RO EN
السلة فارغة

Pod peste Dunare: Lucrari de excavatie pentru turn si sapaturi la cota -10 metri

Presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu a efectuat o vizita pe santierul de pe malul tulcean al santierului podului peste Dunare, realizand, alaturi de constructor, o evaluare in teren a lucrarilor. Seful administratiei judetului a dorit sa afle, printre altele, care este stadiul lucrarilor si daca investitia are asigurata finantarea.
Reprezentantii constructorului podului - Asocierea Astaldi S.p.A. - IHI Infrastructure Systems CO. LTD. au precizat ca, in prezent, lucrarile sunt in grafic, efectuandu-se in paralel din patru puncte. Pe malul tulcean, lucrarile sunt in faza de excavatie la turn (piciorul podului), s-au pornit pompele de epuizment (pentru indepartarea apei din sapatura) iar sapaturile au ajuns la o cota de -10 metri.
De asemenea, constructorul estimeaza ca prima masina va trece pe podul Tulcea - Braila in anul 2022, in septembrie sau octombrie. Tot potrivit estimarilor constructorului, cei doi piloni ai podului vor fi vizibili din zona trecerii cu bacul, in toamna sau iarna anului viitor, cand turnurile vor fi la inaltimea de 200 de metri de la cota 0.
In ceea ce priveste finantarea lucrarilor, reprezentantii constructorului au precizat ca pana la acest moment nu au fost niciun fel de probleme, platile fiind efectuate chiar inainte de termen. Constructorul a primit asigurari din partea Ministerului Fondurilor Europene ca aceasta investitie este una de baza si ca are finantare asigurata.
„Cred ca la finele anului viitor va fi ceva spectaculos pe malul Dunarii si atunci vor intelege toti ca investitia aceasta se si vede pentru ca acum se lucreaza foarte mult sub pamant. Nu este vizibil dar, din punctul meu de vedere, lucrarile actuale sunt impresionante si asta arata ca, intr-adevar, se merge exact dupa graficul de executie.
Disponibilitatea este totala sa se aloce orice suma, oricat este nevoie, in functie de ritmul de executie. Ministerul a garantat ca nu exista si nu va fi niciun fel de sincopa cu finantarea la pod. Constructorul a dat in final asigurari ca nu exista niciun impediment in derularea investitiei Pod peste Dunare Tulcea - Braila, o investitie dorita de tulceni de circa 100 de ani incoace.
Aceasta investitie va aduce dezvoltare locala, va fi ca un magnet pentru noi investitii care vor genera locuri de munca. Impactul local si regional inclusiv in plan social va fi unul major“, a declarat presedintele Horia Teodorescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter