decathlon, Ikea).
TNI: Casele si apartamentele de vacanta sunt la mare cautate
In ultimii doi ani, piata imobiliara a caselor de vacanta a revenit in interesul romanilor, iar tranzactiile pe acest segment s-au intensificat. In cadrul editiei TNI din 4-6 octombrie, vizitatorii vor gasi foarte multe oferte de case si apartamente de vacanta in zone turistice, cum ar fi Constanta, Valea Prahovei, Brasov, Transilvania.
”Sa ai propriul apartament la mare, dar si propria afacere, consider a fi una dintre cele mai bune investitii, mai ales daca iei si in considerare potentialul litoralului romanesc. Anul acesta finalizam primul bloc din cele 6 din cadrul ansamblului Casa del Mar si suntem in constructie cu alte 3, iar oferta noastra include studiouri, apartamente cu 2 camere si respectiv 3 camere. Casa del Mar se defineste prin apartamente cu vedere la mare, pe plaja, in cel mai aerisit ansamblu rezidential din Mamaia Nord, cu preturi incepand de la 49.020 €+TVA. Poti achizitiona un apartament pe care sa il folosesti atunci cand vrei, iar in restul timpului sa il inchiriezi. De exemplu, un studio poate fi inchiriat cu 80-150 €/noapte in functie de facilitatile oferite, locatie, perioada etc. Un apartament de 2 camere se poate inchiria cu 150-200 €/noapte, iar un apartament de 3 camere cu 250-300 € pe noapte. Astfel, daca luam in calcul doar 60 zile de chirie, avem urmatoarea situatie ca si medie anuala, respectiv 6000 euro/an pentru un studio, 10.500 euro/an pentru 2 camere si 16.500 euro/an pentru 3 camere“, declara Georgiana Sandu, agentia Alder Concept, agent exclusiv Casa del Mar si First Residence by De Silva Residences.
Legat de piata imobiliara de pe Valea Prahovei, reprezentantul celei mai mari agentii imobiliare din zona, Mervani Invest, ne-a marturisit ca nisa apartamentelor de vacanta se afla pe un trend ascendent.
”Motivul principal al cresterii cererii pe acest segment il constituie preturile care sunt foarte avantajoase in comparatie cu piata din orasele mari. Spre exemplu o garsoniera in zona partiei de ski din Azuga, situata la etajul 3 din 4 costa 18.000€, un apartament de 2 camere situat in zona semicentrala din Sinaia are pretul de 29.000€, in timp ce un teren de 2800mp in Sinaia are pretul de 19€/mp, avand toate utilitatile si acces asfaltat.Pentru cei care cauta o oportunitate de a investi in turism, iesim pe piata cu o oferta super avantajoasa, ce are o rata de amortizare foarte buna. Este vorba despre un hotel in Sinaia de 30 de camere, restaurant, sala de conferinte si alte facilitati la pretul de 900.000 €. Fata de anii precedenti putem spune ca si segmentul proiectelor imobiliare noi s-a revigorat. Din portofoliul agentiei Mervani Invest face parte un proiect imobiliar nou in Busteni, zona Valea Alba, ce are ca termen de finalizare luna aprilie 2020, iar preturile pornesc de 750€/mp construit, fiecare apartament avand incluse boxa si locul de parcare.
In cea mai cautata zona din Sinaia, Furnica, aproape de Telegondola avem un proiect avantgardist de tip mountain lodge, cu termen de finalizare mai anul viitor, iar preturile incep de la 1.200€ /mp. Pentru zona de jos a Vaii Prahovei putem aminti o cabana vanatoreasca la Valea Doftanei, situata intr-o zona pitoreasca la pretul de 170.000€. In portofoliul agentiei exista si un teren situat la DN1, la pretul de 5€ /mp, pretabil pentru o investitie industriala“, marturiseste Andrei Gornea, reprezentantul agentiei imobiliare Mervani Invest.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter