RO EN
السلة فارغة

POC: Apeluri de proiecte de 1,19 miliarde euro, respectiv 75% din totalul alocarii

Apelurile de proiecte lansate in cadrul Programului Operational Competitivitate (POC) insumeaza 1,19 miliarde euro, suma ce reprezinta 75,74% din alocarea Programului. Situatia la zi a fondurilor europene derulate prin POC au fost prezentate in cadrul Comitetului de Monitorizare, reunit in data de 7 Iunie, in prezenta reprezentantilor Comisiei Europene (GD Regio) si ai Fondului European de Investitii.
In prezent, sunt deschise, prin POC, 14 apeluri de proiecte, prin care sunt disponibile finantari europene de peste 346 milioane euro. In ceea ce priveste apelurile inchise, in urma evaluarii proiectelor depuse, au fost semnate 346 contracte de finantare, insumand peste 813 milioane euro.
Agenda reuniunii a cuprins prezentarea raportului anual de implementare 2017, prezentarea instrumentelor financiare derulate prin POC, stadiul implementarii proiectelor majore, dar si prezentarea calendarului de lansari viitoare.
Comitetul de Monitorizare este structura parteneriala care contribuie la buna gestionare a unui Program Operational. Este compus din reprezentanti ai autoritatilor cu atributii in gestionarea fondurilor europene si din reprezentanti ai partenerilor. CM se reuneste cel putin o data pe an, cu scopul de a analiza implementarea programului si progresele inregistrate. CM este, in acelasi timp, entitatea consultata cu privire la orice modificare a programului propusa de Autoritatea de Management.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter