RO EN
السلة فارغة

POLICOLOR construieste o noua fabrica in Bucuresti cu 5,4 milioane euro

Policolor S.A., unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de lacuri si vopsele, anunta inceperea constructiei unei noi fabrici in Capitala, pe un teren de 2,5 hectare. In noua unitate vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum si produse conexe acestora (grunduri, amorse etc.), iar valoarea investitiei se ridica la 5,4 milioane euro.
”Investim in proiecte pe termen lung, in calitate si in echipa noastra. Noua fabrica Policolor vine ca un pas firesc in aceasta linie: va crea un spatiu mai generos pentru dezvoltare si inovatie prin crearea unor noi laboratoare de cercetare si ne va ajuta la diversificarea portofoliului de produse si branduri. Ne dorim ca atat in zona de productie, cat si in cea de distributie sa avem la dispozitie cele mai bune si cele mai rapide solutii”, a declarat David Jordan, CEO Policolor - Orgachim.
Depozit nou, de 5.000 mp
Noua fabrica Policolor va fi localizata in vestul Bucurestiului, pe bulevardul Timisoara, si va ocupa un teren de 2,5 hectare. Constructia este estimata a fi incheiata in aprilie 2019, moment din care productia va putea incepe. Intre facilitatile noului amplasament este proiectat si un depozit nou, modern echipat, desfasurat pe o suprafata de 5.000 de metri patrati.
Policolor este unul din cele mai vechi si mai apreciate branduri romanesti. Istoria companiei a inceput in 1965, cand au fost puse bazele Intreprinderii de Lacuri si Vopsele, furnizor al industriei nationale si al pietei de larg consum din Romania. In 1990 devine societate pe actiuni, sub denumirea SC Policolor SA. In 1997 are loc procesul de privatizare al companiei, prin achizitia pachetului majoritar de actiuni de catre Fondul Roman de Investitii, impreuna cu Romanian American Enterprise Fund, iar un an mai tarziu Policolor achizitioneaza pachetul majoritar de actiuni al Orgachim JSC, cel mai mare producator de lacuri si vopsele din Bulgaria. In prezent, din grupul Policolor mai fac parte producatorul de rasini Orgachim Resins si producatorul de anhidride Ruse Chemicals.
Despre Policolor
Policolor, producator de lacuri si vopsele cu traditie in Romania, ofera solutii si produse pentru decorarea si finisarea casei, sub brandurile Spor, CasaBella si Vinarom, sisteme profesionale pentru constructii in gama DEKO Professional, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor, dedicate service-urilor auto, in gamele Klar, Emaur si Silverpol, precum si acoperiri performante destinate industriei.
Produsele Policolor sunt prezente in peste 3.000 de magazine de retail traditional, in marile retele de bricolaj din Romania si in peste 1.000 de service-uri auto din tara. La nivel national, Policolor are zece magazine proprii.
Grupul Policolor - Orgachim opereaza doua mari unitati de productie de lacuri si vopsele: Policolor Romania si Orgachim Bulgaria si este liderul regional in domeniul tehnologiei vopselelor si lacurilor in zona Sud-Est Europeana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter