RO EN
السلة فارغة

ORADEA: Investitiile determina o activitate de constructii sustinuta in 2018

Directorul executiv al Directiei Tehnice din Primaria Oradea, Mircea Ghitea impreuna cu directorii adjuncti Aurelia Tent si Emil Bentan au sustinut azi, 23 ianuarie 2018, o conferinta de presa privind bilantul de activitate al Directiei Tehnice pe anul 2017, dar si propunerile de investitii prevazute pentru a fi demarate in acest an.
La conferinta de presa a participat si viceprimarul Florin Birta, care a prezentat pe scurt, in deschiderea conferintei de presa, situatia strazilor modernizate si nemodernizate din municipiu, dar si situatia locurilor de parcare: "La finalul anului 2017, in municipiul Oradea, dintr-un numar de 919 strazi in lungime totala de cca 445,2 km, 632 strazi in lungime de cca. 323,2 km sunt modernizate integral sau pe tronsoane de strada, iar 287 strazi in lungime de cca. 122 km sunt nemodernizate sau nu sunt modernizate pe intreaga lungime a strazii. In ceea ce priveste parcarile din municipiu, numarul total de locuri de parcare puse la dispozitia utilizatorilor in anul 2017 a fost de 1784. Astfel, la cele 1569 locuri amenajate/reamenajate in cadrul lucrarilor de siguranta circulatiei se adauga cele 215 locuri noi realizate in cadrul unor obiective de investitii".
In continuare, directorul Directiei Tehnice, Mircea Ghitea a prezentat situatia lucrarilor de intretinere, reparatii, amenajari strazi, poduri si trafic rutier din municipiu, aratand ca numarul strazilor atat modenizate, cat si nemodernizate pe care s-au efectuat lucrari de intretinere a crescut fata de anul precedent. "Numarul de strazi din municipiu creste in fiecare an, pentru ca apar noi zone de locuinte, propuse de noii investitori", a explicat directorul Mircea Ghitea.
Acesta a mai precizat ca numarul de avize de executie lucrari, eliberate de Directia Tehnica a crescut foarte mult in anul 2017, find aproape dublu fata de anul 2012, respectiv 1981 avize/acorduri eliberate in 2017 fata de 1009 eliberate in anul 2012. "Numarul aproape dublu ne arata clar o activitate de constructii sustinuta pe teritoriul municipiului Oradea", a spus directorul Mircea Ghitea.
Lucrarile de investitii finalizate in anul 2017
In ceea ce priveste lucrarile de investitii finalizate in anul 2017, directorul Mircea Ghitea a enumerate urmatoarele obiective de investitii finalizate:
1. Modernizare strada Liliacului - tronson intre nr. 21 si strada Fluturilor
2. Modernizare strada Fluturilor
3. Modernizare str. George Washington
4. Amenajare acces la Complexul Wellness Termal Nymphaea - inclusiv realizare locuri parcare noi = 112 locuri
5. Amenajare trotuar str. Republicii - tronson intre strazile Dunarea si Brasovului
6. Reabilitare str. Stefan Odobleja
7. Reabilitare str. Gabor Jozsef
8. Modernizare str. Ciocarliei
9. Modernizare strada Daliei - tronson str.Hack Halasi Gyula, pana la jonctiunea cu pasajul suprateran - zona Ciheiului
10. Modernizare drum de legatura intre str. Matei Basarab si mal Peta -inclusiv locuri de parcare noi amenajate = 28 locuri
Totodata, s-au amenajat accese auto si spatii de parcare in zona situata intre strada Atelierelor si Aleea Salca, respectiv un numar de 75 locuri parcare amenajate. De asemenea, in anul 2017 au fost montate 40 de incinte metalice noi pentru colectarea deseurilor menajere, destinate cetatenilor care locuiesc in zonele de blocuri. La randul sau, operatorul de salubritate RER Ecologic a amenajat un punct de colectare separata a deseurilor pe strada Thurzo Sandor, unde cetatenii pot depozita gratuit deseurile generate in locuintele proprii. Acest punct este amenajat pe o suprafata totala de 3000 mp si este dotat cu 12 containere, fiind un model de bune practici la nivel national.
Lucrari in curs de executie, demarate in 2017, cu finalizare in 2018
Aceste lucrari vizeaza atat reabilitarea, modernizarea strazilor, podurilor, cat si amenajarea de alei si parcari, amenajarea de parcuri cu utilitatile aferente, dar si retele de utilitati. Lucrarile demarate in anul 2017 care se vor finaliza in acest an sunt:
- Reabilitare str. Barcaului - tronson situat intre strada Lipovei si strada Onestilor
- Drum de acces pe relatia strada Barcaului - strada Onestilor - strada Simion Barnutiu
- Reabilitare str. George Emil Palade
- Amenajare Strada Vasile Alecsandri
- Construire pod peste raul Crisul Repede intre strada Plevnei si strada Szigligeti Ede, demolare pasarela Plevnei (pietonal si pentru ciclisti) din beton armat peste Crisul Repede, din municipiul Oradea. In anul 2017 s-a realizat demolarea pasarelei Plevnei din beton armat peste Crisul Repede.
- Modernizare str. Petre Tutea - executant S.C.Drum Construct SRL
- Strazi, drumuri, alei rutiere si spatii de parcare in cartierul Ceyrat: numar locuri parcare propuse pentru amenajare = 821 locuri
- Amenajare accese auto si spatii de parcare in zona situata intre strazile B-dul Dacia - Constantin Brancusi - Costache Negruzzi - Doinei
- Amenajare Parc Sportiv Salca III - executant asocierea S.C. Abed Nego Com S.R.L.
- Realizare sistem de iluminat public in cartierul Ceyrat.
Lucrari de investitii noi prevazute pentru demarare in anul 2018 si finalizare/continuare in anul 2019
In situatia in care va fi aprobata finantarea in cadrul bugetului Primariei Oradea pe anul 2018 , Primaria Oradea prin Directia Tehnica are in intentie elaborarea de proiecte si executia lucrarilor aferente altor obiective de investitii, dintre care cele mai importante sunt:
- Drum de legatura intre str. Suisului si Calea Bihorului (executie)
- Reabilitare Calea Bihorului - tronson cuprins intre Pod T. Nes - intersectia drum de legatura intre str. Suisului si Calea Bihorului (proiectare+executie)
- Modernizare str. Lacramioarelor (proiectare+executie)
- Modernizare str. Caraiman (proiectare+executie)
- Modernizare str. Martin Andersen Nexo - tronson cuprins intre str. C. Porumbescu - Pod T. Nes (proiectare+executie)
- Modernizare str. Coriolan Hora (proiectare+executie)
- Amenajare drum in zona intersectiei calea ferata - (intre statiile Episcopia Bihor-Oradea Vest) - str. Uzinelor - str. Podului (proiectare+executie)
- Construire strada Stefan Octavian Iosif - tronson cuprins intre str. Chimiei si str. Onestilor (proiectare+executie)
- Pod peste Paraul Peta intre Calea Armatei Romane - str. Universitatii, inclusiv demolare pod peste paraul Peta intre Calea Armatei Romane - str. Universitatii
- Amenajare intersectie prin pasaj denivelat intre drumul de centura al municipiului Oradea si str. Universitatii (proiectare+executie)
- Drumuri colectoare si pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal
- Amenajare accese auto si spatii de parcare in zona situata intre strazile B-dul Dacia - Constantin Brancusi - Costache Negruzzi - Doinei (proiectare+executie)
- Amenajare acces auto si spatii de parcare in zona str. Morii, blocurile X13, X14 si AN11 (proiectare+executie)
In atasament gasiti un material detaliat cuprinzand raportul de activitate al Directiei Tehnice din Primaria Oradea pe anul 2017. Directia Tehnica a primariei si-a prezentat raportul de activitate pe 2017

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter